Laureaţi ai marilor concursuri internaţionale de muzică clasică şi industria discografică

În 25 mai 2019, unul dintre cele mai importante şi dificile concursuri la nivel internaţional, Regina Elisabetha de la Bruxelles, şi-a anunţat câştigătorii. Printre cei 6 laureaţi se numără şi violonista Ioana Cristina Goicea (26 ani).

Este o mare performanţă pentru violonista română cu studii în Germania, care de curând a devenit şi cetăţean german, încununare a unei munci întinse pe aproape 20 ani de când studiază vioara, la cel mai înalt nivel. Este în acelaşi timp o performanţă notabilă şi pentru România: din 1993, când premiul al doilea la concursul Regina Elisabetha i-a revenit lui Liviu Prunaru, niciun alt violonist român nu a mai fost laureat al acestei competiţii foarte dificile, cu numeroase etape care pleacă de la preselecţia din 400-500 de candidaţi, până la finala în care cei 12 finalişti trebuie să interpreteze un concert şi o piesă în primă audiţie pentru care au un răgaz de doar câteva zile de studiu, complet izolaţi de restul lumii. Puteţi asculta evoluţia Ioanei Cristina Goicea în înregistrarea din finală difuzată de Radio România Muzical vineri, 31 mai, de la ora 15.30; iar marţi, 4 iunie, de la ora 21.00, tot la Radio România Muzical poate fi ascultată în direct gala laureaţilor pentru câştigătorii locurilor 4, 5 şi 6. Iar la Bucureşti, o puteţi asculta live pe Ioana Cristina Goicea la Sala Radio pe 12 octombrie, invitată în cadrul proiectului „Moştenitorii României muzicale“.

Este un moment de reflecţie asupra a cât de mult contează să fii laureat al unei competiţii cu adevărat relevante la nivel internaţional. Desigur, o reuşită la un moment nu este o garanţie 100% pentru o carieră de succes ulterioară, dar expunerea mediatică, angajamentele de concerte, intrarea în atenţia unor impresari dedicaţi sau a unei de case de discuri influente sunt avantaje care pot apărea odată cu reuşita la un concurs internaţional.

Rafal Blechacz

Uitându-ne spre un alt concurs internaţional de talia celui dela Bruxelles – de data aceasta mă refer la Concursul Chopin de la Varşovia, regăsim laureaţi, pianişti care s-au impus în marea lume de concert. În 2005 (concursul se organizează odată la 5 ani), marele premiu, dar şi toate celelalte premii pentru interpretare (a unui concert, poloneze, mazurci şi sonate de Chopin) a revenit polonezului Rafal Blechacz, atunci în vârstă de 20 ani. Urmărind evoluţia ulterioară a acestui extrem de talentat pianist (în 2005, la concursul Chopin nici nu s-a acordat premiul al doilea, tocmai pentru a marca diferenţa foarte mare între restul candidaţilor şi primul clasat), vedem confirmarea speranţelor puse atunci în el: concerte pe marile scene ale lumii, cronici entuziaste, discuri apărute la una dintre cele mai importante case la nivel mondial.

Rafal Blechacz a publicat din 2007 până în prezent şapte discuri la casa Deutsche Grammophon: 5 discuri de recital, unul cu cele două concerte pentru pian şi orchestră de Frederic Chopin şi, ultimul dintre ele, un disc cu sonate pentru vioară şi pian înregistrate în compania violonistei sud-coreene Bomsori Kim. Ce găsim pe acest disc, primul cu muzică de cameră pentru Rafal Blechacz? Sonata nr. 1 de Gabriel Fauré, Sonata în sol minor de Claude Debussy, Sonata op. 9 de Karol Szymanowski şi o transcripţie de Nathan Milstein după Nocturna nr. 20 de Frédéric Chopin. Şi de ce tocmai Bomsori Kim, un nume practic necunoscut în România, cel puţin? Sigur, a contat mult CV-ul violonistei în vârstă de 29 ani, în care regăsim premii la concursuri dintre cele mai prestigioase, precum ARD de la München, Regina Elisabetha de la Bruxelles sau Ceaikovski de la Moscova. Însă până la urmă, ca mai întotdeauna, a fost o doză de noroc şi neprevăzut în ceea ce priveşte începutul colaborării celor doi. În 2016, Bomsori Kim a obţinut premiul al doilea şi premiul publicului la Concursul Wieniawski din Polonia. Rafal Blechacz a urmărit concursul la televiziunea poloneză; Bomsori Kim a fost candidata lui favorită, aşa că la puţin timp după încheierea concursului, i-a scris un mail în care îşi exprima dorinţa de a colabora. Evident, Bomsori Kim a fost surprinsă şi impresionată de această ofertă; în 25 ianuarie 2019 a fost lansat la Deutsche Grammophon primul lor disc.

Alegerea repertoriului de pe disc este uşor de descifrat: lucrări din repertoriul polonez, abordate cu precădere de Rafal Blechacz, dar şi din Franţa, ţara de adopţie a celui mai important compozitor polonez, Chopin. Şi în plus, o unitate prin perioada în care au fost compuse majoritatea acestor  lucrări şi caracterul lor: un final de secol al XIX-lea şi început de secol XX în care recunoaştem şi frământările care au condus la primul război mondial, dar şi poezia unui paradis pierdut.

O interpretare scânteietoare, cu mult lirism şi rafinament, atenţie pentru detaliu şi un suflu tineresc; interpretări care pot fi repere pentru aceste lucrări, în secolul XXI – o audiţie potrivită pentru o zi liniştită de vacanţă, într-un decor Art Nouveau.

Albumul poate fi ascultat pe site-ul Radio România Muzical.

Jan Lisiecki

Dacă Rafal Blechacz şi Bomsori Kim sunt tineri muzicieni lansaţi datorită marilor concursuri internaţionale, iată şi un caz special, al unui pianist care a ajuns în atenţia lumii internaţionale de concert datorită înregistrărilor sale, încă de la o vârstă foarte fragedă. Este vorba despre Jan Lisiecki, pianist canadian născut din părinţi polonezi, astăzi în vârstă de 23 ani.

În 2010, Institutul Chopin de la Varşovia edita un disc cu cele două concerte pentru pian şi orchestră de Chopin, înregistrate live de Jan Lisiecki şi Sinfonia Varsovia, dirijor Howard Shelley – Jan Lisiecki avea la momentul înregistrării 14 ani. Discul a avut efectul unei adevărate bombe mediatice: a primit numeroase premii şi toată lumea muzicală a început să vorbească despre acest atât de tânăr pianist care realizase unele dintre cele mai bune versiuni ale concertelor chopiniene din contemporaneitate. În 2011, Jan Lisiecki semna un contract de exclusivitate cu Deutsche Grammophon, asigurându-şi astfel o promovare la nivel global, în paralel cu o intensă viaţă de concert – avea doar 15 ani!

Însă adevărul este că Jan Lisiecki este un talent cu totul ieşit din comun. Primul disc pe care i l-am ascultat, cu integrala studiilor de Chopin, l-a înregistrat la 17 ani; mie nu mi-a venit, pur şi simplu, să cred că un pianist atât de tânăr poate să fie nu foarte bun, ci absolut zguduitor într-un repertoriu atât de dificil.

Are totul: tehnică impecabilă cu o manualitate ieşită din comun, dar şi o muzicalitate rezervată doar celor aleşi. În plus, o personalitate caldă şi lipsită de ego unei vedete capricioase: aşa încât în interpretările sale nu personalitatea lui, ci mai ales, partitura compozitorului este suverană.

Jan Lisiecki a înregistrat cinci discuri la Deutsche Grammophon, concerte de Mozart, Concertul de Robert Schumann, lucrări de Chopin (mai puţin concertele pentru pian şi orchestră). Cel mai recent disc a apărut pe 1 februarie 2019 şi cuprinde cele două concerte pentru pian şi orchestră de Felix Mendelssohn, alături alte piese pentru pian solo ale aceluiaşi compozitor german. O alegere interesantă, pentru că cele două concerte de Mendessohn sunt mai rar abordate, probabil din cauza dimensiunilor mai scurte decât standardul de 30-40 minute; însă o muzică deosebit de frumoasă care merită să fie ascultată mai des.

Discul reuneşte înregistrări din concerte live şi înregistrări de studio. În 22 august 2018, Jan Lisiecki şi Orchestra de Cameră Orpheus din New York evoluau la Varşovia în cadrul festivalului „Chopin şi Europa sa“ (un foarte important festival european). În program au figurat cele două concerte de Mendelssohn, pe care Lisiecki le-a abordat nu pe un pian clasic, ci pe fortepiano, un părinte al pianului cu un sunet diferit. Radiodifuziunea poloneză a înregistrat această evoluţie şi tot în studiourile Radiodifuziunii Poloneze, a doua zi, în 23 august, Jan Lisiecki a înregistrat şi celelalte piese care se regăsesc pe discul Mendelssohn: Variaţiunile serioase op. 54, Rondo capriccioso op. 14 şi Gondola  veneţiană din ciclul „Cântece fără cuvinte“.

Orchestra de Cameră „Orpheus“ este un ansamblu american care cântă fără dirijor; întotdeauna precizia atacului este o problemă în cazul orchestrelor fără dirijori, ceea ce în unele momente se simte şi în înregistrarea concertelor de Mendelssohn cu Jan Lisiecki solist, ţinând cont şi că acestea sunt înregistrări live. Însă ceea ce trebuie neapărat urmărit este evoluţia pianistului care este încă mai bun decât era în urmă cu câţiva ani; o interpretare plină de maturitate, inteligentă, strălucitoare, într-un cuvânt, impresionantă.

Jan Lisiecki nu a mai avut nevoie de confirmarea concursurilor internaţionale pentru a răzbate în marea lume de concert; însă, ca şi talentul lui, este una dintre foarte puţinele situaţii de acest tip, în universul atât de concurenţial al muzicii clasice de azi.

Discul Mendelssohn semnat de Jan Lisiecki poate fi ascultat, de asemenea, pe site-ul Radio România Muzical.