Arte

articolul anterior articolul urmator

Laure Hinckel, traducătoare, jurnalistă: Vreau să ating cărţile de pe rafturile librăriilor, respirând normal, fără mască

3
17 Sep 2020 20:56:49
Autor: Sebastian Zachmann
Laure Hinckel
Laure Hinckel

ICR Paris desfăşoară proiectul ”Împreună cu creatorii români din Franţa în timpul şi după coronavirus”. În aşteptarea reluării activităţii culturale, ICR Paris publică interviuri despre viaţa şi proiectele a 15 artişti din Franţa care promovează cultura română. Azi: Laure Hinckel: ”Vreau să aud ce discută oamenii stând la cozi la film. Sunt şi gata să-i iert, deşi molfăie cu zgomot mâncând popcorn”.

ICR Paris: Cum ai trăit această închidere a lumii culturale, acest moment în care domeniul digital pare să fi pus stăpânire pe lumea reală?
Laure Hinckel: M-am simţit pierdută, m-am pierdut chiar într-un vârtej de întrebări, această perioadă de izolare m-a epuizat. Aceste 55 de zile de oprire a lumii, de imobilitate a corpului, de înlemnire a mijloacelor de transport, de aşteptare a reîntâlnirilor fizice şi concrete, au semănat cu absolut orice, dar în niciun caz nu au fost similare unor vacanţe. A fost o perioadă de hiper-vigilenţă. Au fost zile în care spiritul a fost în permanenţă în alertă.

Am fost în acelaşi timp şi foarte atentă la reacţiile corpului meu şi am urmărit cu atenţie ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu membrii familiei mele. Nu mai vedeam nici măcar începutul unei răceli la fel, când trăiam constant cu ameninţarea unei contaminări posibile deasupra capului. Contaminări eventuale. Din fericire, am fost izolată împreună cu familia mea. Am fost uşurată să pot trăi acele momente de angoasă, de frică în acest cocon pe care îl constituie familia mea, soţul meu, cei doi copii ai noştri. Am putut împărtăşi împreună cu ei angoasele pe care le-au trăit, iar ei, pe ale mele. Au fost cu adevărat un zid de apărare formidabil la ceea ce ne cerea tendinţa generală, uneori cu exigenţă, arătând că trăiesc, filmându-se unii pe alţii în acelaşi timp, timpuri pe care le-am trăit cu dificultate.

Nu cred că am terminat de analizat ceea ce m-a deranjat cel mai mult în timpul izolării forţate, şi chiar şi astăzi, în continuare. Pâna una alta, pot spune ceva: în mod normal, exceptând izolarea pe care am trăit-o, am o viaţă socială destul de retrasă, cu foarte puţine momente festive în care am ocazia de a-i regăsi pe ceilalţi. Deci nu trebuie să mi se ceară să îmi restrâng şi mai mult acest aspect al vieţii mele sociale, căci este foarte greu. Cu atât mai puţin să înlocuiesc cu chestii virtuale strângerile de mână, îmbrăţişarea unui prieten drag, murmurul unor cuvinte la urechea lui. Ce să mai spun despre momentele când vreau să aşez palma mea pe mâna unei prietene care are nevoie de consolare !

Să înlocuieşti toate acestea cu simulacre de relaţii dematerializate - să ne gândim câtă lume a a ridicat în slăvi experienţele acelea de aperitive online cu paharul de vin întins în faţa ecranului, numite “aperoskype” sau “corovapetiviv” - mie toate acestea mi s-au părut de-a dreptul sinistre. Acest exerciţiu la care răspund cu plăcere este extrem de subiectiv. Nu cred că mi-aţi cerut să dau o conferinţă pe tema aceasta, deci v-am mărturisit ceea ce simt eu cu adevărat.

Această criză a coronavirusului a fost pentru tine un motor de creativitate, de reînnoire şi de explorare?
Aş vrea să pot crede că perioadele de criză sunt fertile pentru toţi artiştii. Pentru unii, poate. Cred că este un aspect care depinde de personalitatea fiecăruia în parte, de durata crizei dar şi de natura ei. Este probabil că în timpul unor crize societale, care pot fi şi crize de creştere (în sensul de trecere de la o vârstă la alta), scriitorul se va dedica scrisului ziaristic, va lua atitudine, va scrie eseuri şi opinii, va încerca să menţină treze spiritele, sau, dimpotrivă, va încerca să le liniştească. Acestea nu vor fi mereu în slujba operei sale, dar îl vor mobiliza. Precizez că toate acestea sunt posibile în cazul în care criza cu pricina nu este prea violentă sau prea vicleană. O dictatură.

Criza actuală va fi, în anii care vor urma, sublimată, sper, transformată, depăşită, sub forma unei opere literare sau a unui film - asta cu siguranţă. Cred că spiritul are nevoie de timp şi de seninătate pentru a metaboliza evenimentele. Ca să fiu bine înţeleasă, nu vreau în niciun caz să spun că nu se poate scrie, picta sau compune decât în liniştea unei peşteri. Cred, şi ştiu, că ni se întâmplă să avem idei în mijlocul mulţimii, când stăm la coadă sau când suntem la volan, şi că ne putem izola cu noi înşine pe terasa unui bar sau într-un scaun de autobuz.

Aşa cum spuneam, expresia artistică poate trece, uneori, în cazuri excepţionale, în mod Rezistenţă, dacă îi putem spune aşa. Şi poate fi foarte creativă. În ciuda ideilor negre care îmi trec prin cap în mijlocul acestei perioade de izolare, constat că nu am încetat nicio clipă să-mi fac meseria în timpul acestor 55 de zile de izolare forţată. Nu m-am oprit din munca la "şantierele" în curs. La traducerile mele. Melancolia, de Mircea Cărtărescu, care va apare la începutul anului 2021 la editura Noir sur Blanc, care a fost publicată în versiunea sa originală la Bucureşti, la editura Humanitas. La jurnalul meu, care mă însoţeşte de patruzeci de ani. La alte câteva texte.

A intervenit şi ceva nou... ceva foarte agreabil. Am descoperit o revistă, pe care o citesc, de când am dat de ea, cu regularitate, pentru analizele sale foarte serioase, argumentate, scrise aproape tot timpul cu condei. Este vorba despre revista AOC, care înseamnă Analiză, Opinie, Critică. Este o lectură care mă îmbogăţeşte, care îmi place foarte mult, şi sunt foarte mulţumită că m-am şi abonat la această revistă, cu ocazia asta.

Am citit foarte mult, ca de obicei aş spune, dar ritmul meu a fost mai studios, am profitat de plaje orare mai lungi, mai puţin fracţionate, şi acesta a fost un moment foarte prielnic. Datorită filosofului François Julien, care este titularul catedrei despre Alteritate la College de France, am aprofundat noţiunea de “écart”, pe care o confrunt şi o compar cu cea de Interval, noţiune studiată de Andrei Pleşu, scriitor şi filosof, a cărui carte, Actualitatea îngerilor, a fost prima mea traducere din limba română, în 2005.

Şi deci aplic sau încerc să aplic aceste concepte muncii de traducere ... Acest aspect m-a ocupat destul de mult timp în timpul izolării şi nici acum nu încetez să mă gândesc la aceste corelaţii, la aceste intenţii, distanţări, spaţii. Am şi recitit pasaje subliniate în timpul primei mele lecturi a volumului Scrisori către Olga, de Vaclav Havel. Scrisori remarcabile. Îmi plac mult reflecţiile acestui hiperactiv care a îndurat experienţa vieţii în închisoare, din iunie 1979 în septembrie 1982, analizând ceea ce înseamnă libertatea pentru el, absenţa ei, activitatea creatoare, ceea ce o hrăneşte şi ceea ce o împiedică să existe.

Care au fost mijloacele de subzistenţă ale artistului în timpul izolării?
Mijloacele de subzistenţă ale artistului: am fost cât pe-aici să spun substanţă. La două litere distanţă (în fratuzeste) am putea spune că este vorba despre acelaşi cuvânt! Noi, traducătorii, trăim potrivit unor cicluri destul de lungi. Dacă, într-adevăr, nu mă pot plânge că nu am avut ce munci, datorită unui contract semnat înainte de izolarea forţată, acum ar trebui să mai semnez cel puţin încă un altul pentru a nu da de necaz. Asemeni colegilor mei, scrutez evoluţia editurilor şi mă rog să le meargă bine. Editorii şi editoarele, corectorii, ataşaţii de presă, toate persoanele care fac posibilă naşterea şi existenţa cărţilor… mă gândesc cu tandreţe la ei şi n-am niciun chef să aflu că trăiesc în precaritate. Subzistenţa scriitorului şi a traducătorului este subzistenţa minunatei industrii a cărţii, în ansamblul ei.

Cum ne putem imagina cultura după coronavirus ? Vom putea relua vechiul mod de a trăi şi consuma cultura?
Nu ştiu ce să răspund la această întrebare... Detest să vorbesc despre ceea ce nu am habar, pot doar să exprim cumva dorinţele mele personale. Să ne ferim de a găsi în ceea ce s-a întâmplat izvorul vreunor idei revoluţionare ! Subînţelesul întrebării este foarte clar: vom păstra oare aceleaşi modalităţi de a face lucrurile? Ca şi cum o anume culpabilitate ar trebui să apese pe umerii activităţilor noastre din ianuarie, chiar dinainte de a intra în perioada de declanşare a crizei de Covid...

Din ceea ce ştiu, nu ne-a crescut o trompă în loc de limbă iar mâinile noastre nu s-au transformat în bâte. Urechile noastre ştiu să asculte în continuare iar ochii noştri, orice s-ar zice, vor să vadă frumuseţea. Atunci, hai să ne întoarcem exact acolo unde am fost !

Eu vreau saloane de carte unde lumea se înghesuie, serate în baruri, după închiderea salonului, călătorii în trenuri de noapte, discuţii interminabile înainte de a dormi, întâlniri internaţionale ale traducătorilor, serate literare cu prietenii mei scriitori din România, în care să îmi vorbească despre ultima lor carte, vreau să ating cărţile de pe rafturile librăriilor, respirând normal, fără mască, vreau să aud ce discută oamenii stând la cozi la film, pe scaunul de lângă mine ! Sunt şi gata să-i iert deşi molfăie cu zgomot mâncând popcorn. Vreau concerte cu ocazia zilei naţionale, 14 iulie, în timpul cărora împărţim un colţ de pătură în iarba proaspăt tunse. Vreau să revăd surâsul sau amăraciunea de pe buzele oamenilor. Şi vreau ca oamenii să poată vedea întreaga mea fizionomie. Iată ce îmi imaginez eu ca răspuns la această bizară întrebare... Doar întoarcerea întregii vieţi, aşa cum o aveam.

Interviul video în limba franceză poate fi urmărit aici

I-a tradus pe Cărtărescu, Pleşu şi Boia 

Într-un foarte frumos portrait publicat de cotidianul francez Libération pe ultima sa pagină, în 31 decembrie 2019, cu ocazia apariţiei traducerii romanului Solenoid, de Mircea Cărtărescu (traducere semnată de Laure Hinckel), Olivier Lamm scria, printre altele : "Când citim o carte tradusă din altă limbă, nu citim niciodată doar vocea autorului său. [...] Citim şi traducătorul, acest invizibilizat al literelor". Este extraordinar de adevărat în cazul lui Laure Hinckel, scriitoare-traducător care nu apare decât foarte scurt la finalul acestui film. Posesoare a unei îndelungate experienţe, dacă îi putem spune aşa, în ceea ce priveşte România şi Moldova, ea a tradus în limba franceză autorii majori ai acestor două ţări care împărtăşesc aceeaşi limbă.

Născută la Thionville în 1968, urmează studii de jurnalism la Tours şi apoi parcurge ca reporter în principal România, dar şi Moldova, Serbia, Bulgaria, pentru publicaţii ca « La Croix » sau « L'Evénement du Jeudi ». Doisprezece ani de observaţii ca jurnalist şi o literatură care s-a infuzat lent dar sigur.

După reîntoarcerea sa în Franţa, în 2000, Laure Hinckel şi-a continuat studiile la INALCO (Institutul Naţional pentru Limbi şi Civilizaţii Orientale), obţine un master în istorie şi începe să publice traduceri. Foarte repede, în 2005, Centrul Naţional al Cărţii îi propune să fie consilieră în vederea organizării evenimentului francez « Les Belles Etrangères », special România, şi apoi în 2013, pentru România invitată de onoare la Salonul de carte de la Paris. Putem spune cu sinceritate că România şi-a făcut locul în imaginarul cultural francez în acelaşi timp în care Laure Hinckel a devenit o foarte bună traducătoare, trecând de la romanele lui  Dan Lungu la cele ale lui Ştefan Agopian, de la cele semnate de Simona Sora la cărţile lui Mircea Cărtărescu şi Matei Vişniec.

În 2016, Le marchand des premières phrases (Negustorul de începuturi de roman), de Matei Visniec, roman apărut la editura Jacqueline Chambon / Actes Sud, a primit premiul Jean Monnet pentru literatură europeană de la Cognac (Franţa). În 2019, traducerea romanului Solenoid, de Mircea Cărtărescu, a fost finalistă a premiului Médicis étranger şi a obţinut premiul Cel mai bun roman european acordat de revista Transfuge, ca şi premiul librarilor francezi Millepages.

În toamna aceasta va fi publicată, la editura Fleuve, traducerea romanului Biblia pierdută, un roman poliţist cultural de Igor Bergler,  o traducere semnată Laure Hinckel. Iar foarte curând, o dată cu primele zile ale anului 2021, va ieşi în librăriile franceze o nouă traducere din opera lui Mircea Cărtărescu, romanul Melancolia, la editura Noir sur Blanc.

În total, această specialistă recunoscută a literaturii române a publicat în limba franceză, cu talent şi perseveranţă, traducerea a peste 20 de romane semnate de mari autori români:

  • Mircea Cărtărescu, Solénoïde, Noir sur Blanc, 2019 ;
  • Savatie Baştovoi, Les Enseignements d'une ex-prostituée à son fils handicapé, Actes Sud 2018 ;
  • Simona Sora, Hôtel Universal, Belfond, 2016 ;
  • Matei Visniec, Le Marchand de premières phrases, Jacqueline Chambon / Actes Sud ;
  • Lucian Dan Teodorovici, Les autres histoires d’amour, éditions Gaia, 2015 ;
  • Stefan Agopian, Sara, Jacqueline Chambon / Actes Sud, 2015 ;
  • Lucian Dan Teodorovici, L’histoire de Bruno Matei, éditions Gaia, 2013 ;
  • Varujan Vosganian, Le Livre des chuchotements, éditions des Syrtes, 2013 (traduit avec Marily Le Nir) ;
  • Lucian Boia, Les Pièges de l’histoire, éditions Les Belles Lettres, 2013 ;
  • Eugen Barbu, Le Grand Dépotoir, éditions Denoël, 2012 ;
  • Savatie Baştovoi (Moldavie), Les Lapins ne meurent pas, éditions Jacqueline Chambon, 2012 ;
  • Dan Lungu, Comment oublier une femme, éditions Jacqueline Chambon, 2010 ;
  • Mircea Cărtărescu, L’Aile tatouée (Orbitor III), éditions Denoël, 2010 ;
  • Mircea Cărtărescu : Pourquoi nous aimons les femmes, éditions Denoël, 2008 ;
  • Dan Lungu, Je suis une vieille coco !, éditions Jacqueline Chambon, 2008 ;
  • Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu et Dan Lungu, Pas question de Dracula (recueil de nouvelles), éditions Non Lieu, 2008 ;
  • Camil Petrescu, Dernière nuit d’amour, première nuit de guerre, éditions des Syrtes, 2007, 2019 ;
  • Cecilia Ştefanescu, Liaisons morbides, éditions Phébus, 2006 ;
  • Dan Lungu, Le paradis des poules, éditions Jacqueline Chambon, 2005 ;
  • Andrei Pleşu, Actualités des Anges, éditions Buchet-Chastel, 2005.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

costea petre
17.09.2020, 22:56:32

Nu va alarmati, stimata doamna, fiecare avem cateodata dorinte ciudate.

+1 (1 vot)
silvian silvian
18.09.2020, 06:04:00

@ Laure Hinckel - sint sigur ca doriți sa conduceti mașina fără centura de siguranța .... dar nu prea aveți opțiuni .... sint “ceilalți” care trebuie protejați .

+1 (1 vot)
Camelian Propinatiu
18.09.2020, 17:16:18

Va veni şi pentru cărţi ziua aceea, a biruinţei! În California, am observat că se vând deja mai mult viniluri decât dvd-uri.

-1 (1 vot)
Modifică Setările