Ne-au rămas preţioasele amintiri festivaliere!

Dirijorul Lehav Shani

Trebuie să o recunoaştem, pe parcursul întregului Festival enescian al muzicii, prezenţa marilor colective simfonice europene a fost literalmente copleşitoare, în sensul absolut cel mai bun al termenului.

Consider a se fi constituit într-un eveniment de autentică consistenţă spirituală, intonarea primului opus enescian consemnat de autor, anume Poema Română; a fost realizată de dirijorul Cristian Măcelaru la conducerea Orchestrei Naţionale a Franţei. Dirijorul estoniano-american Paavo Järvi la pupitrul Filarmonicii bucureştene, a construit o versiune inedită, deloc tradiţională, creativă, de mare rafinament timbral, a celei de a doua Rapsodii enesciene în re major. A revenit la Bucureşti în compania Orchestrei Tonnhale din Zurich, pentru a ne prezenta cea de a treia Simfonie în re minor de Gustav Maher, un opus extins, susţinut de muzicienii ansamblului, de dirijor, la nivelul unei tensiuni simfonice ample, de mare profunzime.

Sub conducerea lui Simon Rattle la pupitrul Orchestrei Simfonice Londoneze, am putut audia una dintre cele mai frumoase, mai sensibil definite versiuni ale acestui mare Adagio simfonic care este Issis, lucrare care a fost completată ulterior, sub aspectul orchestraţiei, de maestrul Pascal Bentoiu.

Lui Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului îi datorăm împlinirea acestui aparte moment al săptămânilor festivaliere, care a fost concertul Strawinsky, moment integral dedicat creaţiei marelui compozitor rus la împlinirea a cinci decenii de la trecerea sa în eternitate. Realizate absolut magistral, lucrările prezentate au fost dintre cele puţin frecventate în viaţa noastră muzicală, anume de la alegoria biblică Potopul, la Variaţiunile pentru orchestră dedicate memoriei lui Aldous Huxley, la Nunta, realizată cu participarea Corului Academic al Filarmonicii bucureştene, ansamblu condus de Josif Prunner. Un alt moment aniversar onorat cu înaltă consideraţie a fost şi acela pe care formaţia Les Dissonances condusă de violonistul David Grimal, l-a dedicat memoriei lui Bela Bartók, compozitor născut în acelaşi an cu George Enescu. Acea memorabilă, absolut cutremurătoare lucrare, Concertul pentru orchestră, a fost împlinit în valorile de adâncă spiritualitate ale lucrării.

Este de meţionat aici faptul că la propunerea lui Enescu, Bartók a fost numit membru de onoare al Societăţii Compozitorilor Români, distincţie pe care a onorat-o sosind la Bucureşti. Pentru a-l întâmpina, Enescu s-a deplasat în mod special la Cluj. Pe parcursul drumului de întoarcere, amândoi au cercetat partitura celei de a doua sonate pentru vioară şi pian a compozitorului maghiar, lucrare pe care au prezentat-o ulterior la Sala ARO; partea viorii, Enescu a cântat-o din memorie.

Rememorez cu bucurie, Preludiul la unison din prima Suită enesciană pentru orchestră, moment admirabil susţinut de muzicienii italieni din Filarmonica della Scala condusă de Andrés Orozco-Estrada. Am admirat de asemenea apropierea absolut pertinentă, implicată, cu care muzicienii britanici ai Orchestrei Philharmonia din Londra, au prezentat marele opus enescian, cea de a treia simfonie în do major; dirijorul Santtu-Matias Rouvali, a colaborat cu Corul Academic Radio condus de Ciprian Ţuţu.

Am apreciat, pe de altă parte, faptul că mai puţin dexterităţile dirijorale îl caracterizează actualmente, pe Valery Gergiev la conducerea Orchestrei Filarmonice din Műnchen, ci forţa expresiei şi procesul pregătirii însuşi a unui mare opus clasico-romantic cum este Simfonia în do minor de Johannes Brahms; coeziunea aparatului simfonic, claritatea structurii simfonice rămân impresionante.

Cu totul surprinzătoare şi absolut captivantă s-a dovedit a fi fost versiunea pe care violonista Patricia Kopatchinskaya, în compania Orchestrei Filarmonice din Londra, a dirijorului Edward Gardner, au dat-o versiunii concertante a Sonatei enesciene ” în caracter popular românesc”; nimic din savoarea variantei iniţiale pentru vioară şi pian, nu s-a pierdut!

A fost de admirat prezenţa tânărului dirijor israelian Lahav Shani la conducerea Orchestrei Filarmonice din Rotterdam; dezvoltă o expresie dirijorală ferm controlată, atent condusă pe parcursul unor mari opus-uri simfonice romantice cum este, spre exemplu, cea de a cincea Simfonie în mi minor de Ceaikovsky.

Pe de altă parte, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare se dovedeşte a fi un organism simfonic de înaltă clasă europeană atunci când la conducerea acesteia apar personalităţi cum sunt Christoph Eschembach sau Cristian Badea; marea Simfonie în do minor de Anton Bruckner, pe de-o parte, şi, pe de alta, Suita baletului Mandarinului Miraculos de Bartók, au constituit momentele de special interes ale ambelor apariţii ale ansamblului budapestan. Simfonia Patetica de Ceaikovsky realizată de Cristian Mandeal la conducerea Orchestrei Române de Tineret, a constituit dovada actuală a valorilor acestui minunat ansamblu al tinerilor noştri muzicieni, ansamblu de excepţională acreditare în planul circulaţiei internaţionale a valorilor.

Momentele finale ale Festivalului, momente care au încununat această sărbătoare amplă dedicată personalităţii enesciene, au fost reprezentate de evoluţia acestor două impresionante colective simfonice europene care sunt Orchestra Academiei naţionale Santa Cecilia din Roma, ansamblu condus de Daniele Gatti, şi Orchestra Regală Concertgebouw din Amstedam condusă succesiv de dirijorul american Alain Gilbert, de dirijorul britanic Daniel Harding. Simfonia a patra de Enescu, în mi minor, şi, mai apoi, lucrările simfonice datorate lui Carl Nilsen, puţin cunoscute la noi, au constituit momentele de interes aparte; aşa cum - pe parcursul concertului de închidere - am avut bucuria de a fi audiat în compania muzicienilor olandezi, Fantezia Pastorală de Enescu, o veritabilă bijuterie a anilor de tinereţe ai autorului.

Este de menţionat, recenta ediţie, cea de XXV-a a Festivalului enescian s-a constituit într-un eveniment – nu exagerez a-l aprecia ca fiind – grandios, comparabil cu marile evenimente similare susţinute în plan european.

În aceste condiţii este firesc a ne întreba cu emoţie, cu vădită nelinişte, cum anume va arăta ediţia viitoare a festivalului, când pregătirea acesteia, cea din anul 2023, nu a demarat, încă?

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.