Arte

articolul anterior articolul urmator

Lucia di Lammermoor, suflet frumos, îndrăgostit

4
17 Jan 2017 17:24:27
Gabriela Lupu
Soprana Venera Protasova                                            FOTOGRAFII: Paul Buciuta/ Marea Dragoste
Soprana Venera Protasova                                            FOTOGRAFII: Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Am văzut acum câteva zile, pentru a treia oară, „Lucia di Lammermoor”, opera lui Gaetano Donizetti, în viziunea marelui regizor Andrei Şerban. Îmi plăcuse foarte tare şi prima şi a doua oară, când am văzut montarea la Opera din Iaşi, dar nu mă aşteptam ca acum, la cea de-a treia vizionare, când Andrei Şerban a revizitat „Lucia...” punând-o în scenă la Opera din Bucureşti, să mă emoţioneze cel mai mult.

Sigur că acest lucru s-a datorat în primul rând interpretei din rolul principal, soprana Venera Protasova care are o voce cu inflexiuni de geniu. Ea a fost pur şi simplu fabuloasă în interpretarea tragediei sfâşietoare a Luciei di Lammermoor, acel „suflet frumos îndrăgostit”, un suflet nebun pentru ceilalţi, dar în realitate, prea bun pentru această lume.

O altă surpriză extrem de plăcută a fost tenorul ieşean Florin Guzgă, care creşte de la rol la rol, devenind un reper deja pentru scenele lirice din România. Tenor liric de un mare rafinament, Florin Guzgă (ce are ca primă meserie preoţia, fiind diacon la Mitropolia din Iaşi) are nu doar o tehnică impecabilă, ci şi trăire la intensitate maximă. Între el şi Venera Protasova s-a creat o chimie extraordinară, iar duetele lor au fost răvăşitoare.

De altfel, toate fragmentele muzicale pe care le-au interpretat cei doi, fie împreună, fie separat, au fost primite cu aplauze la scenă deschisă şi cu strigăte neobosite de „Bravo!” din sală. Spectatorii chiar au simţit că trăiesc un moment unic, de povestit peste ani nepoţilor.


FOTO Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Cu adevărat excepţional în această montare este faptul că soliştii se dovedesc a fi şi nişte actori extraordinari. Rareori ai şansa să vezi pe scenele lirice româneşti, unde actoria nu prea face casă bună cu interpreţii, un joc actoricesc fără fisură. Şi evident că soliştii dau şi măsura talentului lor numărul unu, muzica. Venera Protasova cântă, şi cântă sublim, din cele mai imposibile poziţii: cocoţată pe un balansoar, făcând echilibristică pe nişte bârne subţiri, ghemuită, stând pe spate, dându-se în leagăn, pe schele, suspendată pe o platformă înaltă şi tot aşa. Toţi soliştii, de altfel, se achită cu brio de partiturile lor, fiind susţinuţi impecabil de orchestra condusă de dirijorul Marcello Mottadelli.

Lucia lui Andrei Şerban nu mai este o tânără fără apărare, o ingenuă orbită pur şi simplu de dragoste. Ea pare, dimpotrivă, o fire voluntară, care se ia de piept cu autoritatea eminamente masculină şi care ajunge la crimă pentru că o altă ieşire din „dictatura” instaurată de bărbaţi nu se mai găsea. Lucia în „lectura” lui Andrei Şerban este o autentică revoluţionară. Ea îşi depăşeşte cu mult epoca, devenind un fel de feministă avant la lettre.


FOTO Paul Buciuta

„Lucia face parte din categoria personajelor care rămân la periferia societăţii, cei ce nu reuşesc să se integreze. Ea simte, gândeşte, reacţionează alt­fel, e considerată incomodă, căci nu se adaptează, nu se supune şi în timp comportamentul ei atinge extreme. Are o sensibilitate care o face să vadă realitatea ascunsă a lucrurilor şi pentru asta cei din jur o declară nebună, e evident de ce, pentru că fratelui (Enrico), cât şi iubitului (Edgardo), tuturor le lipseşte această percepţie sensibilă de a vedea dincolo de aparenţe”, mărturiseşte Andrei Şerban.

Această idee este puternic susţinută de decorul creat de arhitectul Octavian Neculai, decor care ne duce cu gândul la o lume militarizată, un spaţiu ce reprezintă o sală de antrenament dintr-o cazarmă, un loc unde domneşte testosteronul, forţa brută şi zăngănitul de arme. O lume a bărbaţilor condusă de bărbaţi în folosul bărbaţilor. Sensibilitatea feminină şi dragostea nu au ce căuta în acest loc.


FOTO Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Şi totuşi tânăra Lucia se îndrăgos­teşte de Edgardo (Florin Guzgă), duşmanul de moarte al fratelui său, Enrico, interpretat de Adrian Mărcan. (Libretul este scris de Salvadore Cammarano, având la bază romanul lui Walter Scott, „Mireasa din Lammermoor”.) Enrico tratează povestea de dragoste a surorii sale de pe poziţii de forţă. El are cu totul alte intenţii în privinţa ei, dorind să o folosească ca pe un pion în planurile sale. Având nevoie de bani pentru a-şi înarma oastea, el apelează la un bancher cu care face un târg: banii în schimbul surorii. Deşi Lucia se opune din răsputeri, ea este drogată şi căsătorită împotriva voinţei ei. Iubitul o blestemă neînţelegând nimic din ce se petrecuse, iar Lucia îl ucide în patul nupţial pe cel ce-i fusese impus drept soţ.


FOTO Paul Buciuta/ Marea Dragoste

Vorbind despre abordarea operei „Lucia di Lammermoor” în cheie politică, Andrei Şerban mai spune: „Spectatorii, mai ales cei care au trăit sub dictatură, sub presiune politică, sub teroare, ştiu ce înseamnă această experienţă, iar cei mai tineri, care văd pentru prima oară această operă, vor avea, cred, curiozitatea de a descoperi o muzică foarte frumoasă, dar care este trăită de către actori, cântăreţi pe scenă atât de total încât creează un şoc. Pentru mine şocul este elementul principal în artă. Un şoc creează o energie nouă. Şi, atunci când simţi această energie nouă, ieşi din teatru altul decât ai intrat, căci parcă ceva nou se întâmplă în tine”.

Opera se încheie cu moartea tragică a celor doi iubiţi. „În teatru, Hamlet moare şi moartea e definitivă. Dar în operă, de câte ori am de-a face cu personaje care sfârşesc în moarte, nu sunt convins că e vorba de un punct terminus”, spune Andrei Şerban.

Şi poate că, într-adevăr, povestea nu se încheie aici pentru că destinul Luciei devine un reper al emancipării feminine. „Este, de fapt, povestea unei fete manipulate şi împinse la disperare de o lume militaristă şi arogantă”, explică Andrei Şerban. „Ce reiese clar într-o astfel de ambianţă e ideea principală a manipulării: manipulare din motive politice, de putere, de control. Ce poate face Lucia, de ce arme dispune ea într-o lume dominată de o dictatură masculină? Recursul la violenţă e felul ei de a se apăra. (...) Lucia poate în sfârşit să se exprime liber, să vadă, să audă, să perceapă imagini dintr-o lume invizibilă, pe care ceilalţi nu au cum s-o perceapă, căci nu au nici sensibilitatea, nici imaginaţia ei”.

Aşa că nu rataţi pentru nimic în lume întâlnirea cu o capodoperă!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Andrei Ungureanu
18.01.2017, 09:07:43

Simata Doamna Gabriela Lupu, Sunt cateva lucruri pe care as dori sa le punctez, referitor la aceasta cronica. 1. Donizetti se scrie cu doi de "t" si un singur "z", orice alta combinatie este total gresita. Indiscutabil. Al doilea aspect este legat de interpretarea unica a libretului, pe care ne-o oferiti cu atat de mult entuziasm. „bell’alma innamorata” face parte din aria "Tu che a Dio spiegasti l'ali" Edgardo, scena finala....Prin urmare, afirmatia " „bell’alma innamorata”, cum îi cântă la final, ţinându-i în braţe trupul mort, iubitul ei, Edgardo)" nu prea are sens. Nimeni nu canta iubitului mort, cel mult, in unele productii, Lucia canta scena a nebunia in jurul trupului neinsufletit al lui Arturo (dar nu in aceasta productie). Ma surprinde faptul ca dupa ce ati vizionat de trei ori aceasta productie, inca nu ati inteles libretul. Nu sunt de-acord cu nici cu faptul ca Protasova ar avea calitatile necesare unui astfel de rol, de fapt niciun rol de belcanto nu cred ca i se potriveste. Faptul ca reuseste sa faca acrobatiile pe care productia le solicita, nu inseamna ca e o Lucia buna pentru ca: nu are un tril real (doar incercari esuate), coloratura insuficienta, legato lipseste, mediu subtire si grav inexistent...ceea ce o face sa dispara in duete si in sextet, o dictie destul de slaba, emotie la nivelul unei papusi, iar cel mai important pentru mine, lipsa de imaginatie artistica: Lucia e un rolu notoriu, nu doar ca a copiat variatiunile altor soprane in da capo, dar nici macar nu le-a executat corect. Dar ma rog, dincolo de parerea mea....totusi, exista un compozitor si un libret, care merita mai multa atentie decat cea pe care le-ati acordat-o dumneavoastra. Numai bine, Andrei Ungureanu

+2 (2 voturi)
Sorin Ionascu
18.01.2017, 15:27:52

Pe mine nu inceteaza sa ma uimeasca cum tot apar diverse cronici care transforma orice rahat intr-un produs de geniu, nemaivazut si nemaiintalnit. Pot admite ca autoarea articolului, cu "vasta" experienta a 3 spectacole cu Lucia se poate extazia la asa ceva, dar nu si judecatile de valoare privind tehnica si interpretarea, mai ales cele muzicale. Si eu am vazut de 3 ori (mult prea multe) acest spectacol, doar aici la Bucuresti, dar am vazut inregistrari de la Iasi si de la Paris, unde s-a pus acum 22 de ani acest spectacol si unde, in sfarsit, spectatorii rasufla usurati ca au scapat de ea, pentru ca nu le-a placut nici la premiera si nici intre timp, in vreuna din numeroasele reluari. La Paris macar au avut avantajul unor decoruri de calitate, care aratau ceva mai autentic si mai elaborat, in timp ce cele de la ONB arata ca niste copii ieftine si foarte proaste, de un prost gust desavarsit. Toata productia imi aduce in minte balciurile dezgustatoare de la tara din anii comunismului, cu desenele oribile pe panze si cartoane, cu mizeria cumplita, cu derizoriul improvizatiei extreme. La Paris au avut norocul si cu distributii excelente, care au rezolvat partea muzicala in mod glorios, in timp ce la ONB distributiile au fost la limita acceptabilului. Dirijorul, care a taiat din partitura mult mai mult decat la Paris, nu a reusit sa scoata din orchestra decat sonoritati dure si monocrome, cu numeroase decalaje si derapaje tonale, a acoperit mult prea des vocile creand o imagine sonora densa si prolixa, in care nu se mai intelegea nimic; ca expresie a fost zero barat. Protagonista a avut o prestatie comparabila cu a unei studente mediocre, in care, asa cum s-a scris mai sus, a lipsit ambitusul necesar prin lipsa gravelor si un mediu mult prea inconsistent, a lipsit tehnica de virtuozitate, toata coloratura fiind fortata si destul de aproximata, iar trilurile au ramas cel mult la nivel de tentativa. Expresia si emotia sufera si ele, pentru ca s-a concentrat pe performanta fizica si pe emiterea cat de cat corecta a notelor (supraacutele fiind des subtonate). Daca te uiti la spectacol, poate sa te fure, dar daca inchizi ochii ramai cu o insatisfactie majora. Mie insa toata aceasta agitatie extrema mi s-a parut redundanta si obositoare, nu doar pentru ea, cat si pentru public. In opera trebuie sa existe un echilibru intre miscare si cant, ce e prea putin nu ajunge, ce e prea mult strica. Guzga are o voce frumoasa si adecvata pentru rol, se straduieste destul de mult, dar e departe de perfectiunea tehnica amintita. Imi aminteste de alte voci care incepusera sa straluceasca timid la un moment dat si care s-au stins inainte de a apuca sa se afirme. Ii doresc din tot sufletul sa aiba o cariera cat mai frumoasa, dar mai are mult de construit pentru asta. Ceilalti interpreti au fost si ei cu calitatile si lipsurile lor, iar despre distributia de la premiera nici nu as vrea sa mai pomenesc, lipsurile in plan vocal si scenic facand-o sa paleasca in fata celui de-al doilea spectacol. Am vazut ca publicul a reactionat entuziast, dar publicul poate fi usor manipulat cu un chip dragalas pe un trup de silfida, iar daca le-a mai tipat si vreo 3-4 acute care nici macar nu sunt trecute in partitura si nici nu sunt mereu pe ton, nici nu mai conteaza ca ea nu a fost in stare sa cante ceea ce e scris de fapt, ca nu are pic de imaginatie si pic de personalitate si ca s-a lasat transformata de catre regizor intr-o papusa mecanica. Daca "genialitatea" sau punctul de atractie se afla in "feminismul avant la lettre" al Luciei, atunci inteleg ca fiecare isi are fetisurile sale, dar sigur nu se numara printre ale mele. Eu nu gasesc, in afara unei curiozitati rapid satisfacute, niciun argument sa revad aceasta productie cumplit de urata, de plicticoasa si de deprimanta si consider ca e mai comod sa dorm acasa decat in scaun la ONB.

Groucho
18.01.2017, 19:16:36

Domnu' Ionascu, ati avut nevoie de 3 vizionari ca sa va dati seama ca e un spectacol de tot rahatul? Asta spune ceva despre inteligenta dvs. sau despre propensitatea de a va provoca in mod deliberat suferinta (exista un termen de specialitate pt. aceasta conditie).

Sorin Ionascu
18.01.2017, 19:42:26

A, nu! Nu am avut nevoie. Am ajuns sa vad, mai bine zis sa ascult, ca la urmatoarele am stat mai mult cu ochii inchisi, 3 spectacole, adica avanpremiera, premiera si urmatorul spectacol, pentru a vedea cum sunt diferitii interpreti; in plus, pe site-ul ONB se jucau de-a "uite distributia, nu e distributia", pana in ziua spectacolului nu stiam daca duminica va fi tot Protasova sau Anusca (pe care as fi vrut sa o vad). Cand s-a anuntat avanpremiera aveam deja bilete luate la celelalte doua si voiam sa vad cum mai e Vargas dupa vreo 6-7 ani, cand l-am vazut live ultima data. Dezamagire maxima, vocea e umbra a ceea ce a fost, chiar daca se vede ca e un artist de clasa. In plus, au fost 3 baritoni, in fiecare seara altul, si daca ar fi sa aleg unul, votul meu ar merge spre Toropoc, chiar daca a fost destul de crispat scenic. Din pacate, facem si noi ca parizienii: ajungem sa "inghitim" o productie de rahat ca sa vedem un cantaret sau o anumita garnitura de distributie. Am ajuns sa regret productia anterioara, a lui Arbore, care s-a jucat destul de putin, si care, in ciuda unor neimpliniri, era mult mai frumoasa si mai interesanta. In plus, in acea productie se canta aproape toata partitura (erau foarte putine taieturi si acelea de rang minor, vreo 2 cadenze scurte), fata de actuala productie in care se taie destul de mult. Practic, fata de varianta traditional-prescurtata care se canta in anii '50 si s-a cantat si la ONB pana la montarea lui Arbore, s-au reconstituit doar 3 numere: prima arie a lui Raimondo (incomplet insa, cu cabaletta intr-o strofa si fara cadenza finala), ansamblul final de act 2, dupa sextet, si scena nebuniei, cu reintroducerea scenei dintre arie si cabaletta. Stiu ca inca e o raritate sa gasesti o productie de Lucia in varianta completa, dar asta nu inseamna ca taieturile trec neobservate. Intre "deziderate" s-ar mai numara o serie noua de variatiuni la aria nebuniei si, eventual, si la celelalte reluari, dar ar fi o munca in plus si pentru cantareti si pentru orchestra, care nu e capabila (la ONB zic) sa urmareasca serii diferite de variatiunii la diferiti interpreti, ceea ce in alte teatre se poate; ar fi fost interesant daca s-ar fi adus si la ONB glass-harmonica pentru acompaniamentul scenei nebuniei, deja sunt din ce in ce mai multe teatre care o folosesc si e o experienta fascinanta. Dar, ca sa inchei tot cu un raspuns, probabil a fost, intr-adevar, o criza de mosochism din partea mea, nu stiu daca nu ieseam mai castigat pierzand banii pe bilete decat timpul la spectacol. Sau o buna aplicare a zicalei: "curiosity killed the cat".

Modifică Setările