Legendarul Marcus Miller va urca pe scenă în prima zi a Festivalului Jazz TM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcus Miller a colaborat cu Miles Davis şi i-a compus majoritatea pieselor de pe albumul "Tutu"
Marcus Miller a colaborat cu Miles Davis şi i-a compus majoritatea pieselor de pe albumul "Tutu"

Unul dintre cei mai apreciaţi basişti din lume deschide Festivalul Jazz TM, într-un recital care va avea loc pe scena amplasată în Piaţa Victoriei din Timişoara. Marcus Miller a colaborat cu artişti precum Michael Jackson, Herbie Hancock, Mariah Carey, Frank Sinatra, George Benson, Aretha Franklin sau Elton John şi a compus majoritatea pieselor de pe albumul "Tutu" al lui Miles Davis.

Câştigător al mai multor premii Grammy, Marcus Miller va concerta în premieră la Timişoara, cu piese de pe cel mai recent album al său, Afrodeezia.

Festivalul de la Timişoara se află la cea de-a treia ediţie şi va debuta în această seară cu trupa locală Brum, care se defineşte drept un trio experimental electro, într-un mix de stiluri moderne cu bas şi tobe live, chitare şi sinthuri agresive sau ambientale, voci minimale bine încadrate în aranjamente spaţiale. Trupa este formată din Cata Vastagu - Electronics, Guitar, Anghel Mailat - Bass şi Radu Pieloiu - Drums. La sfârşitul anului trecut, cei trei muzicieni au fost nominalizaţi la categoria "Best Electro", la prima ediţie a Premiilor Revistei Sunete. Brum vor începe recitalul la ora 20.00.

De la ora 21.00, pe scenă va urca Aufgang, compus din Rami Khalifé şi Aymeric Westrich. Ce se poate spune despre ei? Jazz, improvizaţie, muzică electronică sau clasică. Pian melodic combinat cu trance şi energia hardcore-ului. Muzică abstractă cu influenţe orientale. Sunete ce se adresează atât clubberilor, cât şi ascultătorilor ce preferă muzica clasică. Aşadar, este de la sine înţeles că e foarte greu de catalogat o formaţie ca Aufgang, indiferent de perspectiva ascultătorului.

Prima seară a Jazz TM se va încheia cu recitalul lui Marcus Miller, care va urca pe scenă în jurul orei 22.00.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Organizatorii le transmit spectatorilor să vină din timp la eveniment.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite