Arte

articolul anterior articolul urmator

La Opera bucureşteană. Così… Così…

0
1 Mar 2016 13:34:00
Dumitru Avakian

Aşa… şi aşa! aş spune, menţionând impresia pe care mi-a lasat-o ultima premieră a Operei bucureştene. Incerc să mă explic. Cosi fan tutte ossia La scuola degli amanti este o operă comică ce dispune de toate atributele geniului mozartian, în primul rând de o muzică sublimă care depăşeşete aici – dacă se poate spune astfel – chiar şi simţul dramatic de care dispune compozitorul. Autorii o intitulează Dramma giocoso.

Este o dramă comică, cea a dublei seducţii orientate în sens invers. Mozart însuşi s-a descurcat anevoie în labirintul universului feminin. In consecinţă se lasă sedus de libretul lui Lorenzo da Ponte; …şi de propriul geniu melodic, muzical-dramatic.

Aşa-dar, o montare actuală ar trebui să beneficieze de câteva puncte forte, de o regie de inspiraţie de-a dreptul fabuloasă; …care să-ţi taie răsuflarea; ar trebui să dispună de voci absolut minunate care să susţină bogăţia tezaurului mozartian.

Or… spectacolul bucureştean a dispus de o regie bazată pe idei în bună parte utile, cu destule „cârlige” care fac, în răstimpuri, deliciul marelui public; dispune de voci valabile, mai puţin oreintate spre ceea ce putem numi cultura teatrului muzical mozartian. In câteva cuvinte, regia, pe de-o parte, şi vocile cultivate stilistic, pe de alta, pot asigura succesul absolut al unei montări actuale.


In cazul nostru… nu a fost cazul!

Regia concepută de englezul John Fulljames a plasat subiectul – cum se procedează în multe case – într-o quasi-actualitate; a extins spectacolul pe spaţii imense de timp de aproape 200 de minute; mult peste limitele libretului lui Lorenzo da Ponte. A făcut-o folisind în plus scene mute, prelungite, lipsite de sonor, înaintea fiecăruia dintre acte. In aceste condiţii, ca să ţii în mână un asemenea spectacol trebuie sa ai o inspiraţie genială!

Desigur, este cu totul nostim, chiar amuzant, să observi că stuff-ul armatei, cei care anunţă mobilizarea, sosesc într-o maşină de lux, că cei doi amanţi revin pe bicicletă, în postură de hipsteri, pentru a seduce iubita celuilalt, pentru a le proba fidelitatea; …că scenele de sex se petrec pe sub mese, agitând clinchetul paharelor, că revenirea din „misiunea” închipuită îi aduce pe cei doi amanţi în costume de campanie asemănătoare combatanţilor din Afganistan. Măruntele „găselniţe” regizorale, oricât ar fi de nostime, de imaginative, nu asigură totuşi propulsia scenic-muzicală şi dramatică. Dar ajută în acest sens…

Există în actualul spectacol, multe, foarte multe scene trenante, prelungite spre limitele suportabilităţii în plan scenic! Mozart însuşi a cedat aici geniului său melodic. Opera dispune de numeroase numere muzicale închise; …care trebuiesc împlinite regizoral, scenic. Evident, fără a deranja climatul liric al momentului. Aria lui Fiordiligi „Come scoglio”, sau aria „Un’aura amorosa” destinată îndrăgostitului Ferrando, rămân momente de referinţă în patrimoniul mozartian. Rolul Alfonso, gândit de Lorennzo da Ponte drept  un raisonneur inspirat, un farseur elegant, un bonhomme util…  a dispus de o prezenţă tranşată. Este drept, Alfonso nu este shakespearianul Prospero; dar se presupune că este „în joc” chiar şi atunci când nu se află în scenă.

De această dată a fost altfel. Realmente dinamic, bine inspirat în plan regizoral, finalul induce, de o manieră alertă, confuzia relaţiilor sentimentale în cazul celor două perechi ale îndrăgostiţilor; dezorientaţi precum o bună parte a tinerilor din zilele noastre! Misoginismul mozartian pare să fi fost depăşit!

Distribuţia a doua nu a fost deloc de mâna a doua. In rolul filosofului sfătuitor, bas-baritonul Iustinian Zetea  a construit un personaj util din punct de vedere dramatic, atunci când i s-a permis să o facă. O sporită proeminenţă în plan muzical dar şi scenic  ar fi servit întregului spectacol. Cu totul convingător, în rolul Guglielmo, s-a dovedit a fi baritonul Daniel Filipescu, bine acomodat rolurilor ce impun situaţii „de gen”; aici aspectul vocal se conjugă bine cu cel scenic. In rolul celor două îndrăgostite - soprana Simona Neagu şi mezzo-soprana Maria Jinga; …au în continuare de câştigat valenţe ale stilului mozartian. Soprana Florina Ilie, în rolul Despinettei, personajul omniprezent, a toate-ştiutor, fata în casă devenită maestru de ceremonii, s-a achitat bine atât în plan vocal cat şi scenic.

Ansamblurile protagoniştilor, inclusiv grupul coral coordonat de Daniel Jinga, au fost bine puse la punct. Totuşi, celebrul trio Soave il vento a trecut aproape neobservat. Onorabilă, atent îngrijită - mă refer la cel de al doilea spectacol – a fost prestaţia colectivului orchestral condus de Adrian Morar; am în vedere în mod special partidele corzilor.

Spectacolul este o realizare în co-producţie cu Opera Garsington din Marea Britanie, din apropiere de Londra.

Pe ansamblu, così, così ! Dar…  merită de văzut, de auzit, acest spectacol! De ne vom plictisi pe parcursul momentelor trenante din punct de vedere scenic, să închidem ochii; să reascultăm muzica. Este sublimă!

Arareori Cel de Sus coboară pe pământ. Poate ne aducem aminte, a descins o dată în plus atunci când a pus umărul, cu aproape două decenii în urmă, la realizarea spectacolului Così fan tutte în regia lui Giorgio Strehler, la Milano, la Piccolo Teatro. Era în decembrie 1997. Pregătise spectacolul timp îndelungat. Nu a ajuns să-i vadă premiera. S-a stins din viaţa terestră în ziua de Craciun. Colaborase cu o echipă de tineri muzicieni instrumentişti şi cântăreţi; conduşi pe atunci de tânărul şef de orchestră Ion Marin. Rememorând distribuţia nu poţi să nu-l observi pe foarte tânărul Jonas Kaufmann în rolul Ferrando; în calitate, pe atunci, de tenor liric. Spectacolul a fost reluat pe parcursul a numeroase turnee, în Europa şi nu numai.


 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările