Michael Shafir, în dialog cu Daniel Cristea-Enache
0
Fără Europa Liberă comunismul nu ar fi căzut nicăieri. Daniel Cristea-Enache: Aţi lucrat, ani buni, la Radio Europa Liberă, care a fost mai mult decît un post de radio (oricît de profesionist). Pentru generaţia părinţilor mei, a fost una dintre puţinele ferestre spre lumea din afara lagărului socialist şi o punte către această lume.
Într-o istorie a epocii postbelice, care credeţi că ar fi, în mod obiectiv, „capitolul” reprezentat de Radio Free Europe?
Michael Shafir: Europa Liberă din anii ‘60 nu semăna deloc cu cea pe care o voi regăsi în 1985. La prima mea întîlnire am dat (vorbesc de secţia română) de un colectiv dedicat trup şi suflet misiunii de a aduce o frîntură de adevăr şi speranţă către ţară.
Cînd se încheia „ziua de lucru”, aproximativ la orele 17, ne adunam toţi la cantină şi continuam „analizele” fără deosebire de rang sau vîrstă. Toate acestea dispăruseră în anii ’80. Am regăsit acolo o echipă de funcţionari dornici să plece cît mai devreme acasă sau în concediu. Dispăruse „misiunea”.
Sigur, existau şi excepţii: Vlad Georgescu, fie-i memoria binecuvîntată, Emil Hurezeanu, Neculai C. Munteanu şi nu în ultimul rînd Vlad Socor, care de multe ori îşi petrecea nopţile lîngă calculatorul de la secţia de cercetare-România, pe care aveam s-o conduc din 1987. Or mai fi fost şi alţii, dar nu mulţi.
Apoi, ne despărţeau ideologiile, ceea ce s-a văzut pregnant după decembrie 1989. Pînă la prăbuşirea comunismului, aceste deosebiri se simţeau intermitent, dar nu dominau. Situaţia s-a schimbat cînd a început să se pună întrebarea „Quo vadis, România”.
Desigur, toţi ne doream o Românie democratică. Dar nu prea înţelegeam acelaşi lucru sub această noţiune. Aici s-au despărţit multe ape, şi despărţite au rămas sau au devenit mai apoi. Pe de o parte, idealizatori de nuanţă păşunistă ai României interbelice, unul dintre ei ajungînd chiar director al secţiei române a radioului, sau „democraţi” de modă veche, pentru care democraţia se rezumă la tehnica alegerilor libere, şi, last but not least, ceea ce Adam Michnik va denumi „bolşevism antibolşevic”.
De cealaltă parte, noi ăştia cîţiva care ne doream (şi ne dorim) o Românie modernă, îndrăznesc să spun multiculturală şi (da, domnilor Pleşu, Patapievici, Liiceanu et co.) îmbrăţişînd corectitudinea politică.
Dar nu voi fi răspuns îndeajuns la întrebarea dumneavoastră dacă nu v-aş mărturisi că am fost format ca profesionist al analizei politice la Europa Liberă. Cînd m-am întors în Israel am avut acest bagaj de cunoştinţe în traistă. El mi-a facilitat şi cariera jurnalistică despre care nu are rost să vorbesc acum, şi studiile pînă la nivel de doctorat pe care unii le-au considerat strălucite, şi cariera universitară desfăşurată în paralel.
Dar, îndrăznesc să afirm, acest bagaj de cunoştinţe includea nu numai o latură pozitivă, ci şi una negativă: tot la Europa Liberă am învăţat ce nu vreau să devin.
Raporturile Europei libere, secţia română, cu cei cărora li se adresa pot fi asemuite cu dragostea scriitorului pentru caracterele pe care le zămisleşte. Acestea există în realitate şi totuşi nu există, iar personajele, la rîndul lor, răspund surprinzînd autorul. Uneori în bine, de multe ori aducîndu-l la marginea disperării, trădîndu-l, zeflemisindu-şi creatorul. Fără Europa Liberă comunismul nu ar fi căzut nicăieri.
Ca să cadă, nu a fost îndeajuns Europa Liberă. Şi, odată căzut, realitatea a început să dea cu tifla creatorului. Este exact ceea ce n-au înţeles americanii cînd au decis că nu mai este nevoie de Europa Liberă şi au lichidat emisiunile acestui post pentru Europa Centrală şi de Est tocmai cînd aveau mai multă nevoie de el ca oricînd. O dovedeşte faptul că în Statele Unite un politician a propus reluarea emisiunilor în limba maghiară, confruntat fiind cu repetatele încălcări ale statului de drept sub guvernarea Orbán.
Să fi avut dreptate adversarii occidentali ai Europei Libere care susţineau că în spatele valorilor pe care le propăvăduia nu se ascundeau decît interesele geopolitice ale Washington-ului? Iată o întrebare care mă întristează.
Da, istoria Războiului Rece nu se poate scrie fără Europa Liberă. Deviza postului de radio era „we are in the business of getting out of business”. O deviză aproape intraductibilă. Dar sentimenul meu astăzi este că afacerea din care s-a ieşit a fost mai degrabă abandonată decît încheiată cu succes.
Versiunea integrală, pe LiterNet.
Se încarcă comentariile...
