Le Palais Idéal, o clădire impresionantă realizată de un poştaş din secolul XIX, după ce s-a împiedicat de o piatră FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poştaşul Ferdinand Cheval (19 aprilie 1836- 19 august 1924)                                          FOTO: Wikipedia
Poştaşul Ferdinand Cheval (19 aprilie 1836- 19 august 1924)                                          FOTO: Wikipedia

Termenul de „artă naivă” descrie fenomenul apariţiei la sfârşitul secolului al XIX-lea a unor creaţii aparţinând unor individualităţi care nu au frecventat şcoli de artă, ci au ajuns să-şi constituie, pe cont propriu, atât viziunea, cât şi mijloacele de exprimare. Printre aceste apariţii se numără şi Le Palais Ideal, din Hauterives, Franţa, care a fost ridicat în 33 de ani, de un poştaş.

Ferdinand Cheval a fost un poştaş francez care provenea dintr-o familie cu origini modeste, dar care a avut o voinţă de nestăvilit. Născut în Charmes-sur-l’Herbasse, în 1836, a abandonat şcoala pe când avea 13 ani pentru a deveni brutar, ajungând însă poştaş.

Într-o zi, pe când îşi făcea ruta obişnuită, Cheval s-a împiedicat de o piatră cu o formă neobişnuită care l-a fascinat. 

„Mergeam foarte grăbit când piciorul meu s-a prins de ceva care m-a făcut să mă împiedic câţiva metri mai departe, am vrut să ştiu cauza. Într-un vis pe care îl avusesem, construisem un palat, un castel sau grote, nu pot să exprim clar. Nu am spus nimănui despre el, de frică să nu fiu ridiculizat sau să nu mă simt eu ridicol. Apoi, 15 ani mai tţrziu, când aproape că îmi uitasem visul, când nu mă gândeam la el deloc, piciorul meu mi-a reamintit de el.

Piciorul a dat peste o piatră care aproape m-a făcut să cad. Voiam să vad ce era. Era o piatră de o formă atât de ciudată încât am pus-o în buzunar ca să o pot admira. A doua zi, am mers în acelaşi loc. Am găsit mai multe pietre, chiar mai frumoase, pe care le-am adunat laolaltă pe loc şi m-a cuprins entuziasmul. 

Era o piatră  modelată de apă şi întărită de puterea timpului. Devine tare ca pietrişul. Reprezintă o sculptură atât de ciudată, încât e imposibil pentru om s-o imite, reprezintă orice fel de animal, orice fel de caricatură”, a spus Cheval, citat de Howard Becker în ”Art Worlds”, University of California Press, citat de Wikipedia.

                                                                  Ferdinand Cheval cărând cu roaba (Foto: agentpalmer.com)

„Mi-am spus: dacă natura e dispusă să realizeze sculptura, o să fac eu zidăria şi arhitectura”, a mai spus Cheval. 

Cheval nu avea nici un fel de experienţă în arhitectură, iar pe parcursul celor aproximativ 34 de ani, cât timp a construit, a îndurat cu stoicism criticile şi batjocurile vecinilor săi, după cum scrie atlasobscura.com. Iniţial lua pietricele în buzunar, apoi a venit cu coşul, iar mai târziu, a început să vină cu roaba pe care o împingea pe ruta zilnică extinsă, de 42 de kilometri, fără să primească vreun ajutor, după cum informează acelaşi site. 

În Le Palais Ideal se regăsesc mai multe stiluri, de inspiraţii diferite, cu statuete care aduc a struţi, elefanţi sau urşi, resimţindu-se faptul că inspiraţia i-a venit dintr-un vis. 

Cheval şi-a anunţat dorinţa de a fi îngropat în palat, însă autorităţile franceze au interzis acest lucru. Urmarea a fost că Cheval, pe când avea 80 de ani, şi-a construit la cimitirul din zonă, un cavou impresionant, în acelaşi stil. 

Foto: agentpalmer.com 

Le Palais Ideal
„Nu am fost un constructor, nu am mânuit niciodată mistria unui zidar, nu am fost un sculptor. Dalta mi-a fost necunoscută, să nu menţionez de arhitectură, un domeniu în care am rămas total ignorant... Tot ce vezi, trecătorule, e munca unui ţăran care, dintr-un vis, a creat regina lumii”, a notat Cheval, pentru posteritate, citat de atlasobscura.com. 


 

                                                                                              Foto: tonyshaw3.blogspot.ro

În 1969, la 45 de ani de la moarte sa, edificiul construit de Cheval este declarat monument istoric de Andre Malraux, ministru al culturii.

În 1993 a fost restaurat, iar în 2003, a fost vizitat de peste 150.000 de oameni din întreaga lume, după cum informează agentpalmer.com. 


Foto: pinterest.com 

Le Palais Ideal
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite