Momente şi evenimente… ale stagiunii simfonice bucureştene

O anume pauză de două sau trei săptămâni ar fi fost, poate, necesară; …dat fiind începutul de stagiune care a marcat primele săptămâni ale lunii octombrie; …dată fiind defilarea marilor orchestre ale lumii în cadrul Festivalului enescian pe perioada a trei săptămâni, până după mijlocul lunii seprembrie.

O pauză utilă rememorării situaţiilor, a conduitelor artistice probate de diferitele colective simfonice; pauză utilă  posibilor evaluări. Să nu uităm, nouăsprezece dintre colectivele simfonice de notabilă circulaţie mondială au fost prezente la Bucureşti în zilele festivaliere! Trei sau patru dintre acestea se situează în top-ul celor mai valoroase orchestre ale vieţii muzicale actuale! Sunt convins că melomanii fedeli, abonaţi ai stagiunilor bucureştene, au avut tentaţia de a face propriile aprecieri, propriile comparaţii. Poate au făcut-o şi muzicienii ansamblurilor noastre simfonice. Dacă au binevoit a asista la „prestaţia celor mari”.

Nu trebuie uitat, pe parcursul Festivalului, colectivul orchestral al Filarmonicii bucureştene a avut două evoluţii de mare interes; am evocat în mai multe rânduri simţul real al responsabilităţilor artistice probate de muzicienii ansamblului cu acest prilej; o realitate în virtutea căreia au fost susţinute aceste concerte. Mă gândesc la prezentarea celei de a 4-a Simfonii, opus postum datorat lui George Enescu, la prezentarea în concert a operei Wozzek de Alban Berg; …lucrare emblematică a teatrului liric din prima jumătate a secolului trecut, creaţie prezentată cu nepermisă întârziere, abea acum, la noi, în primă audiţie.  

Opus grandios, ne aducem aminte, Simfonia celor o mie, Simfonia a 8-a de Gustav Mahler, a fost oferită publicului festivalier la nivelul unei recunoscute demnităţi profesionale, cu concursul Orchestrei Naţionale Radio, a corurilor academice reunite ale Filarmonicii şi Radio-ului bucureştean, a Corului de Copii Radio, a unui numeros grup de solişti vocalişti.

N-aş susţine idea potrivit căreia cele două colective simfonice bucureştene s–ar situa printre marile orchestre ale vieţii muzicale europene; dar trebuie să admitem, prezenţa acestora în ansamblul concertelor festivaliere s-a încadrat în climatul unei fireşti emulaţii proprii atmosferei artistice a marelui eveniment; iar efortul muzicienilor ansamblurilor noastre, cum ştim, a dat roade.

În deschiderea stagiunii actuale, la Atheneul Român, Filarmonica bucureşteană în compania dirijorului Horia Andreescu (foto), a pianistei Elena Bashkirova, a oferit un regal beethovenian. Sub bagheta lui Andreescu – o cunoaştem nu de azi, nu de ieri - Simfonia a 5-a, în do minor, se detaşează de idealul academic tradiţional dobândind o vivacitate interioară ce alimentează întregul parcurs al celor patru părţi ale lucrării; coerenţa de gândire devine aici coerenţă în acţiune inclusiv la nivelul fiecărui muzician al ansamblului; sonoritatea corzilor are consistenţă, dobândeşte maleabilitate expresivă; …o maleabiltate căriea i se pliază pachetul suflătorilor de lemn, promptitudinea alămurilor. Este una dintre cele mai închegate viziuni ale acestei celebre capodopere; …dintre cele numeroase pe care le-am audiat în deceniile din urmă.

Elena Bashkirova a revinit pe prima noastră scenă de concert, de această dată în calitate de solistă a uneia dintre cele mai speciale partituri ale literaturii concertistice beethoveniene; mă refer la relaţia dintre gândirea clasică, strucuturată, şi programatismul psihologic ce marchează întregul ciclu al părţilor lucrării. Inegală în acţiune dar stăpână pe sine, bună profesionistă, Bashkirova nu a considerat firesc a se orienta pe direcţia concepţiei dirijorale; în mod special în partea mediană a lucrării. In plus, în dinamica mică a sunetului calitatea acestuia pierde din valorile sale expresive.

Un  adevărat puzzle al stărilor de spirit, unele dintre cele mai complexe, mai contradictorii, etalează Simfonia a 7-a de Gustav Mahler, lucrare prezentată de Filarmonica bucureşteană sub conducerea dirijorului Camil Marinescu; …lucrare prezentată, se pare, în primă audiţie în ultimele decenii în viaţa noastra de concert. Pe durata a mai bine de opt zeci de minute de muzică, cât durează acest magnific opus, remarcabile au apărut concentrarea în cânt a membrilor ansamblului, de asemenea susţinerea dirijorală amplă probată de şeful de orchestră.

Peste numai o săptămână, o altă audiţie rară, Simfonia a doua datorată englezului Edward Elgar - lucrare scrisă cu mai bine de un secol în urmă - a fost realizată cu concursul dirijorului Christian Badea (foto); este artistul marilor construcţii, cel care însufleţeşte acest mare edificiu împlinindu-i în egală măsură consistenţa spirituală romantică. Sunt elemente ale unei viziuni simfonice în care detaliile – pertinent rezolvate - îşi găsesc rolul de semnificaţie. Solista concertului, mezzo-soprana Roxana Constantinescu defineşte personalitatea tânărului maestru ce-şi sprijină acţiunea pe un profesionalism inbatabil în care se întâlnesc încărcătura temperamentală a comunicării, cunoaşterea stilului mozartian, stăpânirea fermă a datelor aparatului vocal, definirea caracterologică a personajelor; …şi nu în ultimul rând un simţ al teatralităţii pertinent etalat la nivelul scenei de concert.

În Studioul din str. Berthelot, în primul concert al stagiunii, Orchestra Naţională Radio a însoţit doi artişti invitaţi, pe dirijorul Julien Salemkour, mult apreciat de publicul nostru, şi pe violoncelistul Valentin Răduţiu (foto), tânăr artist din Germania, cu origini româneşti, un tânăr ce penetrează temeinic spaţiul muzical central-european. Celebrele Variaţiuni Rococo pentru violoncel şi orchestră de Ceaikovski, au dispus de o statură concertistică sobră şi elegantă; e drept, pe parcursul primelor variaţii dirijorul şi solistul au avut dificultăţi de adaptare; …date fiind cele câteva decalaje.

Colectivul simfonic al O.N.R. s-a acomodat mai dificil momentului reluării stagiunii. Abea pe parcursul ultimei parţi a primei simfonii mahleriene, în re major, supranumită Titanul , s-a câştigat stabilitatea, cursivitatea discursului simfonic, relieful expresiv, grandoarea construcţiei.

Nu poţi să nu observi, toate marile colective simfonice prezente în Festivalul enescian au avut tentaţia etalării repertoriului postromantic, creaţii semnate de Bruckner, Mahler, Richard Strauss. Era oare nevoie ca - la câteva săptămâni distanţă de evenimentul festivalier - să ascultăm o dată în plus câteva dintre marile creaţii ale aceluiaşi repertoriu?

Ne bucurăm să ascultăm iarăşi şi iarăşi, la Filarmonică şi nu numai aici, creaţii ale repertoriului beethovenian, creaţii intrate în universalitate de aproape două secole. Dar programarea a două concerte dedicate integral muzicii marelui compozitor, concerte înscrise în extensia unei singure luni, a lunii ocrombrie… denotă lipsuri în domeniul imaginaţiei manageriale. Tot aici a fost audiată integrala celor două simfonii datorate romanticului englez Edward Elgar, lucrări total necunoscute publicului nostru de concert.    

E bine pe de-o parte; e un fapt îmbucurăror în contextual vieţii noastre de concert. Şi totuşi este de observat, acest lucru se petrece în condiţiile în care creaţii majore româneşti lipsesc din programele instituţiilor muzicale de nivel naţional;…instituţii platite de noi, cu bani publici.

Materialul a fost anterior publicat în revista România Literară