Arte

articolul anterior articolul urmator

Mari ansambluri în festivalul enescian (III)

0
20 Sep 2021 11:09:37
Costin Popa
Cristian Măcelaru. Foto Andrei Gîndac
Cristian Măcelaru. Foto Andrei Gîndac

Cristian Măcelaru spre directoratul artistic al Festivalului Enescu. Surpriza anului 2020 pentru muzica românească a fost numirea timişoreanului Cristian Măcelaru în funcţia de director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, unul dintre prestigioasele ansambluri simfonice europene şi mondiale.

Este cea mai importantă poziţie obţinută de un dirijor român de la investirea marelui Sergiu Celibidache într-o demnitate similară la Filarmonica din München, acum 42 de ani. Cristian Măcelaru deţine în paralel alte funcţii analoge, la Köln (Orchestra Simfonică Radio a Germaniei de Vest), Santa Cruz-California (Festivalul Cabrillo de Muzică Contemporană), dirijează mari orchestre peste tot în lume, ceea ce denotă prestigiul pe care şi l-a câştigat în carieră. Nu mai departe de zilele Festivalului enescian, Cristian Măcelaru a anunţat o premieră mondială absolută, la care nu se aştepta nimeni, înregistrarea integrală a creaţiei enesciene de către casa de discuri Deutsche Grammophon, una dintre cele mai mari din lume. O va dirija la pupitrul Orchestre National de France şi cu solişti români. Contractul se întinde pe 10 ani. Un demers colosal.

         Cred că desemnarea maestrului Cristian Măcelaru în onoranta funcţie de director artistic al Festivalului Enescu, post vacantat la sfârşitul actualei ediţii, ar fi varianta logică. Este recomandată de poziţiile sale oficiale în lumea muzicii, de dragostea pentru marele compozitor român, motivată prin iniţierea contractului de disc şi, nu în ultimul rând, de propria valoare profesională. Plus că vârsta îl situează în perioada de mare energie creativă.

         Pentru Bucureşti, în cea de-a doua seară, Cristian Măcelaru a ales un program Messiaen-Grieg-Enescu-Ravel, cu pianistul Denis Matsuev solist.

         De la primul acord, Orchestra Naţională a Franţei s-a recomandat drept un ansamblu de mare calitate timbrală, omogenitate între partide şi inteligent respondentă la impulsurile dirijorale. În Les Offrandes oubliées de Olivier Messiaen, învolburatul Măcelaru a construit arhitectura opusului de la explozii sonore şi până la adierile de zefir din final. Tema biblică a lucrării a fost redată în varietate de culori şi nuanţe asupra cărora dirijorul s-a arătat pe deplin stăpân.

Aparent violent, Denis Matsuev dă savoare poetică desenelor lirice din Concertul în la minor pentru pian şi orchestră op. 16 de Grieg, pătruns de filonul romantic. Stropi de sunet curg uşor în primele două mişcări Allegro molto moderato şi Adagio, iar energiile îşi fac loc cu obstinaţie, cu îndârjire în cadenţa primei părţi şi îndeosebi în ultima secţiune Allegro moderato molto e marcato, loc în care şi acurateţea se disipează. Cu gestică largă, tăioasă, Cristian Măcelaru a însoţit sonorităţile pianului şi a dat rafinament pasajelor sensibile.

O mare bucurie a fost în Sala Palatului la interpretarea primului opus enescian, „Poema română” de către oaspeţii francezi.  Melancolică, lectura a prezentat în autentic spirit melosul tradiţional românesc, i-a dat o coloristică diversă, instrumentele de suflat din lemn având o contribuţie importantă, alături de întraga orchestră şi de Corul de bărbaţi al Filarmonicii George Enescu, pregătit de Iosif Ion Prunner. Bagheta lui Cristian Măcelaru simte şi inspiră. Regizori multimedia pentru proiecţiile pe fundal au fost Nona Ciobanu şi Peter Košir.

În final, Orchestre National de France a cântat La Valse de Ravel, un „şlagăr” în Hexagon, redat nouă de dirijor şi instrumentişti în toată autenticitatea şi diversitatea lui expresivă.

Concert memorabil.

Orchestra Filarmonică din Rotterdam...

... a înlocuit Filarmonica din Israel, iniţial prevăzută pentru reîntâlnirea cu publicul românesc. La Sala Palatului, dirijor a fost practic necunoscutul pentru noi Lahav Shani, care l-a avut drept solist în prima seară, pe renumitul violonist Gil Shaham.

         Fără îndoială, perioada istorică pe care o parcurgem este de schimbare de generaţii. Tinere talente apar de peste tot, câştigă concursuri, primesc conduceri de ansambluri, cântă în companii prestigioase, înregistrează la mari case de discuri etc. Se întâmplă la instrumentişti, dirijori, cântăreţi, ansambluri de tineret, formaţii camerale. Este o efervescenţă formidabilă, o concurenţă nemaintâlnită, parcă  şi mai acerbă în perioada de restricţii pandemice. Această ediţie jubiliară a Festivalului Enescu parcă s-a întrecut în a prezenta publicului nume noi, valoroase. Privite la început cu circumspecţie, cu firească neîncredere, au sfârşit prin a cuceri şi entuziasma auditoriul. Este un merit al organizatorilor care cunosc trend-ul mondial şi doresc să ne ţină la curent cu ce este mai nou, mai de perspectivă.

         Israelianul Lahav Shani, 33 de ani peste câteva luni, este un astfel de exemplu. Din stagiunea 2018-19 a preluat funcţia de dirijor principal al Filarmonicii din Rotterdam, calitate în care s-a recomandat la Bucureşti. Dirijează fără baghetă şi fără partitură, ceea ce denotă o memorie muzicală fabuloasă. Este străbătut de fior romantic, se ştie (a ales program Brahms-Ceaikovski), se simte în gestică, în transpunerile sonore. Modelează exemplar cu mâinile, care sunt când ferme, când caline, palmele se mlădiază, degetele reprezintă indicatoare preţioase, braţele plutesc, trupul vibrează.

Lahav Shani şi Gil Shaham        

Sub conducerea sa, de foarte multe ori cu zâmbetul pe buze, aşa îi este felul, Gil Shaham a tălmăcit Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră de Brahms în spirit şi tradiţie romantică, tonuri pline de patos, sunet curat, abilităţi virtuoze, energie.

         Construcţia pe care Shani a rezervat-o Simfoniei nr. 5 în mi minor op. 64 de Ceaikovski a fost de o minuţiozitate rară. În multe situaţii contrastele au fost cele care au guvernat lectura. Începută sumbru şi trist, exploziile au alternat cu plutirile romantice, iar valsările uşoare s-au întregit prin crescendo către replici furibunde. Aşa a fost prima parte, Andante-Allegro con anima. Şi în cea secundă, Andante cantabile, în mijlocul murmurului cordarilor, Shani a clădit – pe tempi „aşezaţi” – un edificiu care atinge culminaţii paroxistice, după care „loviturile  destinului” ostoiesc sonorităţile către ultimele măsuri. Valsul Allegro moderato (partea a III-a) a avut eleganţa venită chiar din gestica dirijorului, indusă ca prin farmec instrumentiştilor. Încheierea opusului, Finale. Andante maestoso, s-a făcut cu gravitate, în semnale triumfale, biruitoare. Instrumentiştii l-au urmat dedicaţi şi devotaţi. În momentul în care partida de coarde va dobândi rotunjimi de sunet, vom vorbi pe de-a-ntregul de un ansamblu de temut. Oricum contractul lui Lahav Shani la Rotterdam expiră în 2026.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările