Muzică interzisă, muzică regăsită

„Împăratul din Atlantis“ este un spectacol muzical-dramatic conceput în cadrul generos al proiectului Musica Suprimata, serial de evenimente unice în felul lor, ce au loc în Transilvania, în fiecare toamnă, în ultimii trei ani.

Textul aparţine compozitorului Viktor Ullmann şi libretistului Peter Kien. Sunt artişti, sunt intelectuali ce au evoluat în spaţiului central-european din perioada interbelică, cu localizări evocatoare între Viena şi Praga. Sfârşesc amândoi la Auschwitz în toamna anului 1944; primul, la nici 50 de ani, celălalt, în floarea vârstei, la 25 de ani!

Spectacol unicat.

Realizată în mod special în vederea turneului susţinut recent în România, la Cluj, anterior la Sibiu, punerea în scenă aparţine scenaristului şi regizorului Herbert Gantschacher. Scenografia este semnată de Sanzaba Dimna. Intreaga producţie este realizată sub egida companiei ARBOS cu sprijinul Forum-ului Cultural Austriac. Premiera sibiană a avut loc în data de 16 octombrie, ziua în care cei doi autori au fost deportaţi cu şapte decenii în urmă; câteva zile mai târziu, spectacolul de la Cluj a avut loc în ziua execuţiei lor. Aici, punerea în scenă a fost găzduită în spaţiul cu totul funcţional de la Transit-House. S-a intenţionat, de asemenea, comemorarea a 100 de ani de la izbucnirea primului Razboi Mondial, un secol teribil, perioadă a celor două conflagraţii mondiale, a ascensiunii şi prăbuşirii totalitarismelor de tot felul, în Europa.

Parabolă a autoritarismului brutal.

Spectacolul în sine se constituie într-o parabolă a autoritarismului brutal dezumanizat şi dezumanizant, într-o vehementă diatribă adresată Führer-ului, cel care accede treptat, metodic, spre puterea absolută, hotărând destine, malformând traietrorii ale existenţei, aneantizând cel mai preţios dat, sentimentul demnităţii umane.

De o modalitate realmente ingenioasă, spectacolul a fost construit în genul teatrului pentru marionete, cu păpuşari şi păpuşi la vedere… ; Burgis Paier este autorul marionetelor şi al decorului.

Ajuns în vârful piramidei – cine o poate nega? -  marele şef se comportă aidoma unui robot; …iar supuşii capătă treptat reflexele unor marionete; …manevrate, propulsate, reorientate, schimbând aparenţe, vestimentaţii. După bunul plac al marelui conducător. Preambulul este şi acesta important; căci spectacolul se iscă din sală, din forfota firească a publicului. Din mijlocul acestuia se detaşează cei doi actori păpuşari, artişti dinamici, captivanţi, Rita Hartzmann şi Markus Rupert. Ei construiesc – din te miri ce! – scena, stelajele acesteia; aranjează luminile, aduc recuzita, decorurile simbolice, potrivesc întregul aranjament al măruntei încropeli, al marelui spectacol al ascensiunii răului întru trufie, aroganţă, demenţă… In subtitlu spectacolul poartă denumirea Refuzul morţii; …căci Moartea însăşi – personaj scenic -  ajunge să se revolte, să refuze carnagiul fără de sfârşit.

Nu avem parte de ceea ce s-ar putea numi un fundal sonor; este reluată, este  valorificată imprimarea făcută cu aproape două decenii în urmă în chiar oraşul de detenţie al celor doi autori, la Terezin, în Cehia. Pentru Ullmann a fost o perioadă de intensă creativitate. Este locul în care lucrarea a fost concepută, unde a fost scrisă; iar ultima intervenţie în partitură a fost făcută în mijloc de octombrie 1944, în chiar ziua în care a avut loc ultimul „transport al artiştilor” spre tărâmul morţii.

Ca prin minune partitura a scăpat dezastrului…;

a fost recuperată şi reconstituită relativ recent iar prima punere în scenă la nivel de remarcabilă competenţă profesională s-a realizat la Berlin în anul 1990. De atunci opera cunoaşte un binemeritat succes internaţional intrând în circuitul public al numeroaselor teatre muzicale de limbă germană ce aparţin zonei central şi vest-europene.

Este muzica unui expresionism târziu, puternic tensionat armonic, orchestral, aspect ce evocă declamaţia intonată imaginată de mai vârstnicul său contemporan, compozitorul Alban Berg. Pianist, conducător al unor importante instituţii muzicale din Cehia, Germania şi Elveţia, compozitor format la Viena, la clasa marelui Arnold Schönberg, Ullmann compune mult în zona muzicii de cameră. Traiectoria artistului urmează orbita unui destin frânt în mod tragic, destin de o brutalitate care – din fercire -  nu a covârşit resuscitarea operei sale în zilele noastre.

Recitalul unei vocaţii artistice înalte.

În cadrul aceluiaşi proiect, Studioul de Concerte al Academiei clujene de muzică a găzduit recitalul voce-pian susţinut de doi minunaţi muzicieni praghezi, de soprana Irena Troupová şi de pianistul Jan Dušek. Sunt artiştii unui profesionalism bazat pe o subtilă înţelegere, pe o inspirată comunicare a valorilor textului. In mod cu totul salutar, a fost depăşit cadrul anterior propus; căci alături de compozitorii proiectului iniţial, programul a adus de asemenea creaţii ale compozitorilor clujeni contemporani, pagini datorate maeştrilor Cornel Ţăranu şi Adrian Pop  – lucrări miniaturale – „fragmente”, de asemenea poeme scrise pe versuri de Tristan Tzara. Au fost audiate lieduri de romantică substanţă scrise de Gabriel Iranyi pe versuri de Esther Dischereit.

Toate se constituie într-un veritabil florilegiu; sunt admirabil integrate tematicei generale a proiectului dar şi recitalului. Programul a mai inclus miniaturi vocal-instrumentale datorate compozitorului Norbert von Hannenheim – lieduri pe texte de Reiner Maria Rilke, poet al cărui geniu l-a inspirat, de asemenea, şi pe Ullmann.

Troupová dispune de o voce înaltă, suplă, inteligent condusă… ; mi-am imaginat-o drept o pertinentă interpretă a celebrului ciclu Pierrot lunaire al lui Schönberg. Este tipul de muziciană care elaborează îndelung şi acţionează ferm în susţinerea actului artistic; dezvoltă o dicţiune bine stăpânită atât în limba germană cât şi în franceză. In mod cert, pianistul Jan Dušek este partenerul ideal de muzică de cameră; este un artist pe cât de imaginativ pe atât de minuţios în conducerea discursului muzical, în relaţia cu coechipierul său. Este muzicianul unei entuziasmante virtuozităţi instrumentale, aspect ce stă la baza susţinerii unei lucrări de mari proporţii cum este Tema cu variaţiuni op.10 de Rudolf Karel, unul dintre ultimii elevi ai lui Antonin Dvořák, patriarh al muzicii cehe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; sfârşeşete şi el în lagarul morţii, un an după Ullmann şi Kien.

O nobilă misiune!

„Credem că misiunea noastră este (re)integrarea în circuitul vieţii de concert a muzicienilor persecutaţi, suprimaţi, iar apoi uitaţi de două regimuri totalitare”, notează doamna Heidemarie T. Ambros, inimosul realizator al proiectului.

Anul viitor, în sfârşit de septembrie, se împlinesc 70 de ani de la moartea compozitorului Norbert von Hennenheim, artist originar din Sibiu, câştigător al unuia dintre premiile de compoziţie oferite de George Enescu. Dispare în Pomerania, în anul 1945, odată cu invazia sovietică; fusese internat într-un ospiciu. Unul dintre concertele proiectului Musica

Suprimata îi va fi dedicat în întregime.

Se intenţionează organizarea, în anul ce vine, a unui concert comemorativ prilejuit de împlinirea unui secol de la evenimentele tragice ale genocidului împotriva armenilor.

Intregul proiect este susţinut de fundaţii şi organizaţii din Gemania, din Austria; este găzduit de instituţii de cultură din România, de persoane particulare care împărtăşesc idea libertăţii de conştiinţă, a libertăţii de expresie în cultură, în artă. Sunt evenimentele muzicale ce tind a împrospăta memoria noastră în ce priveşte valorile de semnificaţie ale trecutului; pentru ca acestea să nu cadă în uitare, pentru ca sensul acestora să nu se şteargă.

Acest text a apărut prima dată în revista „România Literară“