Magia muzicii în concertele festivaliere la Atheneul Român

Este adevărat, Vara Magică aduce în aceste săptămâni, magia muzicii, la Bucureşti, la Atheneul Român; sunt singurele evenimente susţinute în zona fenomenului muzicii culte, fiind în egală măsură evenimente de largă adresare. Sunt oferite unui public divers, la fel de bucuros în contactul său atât cu muzica clasico-romantică, cu muzica de sorginte naţional-tradiţională, inclusiv cu cea care se lasă mai uşor cucerită.

Pe această orientare în bună parte inedită a fost orientat recitalul susţinut săptămâna trecută de pianista Sânziana Mircea, un tânăr artist dinamic, imaginativ, care-şi realizează drumul de la gând la faptă, cu consecvenţă, cu inteligenţă.     

Câteva au fost ideile, motivaţiile acestui original concert estival. Mă refer la gândul îndrăzneţ al unei călătorii prin zone georgrafice, etnografice, marcate de evidente distincţii tradiţionale; mă refer la muzica de inspiraţie folclorică românească, cea germană medievală şi barocă, cea daneză, cea romantic-europeană şi cea spaniolă cu care a început şi s-a sfărşit călătoria muzicală. 

Căci, nu poţi să nu observi, cum spune o cunoscută vorbă franţuzească On revient toujours a son premier amour. Aceasta este muzica lui Isaac Albeniz, sunt dansuri din celebra Suita Espanola cu care a încedput şi s-a sfârşit recitalul; este muzica românească a cunoscutelor dansuri ale lui Theodor Rogalski, prelucrate şi aranjate pianistic de Sânziana însăşi. Dispune de un dar al comunicării atât muzicale cât şi verbale care animă sala, stârnind curiozitatea melomanilor. 

Nu este puţin lucru! Mai ales atunci când antrenezi pe drumul afirmărilor de semnificaţie, colegi mai tineri pe care Sânziana înţelege a-i stimula pe drumul performanţei celei importante. Mă refer la tânăra pianistă Alice Poenariu încă elevă a Liceului de Artă din Timişoara, studentă a programului studiilor preacademice ale Universităţii de Muzică din Hanovra; mă refer la tânăra ghitaristă Raisa Mihai, licenţiată a Universităţii de muzică din Bucureşti,  talent susţinut de un remarcabil profesionalism; depăşind emisia sonoră a corzii ciupite, se poate vorbi în acest caz de consistenţa unei autentice comunicării muzicale. Nu pot să nu observ, recitalul Sânzianei Mircea a fost cel de al 100-lea concert oferit de compania Lanto, pe parcursul ultimelor zece stagiuni estivale.                               

Intrat de aproape trei decenii în conştiinţa muzicală a publicului nostru,  Alexandru Tomescu defineşte de mulţi ani personalitatea tânărului maestru ce dispune de pregnanţa afirmărilor solistice de mare strălucire. Recitalul susţinut la Atheneu în compania harpistei Miruna Vidican, a urmat orientarea firească, aceea de a oferi unui public divers, de sezon, momente muzicale preţioase de specială atracţiozitate. 

Desigur, în compania sunetului aparte al harpei, Dansurile româneşti de Bartok capătă un ancadrament sonor cu totul pitoresc. Superba melodie de mlădire romantică a piesei  Lebăda, a lui Camille Saint-Saens, devine de-a dreptul seducătoare în unduirea fermecătoare a sonorităţilor instrumentului de acompaniament, cel care a sprijinit linia melodică oferită de această dată de vioara lui Alexandru; o impresie poate mai puternică a oferit-o ceălalt cuplaj al pieselor compozitorului francez, anume Introducere şi Rondo Capricioso, marcate în acest caz de prezenţa solistică strălucitoare a viorii. Enescu – Balada, expresie generoasă a unui sentiment marcat de ingenuitatea copilăriei, apoi muzică franceză - spiritul căreia a hranit geniul enescian, Meditaţie de Jules Massenet, celebrul poem Tzigane de Maurice Ravel, au conturat împreună o seară de muzică de mare rafinament; la reuşită căreia, spre bucuria generală, a contribuit sunetul generos timbrat al harpei! 

Căci pentru noi toţi a fost un prilej fericit de a fi putut audia inclusiv piese din repertoriul specific al instrumentului, ”piese relaxante pentru public”, cum le numeşte Miruna, anume Privighetoarea şi Dansul focului, piese de evident specific instrumental, lucrări datorate harpiştilor-compozitori Deborah Hanson-Conant şi David Watkins. 

Intr-o cu totul altă zonă privind factura evenimentului, s-a situat recitalul cameral susţinut de trio-ul format din violonistul David Lefévre, violoncelistul Eduard Sapey-Triomphe şi pianistul Andrey Yaroshinsky. Este un trio de muzicieni solişti care s-au întâlnit de această dată pentru prima oară în vederea susţinerii evenimentului cameral la care am asistat. O formaţie de tip clasic!  A oferit un program de muzica romantică, de la Schubert – Trio-ul în mi bemol major, şi Johannes Brahms – Trio-ul în si major, la primul  Trio elegiac de Rachmaninov, iată un excurs trasat cu consecvenţă. Am în vedere consecvenţa cu care este întreţinută coerenţa ansamblului, unitatea flexibilă a acestuia, asemănătoare unui organism care trăieşte întru muzică. Vocalitatea temelor schubertiene este susţinută de fluxul unei evoluţii extinse pe care membrii formaţiei o conduc cu nobilă asumare. 

Astfel, nu poţi să nu constaţi, trio-ul brahmsian şi, pe de altă parte, cel cel al lui Rachmaninov, supranumit a fi ”elegiac”, se situieză în zone diametral opus ale expresiei de tip romantic, aspect urmărit cu firească asumare de cei trei muzicieni. Mă refer la violonistul David Lefévre, concert-maestru al Filarmonicii din Monte Carlo, un obişnuit al simfonicelor bucureştene, preferat de mulţi dintre şefii noştri de orchestră, mă refer la violoncelistul Eduard Sapey-Triomphe, muzician care colaborează cu multe dintre capetele de afiş ale vieţii muzicale internaţionale, la pianistul Andrey Yaroshinsky, un obişnuit al marilor festivaluri muzicale ale zilelor noastre. M-am bucurat să observ că un recital cameral pe care l-am fi putut întâlni în oricare dintre marile stagiuni ale organismelor europene de concert, a putut fi audiat zilele trecute pe parcursul actualei stagiuni bucureştene festivaliere. 

Publicul! Publicul Atheneului s-a schimbat! Inclusiv pe parcursul concertelor festivaliere Vara Magică. Odată cu limitarea locurilor, odată cu scumpirea firească a biletelor, publicul format în bună parte, cu ani în urmă, din melomani vârstnici, s-a schimbat. Atenţia privind urmărirea evenimentului s-a diminuat. Concentrarea pe parcursul audiţiei a scăzut.

Controlul telefoanelor devine acaparator atât în sala de concert cât şi în afara acesteia. 

Publicul tânăr, inclusiv cel de specialitate, s-a împuţinat... chiar dacă conducerea companiei  Lanto, organizatoarea festivalului, a îngăduit pătrunderea în sală a câtorva sudenţi ai Universităţii de muzică.   

In alt sens, nu este deloc obligatoriu ca melomanii să cunoască faptul că sub titulatura Trio elegiac, Rachmaninov a reunit mai multe piese distincte, numerotându-le. Dar este firesc ca melomanul obişnuit să ştie că între părţile unui trio de Schubert sau de Brahms nu se aplaudă; pentru a nu le zădărnici celorlalţi concentrarea asupra audiţiei. Evident, vom avea îngăduinţa de a accepta că publicul festivalier este mai divers. Căci, iată, de zece ani, Vara Magică se dovedeşte a fi un fenomen original în cadrul căruia poţi întâni artişti situaţi la nivelul marilor scene europene de concert dar şi tineri muzicieni performeri aflaţi pe drumul consacrărilor importante.   

Trebuie să recunoaştem, fără concertele estivale oferite, organizate de compania Lanto, am fi fost un pic mai ”săraci cu duhul” pe parcursul acestei veri atât de fierbinţi; ...la propriu şi la figurat. Au fost mobilizaţi sponsori importanţi fără de care întreaga suită a concertelor ar fi fost de neimaginat.       

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.