Malec află o comoară

Românii nu doar răzuiesc, se mai „joacă“ şi cu detectorul de metale

DEGHIZARE „Toate personajele mele seamănă cu mine şi sunt un fel de Buster Keaton“, spune regizorul român Corneliu Porumboiu despre cel mai recent film al său, „Comoara“, prin care încearcă să-şi recâştige publicul pierdut.

Nu prea ştii ce să spui despre acest nou opus cinematografic al mult-aclamatului autor român Corneliu Porumboiu, unul dintre vârfurile de lance ale schimbării concepţiei despre cinema în România şi ale succesului noului cinema românesc peste hotare, ambele fenomene importante ale deceniului trecut. Perplexitatea este starea în care încheierea vizionării îl lasă mai ales pe spectatorul cunoscător, cel care a urmărit traiectoria lui Corneliu Porumboiu încă de la minunatul mediumetraj „Visul lui Liviu“ din 2004 (distribuit la acea vreme împreună cu un film de aceeaşi dimensiune, „Tertium non datur“ al lui Lucian Pintilie, la alegerea expresă a marelui regizor).

Întoarcerea spre public

Ceea ce este cert este că furia experimentului, furia „avangardistă“ s-a mai domolit, cineastul – ajuns la 40 de ani – „s-a aşezat la casa lui“, iar după ce Porumboiu a şlefuit până la extrem tendinţa „minimalismului“ (un fel de minimalism maximal, am putea spune), prin „Poliţist, adjectiv“ şi mai ales „Metabolism“, acum încearcă să spună o poveste care să poată fi înţeleasă de oricine, de publicul larg în speţă; cu alte cuvinte, să revină la succesul pe care l-a avut cu „A fost sau n-a fost? “, un film care mustea de umor şi – combinat cu un subiect de actualitate, cel al raportării prezente la Revoluţia din ’89 – a stârnit un oarecare interes.

Nu mai avem aici planurile-secvenţă („cadrele lungi“; şi, foarte important, fixe, fără mişcări de aparat) care-i înnebuniseră la premieră pe spectatorii obişnuiţi, nededaţi la subtilităţi cinematografice („Metabolism“ era chiar bazat explicit pe teoria planului-secvenţă, a bobinei de 11 minute), „Comoara“ este filmat în maniera cuminte a câmpului-contracâmp, astfel încât să nu mai intrige pe nimeni. Filmul este bun şi se urmăreşte cu plăcere, problema este că nu prea îţi dai seama care a fost miza lui Porumboiu, care au fost intenţiile regizorului, în funcţie de care se poate discuta reuşita sau rateul filmului. Pentru că, dacă acestea constă în ce am scris mai sus, este prea puţin.

Oameni obişnuiţi

O retorică a banalului este ceea ce practică Porumboiu în toate filmele sale, o psihologie a omului obişnuit, încă de la atât de aclamatul (poate tocmai din acest motiv) „A fost sau n-a fost?“. Asta chiar dacă proiectele sale sunt prezentate pompos (în mod ludic, evident) drept filme de gen: „Poliţist, adjectiv“ era, desigur, un (pseudo)policier, iar „Comoara“ este descris de autorul său drept un film „de aventuri”. Pe Porumboiu nu îl vom vedea niciodată încrâncenat şi jucând totul pe o carte (a propriului geniu), precum Cristi Puiu în toate filmele sale („Marfa şi banii“, „Lăzărescu“, „Aurora“), nici nu va încerca să treacă în ochii noştri drept un cineast solid, care tratează temeinic problemele serioase, precum Mungiu în „432“ sau „După dealuri“.

Nu, Porumboiu (cred că) va fi tot timpul un autor ludic (care în niciun caz nu joacă totul pe o singură carte), având drept personaje oameni banali şi obişnuiţi, aparent şterşi, de-aici apropierea sa de umorul „noului val“ ceh (evidentă încă de la „A fost sau n-a fost?“). „Toate personajele mele seamănă cu mine şi sunt un fel de Buster Keaton (Malec, „omul care n-a râs niciodată“ – n.n.)“, spunea regizorul, care se mai declara şi – ceea ce era evident – pasionat de autori precum Caragiale, Gogol sau Cehov.

Spiritul lui Popa Şapcă

Nu alta este situaţia personajelor din „Comoara“, film prin care autorul său spune că a vrut să aprofundeze noţiunile de „solidaritate“ şi „proprietate“, şi mai ales a personajului central, Costi (Toma Cuzin), care pleacă în căutarea unei comori îngropate tocmai pe lângă câmpia unde s-a citit Proclamaţia de la Islaz (aici se vede din plin côté-ul ludic al autorului, pentru că mulţi „naivi“ vor încerca să găsească spiritul lui Popa Şapcă ascuns pe undeva în discurs). Dacă o va găsi şi ce va face cu ea, rămâne să aflaţi în măsura în care vă veţi hotărî că merită să vedeţi filmul.

În altă ordine de idei, putem spune că filmul lui Porumboiu este cea de-a treia operă majoră din cultura română cu acest titlu, după nuvela lui Slavici şi filmul (pseudo)istoric al lui Iulian Mihu. De unde se vede că românii au o problemă cu înavuţirea... Fără să mai punem la socoteală şi „Comoara din Vadul Vechi“ al lui Victor Iliu (pentru că acolo era vorba de colectivizare, aşadar de anularea proprietăţii private)...

Info

Comoara (România-Franţa, 2015)
Regia: Corneliu Porumboiu
Cu: Toma Cuzin, Adrian Purcărescu, Cristina Toma

3 stele

Citeşte şi: „Entre chien et loup sau Demonul teoriei“ – cronica mea la „Metabolism“, precedentul opus al lui Corneliu Porumboiu