Namur: Abonament pentru câştigători

Cum bine spunea Preşedintele FIFF, Jean-Louis Close, când nu sunt românii, sunt canadienii, dar până una alta şi anul trecut şi acum, noi am luat pentru cel mai bun film : „Toată lumea din familia noastră” şi acum, fireşte „Poziţia copilului”, şi foarte meritatul pentru cel mai bun actor, în 2012 Şerban Pavlu şi în 2013 mult admirata, şi descrisă ca halucinantă şi de o subtilitate nemărginită, Luminiţa Gheorghiu,

(deja deţinătoarea unei statuete în 2005, pentru „Moartea Domnului Lăzărescu”), care a şi trimis o mulţumire înregistrată într-o franceză, fără cusur, aşa cum se cuvine la un Festival de Film Francofon, unde şi de data asta echipa de cineaşti a fost reprezentată de Ada Solomon, despre care Marie- France Dupagne, îngerul păzitor al presei, spunea că deja a ajuns un obiect de mobilier (de lux, aş adăuga), şi care a profitat de ocazie să-şi dezvăluie visul de profesionistă, că şi-ar dori o coproducţie franco-belgiană. Aferim!

Rolul masculin votat i-a revenit unui actor din „Gare du Nord”, Reda Kateb, descoperit în „Profetul” şi despre care un alt regizor, Stephan Streiker, care a semnat „Lumea ne aparţine” a crezut întâi despre el că e un răufăcător şi abia apoi a înţeles cât de talentat este.

La debut, stand-up-ul de Comedia Franceză „Les garcons et Guillaume a table”/ „Băieţii şi Guillaume, la masă” , dar şi un alb-negru banal, pornit iar pe coarda sensibilă a celor altfel : „Left foot, right foot”, care nu e nici pe departe reuşit ca propunerea Canadei la Oscar, care a luat premiul publicului (mult mai inspirat ca juriul, inclusiv la Locarno) şi o menţiune specială pentru Gabrielle , pentru foarte speciala „Gabrielle”. „Vic &Flo au văzut ursul” şi „Puppylove” două scenarii bine scrise şi jucate, cu personaje gay feminine, de diverse generaţii, şi copiii au ales „Vandal” despre un desenator de graffiti (dacă nu ştiaţi şi aici există plagiatori ... de imagini trase cu spray-ul, în ilegalitate, pe ziduri!). Cea mai bună imagine, încă un personaj , cu handicap. fizic de astă dată, dar senzaţional „Grigri”(care a fost în competiţia oficială şi la Cannes, vine din Ciad, şi numele înseamnă porte-bonheur, şi chiar i-a purtat noroc şi a luat Bayard-ul de aur pentru imagine.)

Marea revelaţie a fost însă scurtmetrajul „Welkom”, al lui Pablo Munoz Gomez, de un umor nebun, cu un absurd al birocraţiei şi a veşnicei rivalităţi flamando-valone. Mai cu seamă pe tărâm lingvistic!

Eleganta Nicole Gillet ne-a încântat nu numai cu bijuteriile sale de ceremonie , dar şi cu o selecţie pe care n-am avea cum s-o strângem la un loc, purtându-ne prin Cannes, Berlin, Locarno şi Montreal, fără să ne mai luăm bilet de avion. Pentru creatorii de la Bucureşti ar putea fi făcute rezervările de pe acum, inclusiv pentru închiderea ediţiei 29, că sigur vor mai pleca în valiză cu vreo statuetă a cavalerilor (nu ai lui Justin, dar la fel de drepţi). Căci vorba francofililor: Jamais deux sans trois!   

P.S. Regret că „Tandreţe” şi „Imaginea care lipseşte” au fost ocolite de lauri, dar niciun palmares pe lumea asta nu-i perfect!