My Fair Lady străluceşte pe scena Sălii Mari a Palatului

Dacă aţi ratat reprezentaţia din luna iunie, neapărat trebuie să încercaţi să vedeţi My Fair Lady pe 2 octombrie la Sala Palatului, pentru că, în contextul bucureştean, este singura scenă pe care poate fi urmărită la parametrii reali această producţie semnată de regizorul Răzvan Dincă.

Deşi lăudabilă ca iniţiativă, varianta de la Băneasa Mall este mai puţin convingătoare în primul rând din cauza modului de relaţionare între public şi scenă, care datorită dispunerii spectatorilor ca în faţa unui ecran, nu permite o receptare „în adâncime“ a spectacolului.

Considerat „musicalul perfect“, unul dintre cele mai longevive şi mai de succes din toate timpurile, My Fair Lady aduce pe scenă peste 70 de actori, muzicieni şi dansatori, 200 de costume, un decor impresionant, care sunt componentele celei mai ample producţii privată de musical realizată în România.

Istoria acestui titlu spune aşa. My Fair Lady a avut premiera mondială pe Broadway (New York), în 1956, şi West End (Londra) doi ani mai târziu, devenind o legendă în lumea spectacolelor muzicale. Are în portofoliu 7 Premii Tony (6 dintre ele pentru versiunea originală), printre care „Cel mai bun musical“ şi „Cea mai bună regie“, un Theatre World Award, 5 Premii Olivier (pentru reluarea londoneză din 2001) şi peste 2.700 de reprezentaţii în total pentru producţia originală – un record absolut pentru acele vremuri. Musicalul este bazat pe textul piesei de teatru Pygmalion, de George Bernard Shaw, a cărei premieră a avut loc la Hofburg Theatre din Viena, în 1913.

Variante ale acestei poveşti sunt nenumărate, iar succesul acestora imens. Reperele rămân prima versiune de musical de pe Broadway, în adaptarea lui Alan Jay Lernen, pe muzica semnată de Frederick Loewe, cre i-a avut în rolurile principale pe actorii Julie Andrews şi Rex Harrison (1956) şi, evident, adaptarea cinematografică din 1964, cu Audrey Hepburn şi Rex Harrison, în regia lui George Cukor, care a obţinut 25 de premii, printre care 8 Oscar-uri, 3 Golden Globe-uri şi 13 nominalizări.

În România, My Fair Lady a fost pus prima dată în scenă în 2016, în regia lui Răzvan Dincă, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la premiera mondială, spectacolul fiind reluat acum la Sala Palatului. Povestea clasică din My Fair Lady este reinterpretată într-o manieră regizorală proprie de Răzvan Dincă şi susţinută semnificativ de coregrafia ansamblurilor semnată de Violeta Dincă. Singurele rezerve se referă la scenografia lipsită de adâncime care ar putea fi, poate, adaptată pentru următoarea reluare la Sala Palatului şi la unele aspecte de sonorizare care au privilegiat orchestra în defavoarea soliştilor în prima parte a serii.

Ceea ce are deosebit acest spectacol este faptul că accentul este pus din punct de vedere regizoral pe valorificarea fiecărui membru al distribuţiei, practic neexistând personaje secundare, fiecare fiind pus în valoare la potenţialul maxim. Si îi menţionăm aici pe toţi : Irina Baianţ (Eliza Doolittle), Horia Brenciu (Henry Higgins), Ernest Fazekas (Colonelul Pickering), Ionuţ Burlan (Alfred Doolittle), Anca Ţurcaşiu (Mrs. Higgins), Ecaterina Ladin (Mrs. Pearce), Florin Budnaru (Freddy Eynsford Hill), Ovidiu Uşvat (Zoltan Karpaty), Tony Adam (Harry), Adrian Năstase (George), Irina Bucescu (Mrs. Eynsford Hill), Claudia Susanu (Mr. Doolittle's wife) şi Sara Ardeleanu (Fetiţa).

Pe Irina Baianţ o văzusem şi în premiera din 2016 şi remarcasem de atunci virtuozitatea vocală, adecvarea la rol în momentele de proză – aici mâna regizorală combinată cu talentul ei pentru rolurile de compoziţie şi-au făcut simţită prezenţa – toate acestea conducând către o Eliza Doolittle ce îşi seduce auditoriul atât în versiunea de florăreasă, cât şi în aceea de doamnă din înalta societate.

Horia Brenciu este un Henry Higgins vulcanic, impresionant în ambele ipostaze, la fel de maleabil regizoral ca şi protagonista, ceea ce conduce către un rezultat scenic memorabil. Evident că ne gândim şi la formidabilul rol din Mamma Mia, în care l-am văzut recent, mai apropiat ca factură vocală cu ceea ce ştim despre Horia Brenciu, cu toate acestea alternanţa între momentele de proză şi cele cântate şi mai ales atitudinea scenică recomandându-l fără reţineri pentru acest rol.

Ernest Fazekas convinge de această dată în Colonelul Pickering, după ce l-am văzut în 2016 în Henry Higgins, dar nu putem trece peste faptul că întreaga adaptare a textului îi aparţine, modernitatea unei mari părţi din text fiind meritul lui.

Picant şi remarcabil din punct de vedere vocal Ionuţ Burlan în Alfred Doolittle, o actriţă ireproşabilă Anca Ţurcaşiu în Mrs. Higgins, plină de personalitate Ecaterina Ladin în Mrs. Pearce şi am putea continua.  

Mă opresc totuşi aici revenind asupra faptului că dacă nu aţi văzut în iunie acest spectacol nu rataţi biletele pentru 2 octombrie.