Mărţişor Muzical. O lansare inedită de CD în avanpremiera turneului „Roots Revival Romania”, marţi 18 februarie la Cărtureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între om şi sunet există o legătură primordială cimentată de milenii. Asta crede muzicianul iranian Mehdi Aminian care lansează CD-ul “Roots Revival Romania” (Chapter one – Maramureş) în data de 18 februarie la Librăria Cărtureşti (Café Verona) din Bucureşti. Evenimentul este programat la ora 15:00 şi se va bucura de prezenţa faimosului folclorist Grigore Leşe.

Discul înregistrat de Mehdi Aminian alături de alţi şase muzicieni din toată lumea cuprinde o serie de piese în care influenţele folclorice româneşti se împletesc cu ritmuri de jazz şi muzică orientală.

Mehdi Aminian a concertat în România pentru prima oară în 2011. A fost prilejul cu care a descoperit tezaurul muzical autohton, pe care şi-a dorit să îl pună în valoare într-un eveniment unic: astfel a luat naştere primul proiect “Roots Revival Romania”: şapte muzicieni din şapte ţări diferite s-au întâlnit în Maramureş, unde după câteva zile în care s-au integrat în spaţiul socio-cultural local, au susţinut un concert de foarte mare succes, la Săpânţa. Acesta a fost urmat de un eveniment la Bucureşti, primit cu acelaşi entuziasm de public. CD-ul “Roots Revival Romania” cuprinde înregistrarea live a acelui moment. Tradiţiile sunt cele care ne definesc, de aceea este crucial să le păstrăm şi să le transmitem mai departe către generaţiile care ne succed. Altfel, viitorul ar fi fără identitate, iar inovaţia ar deveni imposibilă, consideră Mehdi Aminian.

El nu a fost însă singur în organizarea primei ediţii “Roots Revival Romania”. Alături i-a fost Peter Hurley, cel care se recomandă simplu, irlandezul din România. Stabilit în ţara noastră în urmă cu 20 de ani, a organizat numeroase proiecte etnografice de succes. Iată ce declară irlandezul despre concertul de la Săpânţa pe care l-a iniţiat în colaborare cu Mehdi Aminian: Cam în a treia zi în Maramureş am început să îmi dau seama cât de cât de complexitatea demersului nostru. Şapte muzicieni, din şapte ţări, care nu s-au văzut niciodată faţă în faţă, încearcă în şapte zile să creeze de la zero o interpretare coerentă, închegată, inspirată de Maramureş, nu doar o călătorie liniară prin muzica ţărilor lor. Am pus pentru prima dată întrebarea “Oare este imposibil?”. Trei zile mai târziu, sub clar de lună, pe o pajişte din Săpânţa, oamenii stăteau lipiţi de scaun, uimiţi de una, de alta, de toţi împreună. Am văzut pentru prima dată 800 de oameni sărind simultan în picioare aplaudând euforic. O minune. Un dar frumos oferit de oameni frumoşi.

Ineditul acestui CD nu stă numai în muzica pe care o conţine, ci şi în instrumentele folosite pentru a o reda. Pot fi auzite astfel pe CD-ul “Roots Revival Romania” timbrele a şase instrumente specifice ţărilor de provenienţă ale muzicienilor: ney-ul lui Mehdi Aminian, cavalul lui Alexandru Arcuş din Republica Moldova, darbuka pe care cântă libanezul Ghassan Bouz, duduk-ul armeanului Emmanuel Hovhannisyan, oud-ul lui Mehmet Polat din Turcia şi bodhrán-ul irlandezei Aimée Farrell Courtney. La acestea se adaugă vocea Monicăi Mădaş, actualmente stabilită în Marea Britanie şi participarea lui Răzvan Roşu – la tulnic – şi a ansamblului “Săpânţana” din Maramureş.

CD-ul “Roots Revival Romania”: Chapter one – Maramureş va putea fi achiziţionat în librăriile Cărtureşti şi la standurile Cărtureşti din locurile de desfăşurare a concertelor.

Lansarea CD-ului “Roots Revival Romania” precede turneul pe care Mehdi Aminian îl va desfăşura, alături de alţi şapte muzicieni între sărbătorile de Dragobete şi Mărţişor. Astfel concertul de world music va putea fi ascultat în 25 februarie la Braşov (Sala Patria), în 26 februarie la Cluj (Casa Studenţilor), în 27 februarie la Timişoara (Sala Capitol) şi în 1 Martie la Bucureşti (Sala Radio). Biletele la aceste concerte sunt disponibile pe www.bilete.ro, în Oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos.

via Quartz Media Production

        

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite