"Memoriile lui Hadrian", de Marguerite Yorcenar, prima femeie din Academia Franceză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marguerite Yorcenar (1903-1987)
Marguerite Yorcenar (1903-1987)

Joi, 2 aprilie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38)  va fi gazda lansării ediţiei de colecţie a celebrului roman „Memoriile lui Hadrian“ de Marguerite Youcenar, recent apărut la editura Humanitas Fiction. La eveniment vor participa Dan C. Mihăilescu, Denisa Comănescu şi Andreea Răsuceanu.

Îmbrăcând forma unei istorii personale, povestea împăratului Hadrian este o rafinată meditaţie despre moarte, dualitatea corp–spirit, dragoste, sacralitate şi timp. Unul dintre cele mai valoroase romane ale secolului XX, „Memoriile lui Hadrian“ poartă marca inconfundabilă a scriiturii lui Marguerite Yourcenar, prima femeie primită în Academia Franceză.

Conceput sub forma unei scrisori testamentare adresate de împăratul Hadrian succesorului său, Marcus Aurelius, romanul lui Marguerite Yourcenar este unul de o extraordinară adâncime psihologică. Cronica vieţii lui Hadrian, scrisă de el însuşi, oferă prilejul pentru o reconstituire exemplară a celui de-al doilea secol al erei noastre, autorul fictiv glosând asupra fiecărui eveniment şi subliniindu-i anvergura în contextul epocii. Romanul este, în acelaşi timp, o importantă meditaţie asupra istoriei, un studiu asupra vieţii politice şi a relaţiilor complicate ale lui Hadrian cu mulţi dintre contemporanii săi, uneori prieteni, alteori duşmani. Existenţa tumultuoasă a împăratului, cu momentele de triumf şi înfrângerile sale, devine astfel pretextul pentru a vorbi despre o lume răvăşită de război şi despre cum se poate păstra integritatea spiritului de-a lungul vieţii.

eveniment memoriile lui hadrian

FRAGMENT

Trahit sua quemque voluptas. Fiecare cu chemarea sa, fiecare cu ţelul său, cu ambiţia lui, dacă vrei, cu dorinţa lui cea mai tainică şi cu idealul său cel mai luminos. Al meu era cuprins în cuvântul frumuseţe, atât de greu de definit în ciuda tuturor evidenţelor simţurilor şi ochilor.

Mă simţeam răspunzător de frumuseţea lumii. Voiam ca oraşele să dăinuiască splendide, aerisite, alimentate de ape limpezi, populate de fiinţe omeneşti al căror trup să nu fie vătămat de peceţile mizeriei sau sclaviei, de diformitatea grăsimii unei vulgare bunăstări; ca şcolarii să recite pe ton potrivit lecţii deloc stupide; ca femeile în casele lor să vădească în mişcări un fel de demnitate maternă, de calm nezdruncinat; ca gimnaziile să fie frecventate de tineri iniţiaţi într-ale jocurilor şi artelor; ca livezile să se umple de fructe sănătoase, iar ogoarele de recolte bogate. Doream ca maiestatea imensă a păcii romane să cuprindă totul, imperceptibilă, dar omniprezentă precum muzica universului în rostogolirea lui; ca cel mai umil călător să poată colinda dintr-o ţară sau continent într-altul, fără formalităţi jignitoare, fără primejdii, peste tot fiindu-i asigurat un minimum de legalitate şi de cultură; ca soldaţii noştri să-şi continue la frontiere veşnicul lor dans militar; ca toate să meargă fără poticniri; ca marea să fie brăzdată de corăbii frumoase, iar drumurile străbătute de numeroase atelaje; ca într-o lume bine orânduită filozofii, dar şi dansatorii să-şi afle locul lor.

Atare ideal, în fond modest, ar putea fi uneori atins dacă oamenii şi-ar pune în slujba lui o parte din energia cheltuită în acţiuni nesăbuite sau cumplite; un fericit prilej mi-a îngăduit să-l realizez în parte în răstimpul acestui sfert de secol. Lui Arrian din Nicomedia, unul dintre spiritele cele mai alese ale vremii, îi place să-mi amintească frumoasele versuri prin care bătrânul Terpandros definea în trei cuvinte idealul spartan, modul de viaţă perfect la care Lacedemona a visat, fără să-l atingă vreodată: Puterea, Dreptatea, Muzele. Forţa era la bază, rigoare fără de care nu există frumuseţe, fermitate fără de care nu există dreptate. Dreptatea constituia echilibrul părţilor, ansamblul proporţiilor armonioase neclintit de nici un exces. Forţa şi Dreptatea nu erau altceva decât un instrument bine acordat aflat în mâinile Muzelor. Orice mizerii, orice brutalităţi trebuiau interzise ca tot atâtea insulte aduse frumosului trup al omenirii. Orice nedreptate era o notă falsă, de evitat în armonia sferelor. ("Memoriile lui Hadrian", de Marguerite Yourcenar. Traducere din franceză şi note de Mihai Gramatopol. © Humanitas Fiction 2015)

MARGUERITE DE CRAYENCOUR s-a născut la Bruxelles pe 8 iunie 1903, dintr-o mamă belgiană, Fernande de Cartier de Marchienne, şi un tată francez, Michel Cleenewerck de Crayencour. Mama murindu-i după zece zile, de educaţia ei se va ocupa, în Franţa, tatăl anticonformist şi extrem de cultivat. El îi plăteşte publicarea primelor două plachete de versuri, după ce, împreună, aleg pseudonimul debutantei, Yourcenar, o anagramă a numelui lor de familie. În 1929 îi apare primul roman, Alexis, şi îi moare tatăl. Călătoreşte prin Europa, pentru ca, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, să se stabilească în America. În 1937 o întâlneşte la Paris pe Grace Frick (alături de care va trăi până la moartea acesteia, în 1979), la îndemnul căreia va ajunge în SUA şi va preda literatură comparată în New York City şi la Sarah Lawrence College. În 1938 pu1987)blică Povestiri orientale (Nouvelles orientales), iar în 1939, romanul Lovitura de graţie (Le Coup de grâce). În 1951 apare romanul Memoriile lui Hadrian (Mémoires d’Hadrien), încununat cu Prix Femina Vacaresco, şi în 1968, romanul Piatra filozofală (L’Œuvre au noir), recompensat cu Prix Femina. În 1977 îi este oferit Grand Prix de l’Académie française pentru întreaga operă, iar în 1980 devine prima femeie primită în Academia Franceză. Se stinge din viaţă la 17 decembrie 1987, cenuşa fiindu-i îngropată în Brookside Cemetery, Somerville, Maine. Cu o operă care cuprinde numeroase romane, eseuri, poeme, piese de teatru şi trei volume de memorii, Marguerite Yourcenar este una dintre cele mai importante scriitoare de limbă franceză.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite