Ne-a părăsit un aristocrat al spiritului, maestrul Pascal Bentoiu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu de multe ori am putut întâlni, în zona culturii, a artelor, o asemenea concordanţă între caracterul operei şi caracterul persoanei; …precum în cazul maestrului Pascal Bentoiu.

Muzician şi gânditor de primă mărime în zona culturii europene, a fost în egală măsură un aristocrat al spiritului. Personalitate de aleasă cultură, compozitor de remarcabilă consecvenţă în plan stilistic, a fost un muzicolog de profundă pătrundere în domeniul analizei creaţiei. O opinie a domniei sale era clar formulată şi ferm argumentată. Atitudinile sale erau responsabil asumate, formulate laconic, atent motivate. A fost un eseist inspirat de simţul acut al cercetătorului aflat în aprofundată căutare a adevărului. A publicat mult, în ţară. In străinătate. Activitatea publicistică a dublat-o  practic pe cea componistică.

A fost ales preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor într-una dintre cele mai dificile perioade pe care a parcurs-o obştea muzicienilor noştri, în urma evenimentelor din săptămânile sfârşitului de an 1989. A fost printre primii muzicieni intelectuali care s-a angajat trup şi suflet în înnoirea funcţionalităţilor acestei Uniuni de creaţie, depăşind vechile anchiloze şi traume ale regimului totalitar-dictatorial. S-a retras prin demisie doi ani mai târziu, nedorind a fi părtaş unora dintre evenimentele acelor timpuri cenuşii.

O bună parte a creaţiei sale se situează în zona a ceea ce am putea numi perioada clasicismului muzicii româneşti din deceniile de mijloc ale secolului trecut, din a doua jumătate a acestuia. Aş nota că este vorba de o muzică de şcoală naţională profund ancorată în fiinţa europeană a  culturii, a muzicii.

Creaţia componistică

În componistica românească Pascal Bentoiu se dovedeşte a fi unul dintre ultimii simfonişti. A compus opt simfonii, dintre care ultimele trei, poartă titluri semnificative, „Culori”, „Volume”, „Imagini”. Este marcată o anume evoluţie privind atitudinea creatoare, o firească trecere din zona unui neoclasicism românesc orientat de maestrul său, de compozitorul Mihail Jora, spre nivelul gândirii componistice bazate pe un tematism inspirat poetic, servind decisiv procesului simfonic propriu-zis. Pe aceeaşi direcţie se înscriu şi cele două creaţii închinate memoriei poetului „nepereche”, anume Poemul  Luceafărul, o lucrare de tinereţe, şi Concertul pentru orchestră Eminesciana III. Cele două Concerte pentru pian şi orchestră, Concertul pentru vioară, Concertul pentru violoncel şi orchestră se dovedesc a fi, în continuare, lucrări – nu le-aş numi unice – mai degrabă unicat în panoplia creaţiei româneşti a celei de a doua jumătăţi a secolului trecut. Pe aceeaşi direcţie clasic-neoclasică a muzicii noastre se înscrie şi ciclul celor şase cvartete de coarde ce se extind pe o perioadă de aproape trei decenii. Este expresia unui consideraţii necondiţionate acordate tradiţiei mari a muzicii europene; se poate vorbi de o filiaţie de ordin spiritual pe care Bentoiu a onorat-o; iar aceasta în afara rupturilor, a convulsiilor de orice tip, evitând orientările „la modă” din deceniile de mijloc ale secolului trecut, evitând în plan componistic căutările de dragul căutărilor dar fiind conştient de valoarea acestora.      

Teatrul muzical, o creaţie semnificativă

Inclusiv în doemniul teatrului muzical, realizările sale se orientează pe o fundamentare firească a formulei scenei muzical-dramatice în cadrul căreia declamaţia muzicală cunoaşte dinamizările unui discurs ce include circuitul personajelor muzicale aflate în acţiune. A fost autorul propriilor sale librete create pe o relaţie directă cu muzica însăşi. Cea mai cunoscută lucrare scenic-muzicală rămâne opera Hamlet, în două părţi, după Shakespeare; …în egală măsură monumentală şi concisă, o lucrare a cărei dinamică muzicală are la bază  complexitatea unui limbaj extrem de plastic, de sugestiv.

Valorificarea moştenirii enesciene devine un crez

Cercetător de aleasă acribie profesională şi morală, a înţeles a se implica direct în refacerea unui număr important de partituri enesciene. Mă refer la această capodoperă camerală a muzicii enesciene care este  Trioul cu pian; a lucrat folosind lupa de birou pentru a rescrie semnele unei partituri greu descifrabile, îngălbenite de timp. Una dintre importantele creaţii  camerale europene ale primei jumătăţi a secolului trecut a reintrat astfel în viaţa muzicală cu o imagine pe care Enescu însuşi şi-ar fi dorit-o.

Pascal Bentoiu a fost un vechi exeget al creaţiei enesciene, urmărind valorificarea acesteia inclusiv în spaţiul vieţii de concert. S-a implicat într-o imensă strădanie privind readucerea în viaţa de concert a simfoniilor a 4-a şi a 5-a, capodopere ale simfonismului european, lucrări pe care maestrul Bentoiu le-a îngrijit literalmente, realizând partea orchestrală a acestor lucrări pe care George Enescu nu a ajuns a le finaliza. Iar aceasta în baza schiţelor, a indicaţiilor privind orchestraţia, notiţe lăsate de compozitor. Ulterior - cu aproximativ un deceniu în urmă – cele două simfoniii enesciene au fost prezentate la Bucureşti în primă audiţie absolută sub bagheta dirijorilor Horia Andreescu şi Cristian Mandeal.

Pornind de la nivelul partiturii, de la nivelul actului componistic, a apărut marele studiu Capodopere enesciene, lucrare de importanţă fundamentală în muzicologia noastră şi care, ulterior, a fost tradusă în limba engleză de inimosul muzician care a fost Lory Wallfisch. Este o lucrare pe care Pascal Bentoiu a dedicat-o analizei, de asemenea pătrunderii sensurilor adânci, înţelegerii resorturilor intime privind construcţia marilor lucrări ale lui George Enescu.                

In alt sens, nu se poate uita, Pascal Bentoiu a fost temeinic implicat în lucrările juriului Concursului Internaţional de Compoziţie ce poartă numele ilustrului muzician român.

Revin, de asemenea, la idea potrivit căreia, în domaniul propriei creaţii, prin anume opus-uri fundamentale, Pascal Bentoiu defineşte zona de clasicism a muzicii româneşti iar aceasta în genuri dintre cele mai diferite, în domaniul simfoniei, al concertului instrumental, în domaniul operei.

Un echilibru al spiritului se regăseşte în construcţia perfect echilibrată a fiecăreia dintre creaţiile sale. Privit în perspectiva timpului, Hamlet, un spectacol muzical-dramatic de o construcţie densă, se dovedeşte a fi o capodoperă unică în felul ei în domeniul teatrului liric european din cea de a doua jumătate a secolului trecut.

O relaţie în plan spiritual, o relaţie de viaţă

In anii 50, în anii acelui teribil deceniu, alături de soţia sa, de omul de cultură, de scriitorul, de omul de mare gentileţe care a fost Annie Bentoiu, a împărtăşit soarta elitei intelectuale a ţării. A fost fiul omului politic Aurelian Bentoiu, ministru în guvernul României în perioada interbelică, arestat si condamnat de regimul comunist pentru atitudinile sale conscevent democratice. A incetat din viata, ca detinut politic in penitenciarul Jilava.

Filarmonica bucureşteană i-a dedicat lui Pascal Bentoiu un tulburător omagiu deschizând primul concert al lunii martie  cu marele cor din opera Hamlet. Ar fi firesc ca în periodele următoare Adacemia Română să delibereze în vederea acordării înaltul titlu de membru post-mortem; iar aceasta observând valoarile operei, semnificaţia acesteia, argumentul intelectual-artistic pe care se fundmentează.

A fost condus pe ultimul drum la Cimitirull Bellu, cu onoruri militare, acoperit de tricolorul naţional.                     

Trecerea domniei sale prin această viaţă nu a fost una zadarnică. A fost una semnificativă. Pentru noi toţi. Pentru cultura acestei ţări.

Nu se poate a nu observa, boieria în domeniul spiritului este un fapt rar. In toate timpurile. Am întâlnit-o la Pascal Bentoiu.

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite