Masterclass Wagner la Bucureşti

Capitolul masterclassului din cadrul proiectului "Parsifal la Ateneu" merită o relatare separată. Ca orice cântăreţ, vânez orice oportunitate de a mai învăţa ceva, un secret, care să mă ajute să cânt mai bine, mai frumos, mai mult, să-mi dea rezistenţă sau să aprofundez un anumit stil.

  Christian Badea a dat această şansă în mod gratuit celor interesaţi. Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică a organizat la Ateneu cursuri de masterclass susţinute de cei patru solişti ai spectacolelor cu Parsifal de Richard Wagner: Petra Lang, Stefan Vinke, Eric Halfvarson şi Bela Perencz. Cursul a avut loc în ziua de 6 octombrie 2016 şi a durat aproape intreaga zi.

Am avut şansa să asist la lecţiile tuturor. Cu voci mari sau nu, care ar putea cânta Wagner sau nu, unii tineri şi alţii maturi şi în plină carieră, cursanţii s-au bucurat de atenţia şi experienţa celor patru maeştri.

Din dorinţa de a mă asigura că voi avea loc printre participanţii activi, dar şi din orgoliu de vorbitor de limba germană, m-am înscris ca studentă la baritonul maghiar Bela Perencz. Însă am avut şansa să asist la lecţiile tuturor. Cu voci mari sau nu, care ar putea cândva cânta Wagner sau nu, unii foarte tineri şi alţii maturi şi în plină carieră, cursanţii s-au bucurat de atenţia şi exerienţa celor patru maeştri. La cursuri au asistat şi studenţi de la conservator şi, din păcate, o singură profesoară, Claudia Codreanu (pe Alina Bottez nu o iau în calcul, fiind participant activ)

Ziua a început cu Petra Lang. Mezzosoprana mai ascultase şi lucrase cu o parte din cursanţi în zilele precedente. A căutat şi a găsit exerciţii pentru fiecare problemă a fiecărui student. Deşi cursul era anunţat pentru muzică germana, Lang şi-a încurajat cursanţii să lucreze la clasă şi alt repertoriu, cel care se potrivea cel mai bine fiecărei voci. Fie că era vorba de frica de acut, inegalitatea registrelor, oboseală vocală, greşeli de impostaţie, probleme în realizarea repertoriului, la acest curs se mergea la rădăcină şi se propunea o soluţie tehnică. Majoritatea vocilor feminine au beneficiat de aceste indicaţii.

A urmat cursul tenorului Stefan Vinke. Am putut urmări evoluţia a doi tenori: Adrian Dumitru (şi el solist în Parsifal) şi Lucian Corchiş. Vinke a avut un alt mod de lucru, rezolvând din frazare şi pronunţarea corectă a textului şi problemele tehnice. 

Popularul bas Eric Halfvarson a avut ca studenţi voci grave şi pe soprana Alina Bottez. A lucrat cu fiecare piesele care i se potriveau, sfătuind vocile foarte tinere să evite repertoriul wagnerian deocamdată. În acest moment am putut cu toţii realiza cât de diferite sunt variantele de proiectare a sunetului şi cum o voce dramatică şi una lirică nu pot fi lucrate şi nu se pot simţi bine cu aceeaşi tehnică.

Ultimul curs a fost al lui Bela Perencz, mai puţin generos cu soluţiile punctuale, lucrând pe principiul profesorului care işi alege studenţii în funcţie de afinităţi şi pe cel al cursurilor de lungă durată, dar care în final ne-a oferit o frumoasă prelegere despre ce înseamnă şcoala de cânt interbelică, în care trei ani se făceau doar exerciţii de respiraţie, încă doi ani doar vocalize şi abia apoi se trecea la abordarea repertoriului. Cum exerciţiile de respiraţie i-au salvat viaţa în două momente critice şi cum stilul nostru de a merge „pe repede înainte” nu ne va putea asigura o carieră de durată.

Mulţumim pianistului Alexandru Petrovici care a asigurat corepetiţia şi Mădălinei Stan , care a realizat programarea lecţiilor.

Din cursuri, am plecat la ultima repetiţie cu orchestra pentru Parsifal. Sperăm că ceea ce am învăţat în acea zi de la solişti şi toată luna de la dirijor se va vedea în evoluţia noastră, a tuturor celor cărora ni s-a întâmplat Parsifal.

Articol publicat şi pe cleopatradavid.blogspot.com