Mezzosoprana Ruxandra Donose şi actorul Claudiu Bleonţ, pe scena Sălii Radio în opera „Ariadna din Naxos“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruxandra Donose a cântat pe marile scene lirice ale lumii
Ruxandra Donose a cântat pe marile scene lirice ale lumii

Opera „Ariadna din Naxos“ de Richard Strauss îi aduce pe scena Sălii Radio, vineri, 24 ianuarie, pe mezzosoprana Ruxandra Donose şi pe actorul Claudiu Bleonţ. Povestea „Ariadnei“ va fi readusă la viaţă de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare.

Cele două vedete care sunt cap de afiş în spectacolul „Ariadna din Naxos“ sunt mezzosoprana Ruxandra Donose, care evoluează pe cele mai mari scene lirice ale lumii precum Opera din Los Angeles, Royal Opera House - Covent Garden, Metropolitan Opera, Staatsoper din Viena, Teatrul La Fenice din Veneţia şi care va interpreta rolul Compozitorului, şi Claudiu Bleonţ – care îl va întruchipa pe Majordom, actor cu un palmares cuprinzător de roluri pe toate scenele importante de teatru din România.

Tiberiu Soare, dirijorul Orchestrei Naţionale Radio, vorbeşte despre opera „Ariadna din Naxos“: „Avem în faţă o capodoperă eclectică, un amalgam armonios de stiluri. Nu ştiu de ce, dar studiul acestei partituri îmi trezeşte o melancolie nedefinită, ca un regret după nişte splendide vremuri care, de fapt, nu au existat niciodată.” - mărturiseşte dirijorul principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România despre lucrarea pe care o pregăteşte. 

Povestea din spatele „Ariadnei din Naxos” spune că, la început de sec. al XIX-lea, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Viena organizează o serată muzicală pentru care a comandat o lucrare de operă. Încurcăturile se ţin lanţ, fapt pentru care artiştii lirici sunt nevoiţi să prezinte opera în faţa invitaţilor serii, în paralel cu derularea unui moment de... circ! Aşadar o operă în operă în care povestea personajelor antice (Ariadna, Bacchus etc.) se împleteşte cu comicul de situaţie. 

Evenimentul marchează inaugurarea la Sala Radio a manifestărilor ce aniversează 150 de ani de la naşterea compozitorului Richard Strauss. 

Invitaţi în eveniment vor fi şi alţi importanţi solişti vocali: Irina Ionescu – care şi-a desăvârşit formarea muzicală la Conservatorul de Muzică Joaquin Rodrigo din Valencia, a obţinut numeroase premii în perioada studiilor şi a colaborat deja cu dirijori ca Zubin Mehta,  Valery Gergiev şi Marius Budoiu, care a păşit pe toate scenele lirice din ţară şi a susţinut concerte/spectacole în străinătate, fiind actualmente director general al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Îi veţi aplauda de asemenea pe Florin Simionca, Lucian Corchiş, Şerban Vasile, alături de care vor evolua Beniamin Pop, Liviu Indricău, Mădălina Barbu,  Andreea Iftimescu, Andreea Novac. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite