Manifestări culturale organizate cu prilejul Zilei Brâncuşi 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Brâncuşi a fost proclamată zi de sărbătoare naţională pe 19 februarie „Ziua Brâncuşi“. Cu acest prilej, anul trecut a fost lansat Programul naţional „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi“.

Ziua Brâncuşi, sărbătorită la data de 19 februarie, va fi marcată de ICR atât la Bucureşti cât şi la  reprezentanţele ICR din Budapesta, Chişinău, New York, Paris şi Viena prin conferinţe, expoziţii de fotografie, spectacole de teatru şi proiecţii de filme  dedicate creaţiei marelui sculptor român.

Marţi, 21 februarie 2017, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr 38, Bucureşti) va avea loc o masă rotunda pe marginea volumului Tratat de hermeneutică a sculpturii abstracte de Matei Stîrcea-Crăciun, publicat la Editura „Brâncuşi" din Târgu Jiu, cu sprijinul Editurii Institutului Cultural Român  Alături de autor, vor mai vorbi despre hermeneutica endogenă – o nouă metodă în critica de artă – preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor şi Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

afis brancusi

Institutul Cultural Român de la New York organizează evenimentul „BRÂNCUŞI: The Visionary"/ „BRÂNCUŞI: Vizionarul", în data de 17 februarie, de la ora 19, în sala Auditorium a ICR New York. Oaspete de onoare va fi Doina Lemny, curator la Musée National d'Art Moderne, Centre Georges Pompidou din Paris. Doina Lemny va susţine, în engleză, conferinţa intitulată „Brancusi: The Art of Carving One's Own Image", care va reliefa rolul lui Brâncuşi ca propriu „impresar artistic". Conferinţa va include prezentarea volumului Brancusi, an Artist without Frontiers (Ed. Noi Media Print, 2016). După conferinţă va avea loc proiecţia filmului documentar Brâncuşi - L'ensemble sculptural de Târgu Jiu en Roumanie (2012, 15 min., coordonator: Doina Lemny, imagine: Cristian Tamaş, montaj: Marius Robu, coloana sonoră: George Enescu - Sonata nr. 3, vioară: George Enescu, pian: Dinu Lipatti). Concomitent cu acestea, va fi realizată şi o expoziţie de carte, cu volume provenind din fondul Bibliotecii Institutului şi din colecţii private, dedicate operei şi personalităţii lui Brâncuşi, incluzând monografii şi studii critice, în engleză, română şi franceză.

Institutul Cultural Român de la Paris va organiza evenimentul „Brâncuşi secret: Omul, în umbra Artistului", în data de 22 februarie, de la ora 20:00 în Sala bizantină a Palatului Béhague, reşedinţa Ambasadorului României în Franţa  Manifestarea va debuta cu proiecţia filmului „În căutarea tatălui”, r.: Ionuţ Teianu, urmată de o dezbatere cu regizorul şi Doina Lemny, conservator al Muzeului National de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou din Paris, specialist recunoscut în opera lui Brâncuşi.

Institutul Cultural Român de la Viena va găzdui proiecţia documentarului BBC Tony Cragg on Constantin Brâncuşi, în data de 17 februarie, de la ora 18:00 la Cinemateca Institutului. Filmul îl prezintă pe Tony Cragg, important sculptor britanic şi câştigător al Premiului Turner (1988), călătorind în România, în căutarea spaţiului care l-a inspirat pe Constantin Brâncuşi în realizarea operelor sale. Filmul mai prezintă, printre altele, asemănările dintre sculpturile lui Brâncuşi şi ale lui Auguste Rodin, mentorul său.

Institutul Cultural Român de la Budapesta va organiza prelegerea Influenţa lui Brâncuşi în arta şi arhitectura secolelor XX-XXI", susţinută de Ingo Glass, în data de 17 februarie, ora 18.30  la sediul institutului. Originar din Timişoara, reprezentant al neoconstructivismului, renumitul sculptor Ingo Glass, stabilit la Budapesta, autorul volumului Constantin Brâncuşi şi influenţa sa asupra sculpturii secolului al XX-lea, este invitat frecvent să susţină prelegeri despre influenţa marelui sculptor român asupra artei.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" de la Chişinău va organiza în data de 19 februarie, ora 16.00, vernisajul expoziţiei „Constantin Brâncuşi - Pasărea măiastră" şi spectacolul de pantomimă, muzică şi poezie „Pasărea în văzduh. Omagiu lui Constantin Brâncuşi”, la Casa de Cultură „Nicolae Iorga" din Sângerei, Nicolae Jelescu va recita versuri consacrate Măiastrei lui Brâncuşi semnate de Lucian Blaga, Victor Felea, Alexandru Căprariu, Nichita Stănescu, Valeriu Matei, Vasile Grunea, şi aforisme din Brâncuşi. Fundalul sonor va fi asigurat de fragmente muzicale din George Enescu, Ciprian Porumbescu şi Liviu Ştirbu interpretate de violonista Elena Croitoru. Decorul, scenografia şi concepţia grafică a spectacolului este semnată de artistul plastic Iurie Matei. Spectacolul de pantomimă va fi interpretat de actorul George Ciolpan.

Toate aceste manifestări culturale se înscriu în strategia multianuală a Institutului Cultural Român de a continua proiectele care au debutat anul trecut pentru a aduce un omagiu marelui sculptor Constantin Brâncuşi (1876-1957).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite