„O noapte la Veneţia” s-a mutat la Constanţa

„O noapte la Veneţia”, la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa FOTO Adrian Mergiani

Una dintre cele mai îndrăgite operete compuse de Johann Strauss - fiul - O noapte la Veneţia - s-a jucat, ani la rând, pe scena Teatrului de Operetă bucureştean, dar a dispărut demult de pe afiş, soliştii şi iubitorii genului păstrând doar nostalgia şi amărăciunea dispariţiei numeroaselor creaţii care, altădată, încântau publicul.

Şi poate nu este întâmplător faptul că soprana Daniela Vlădescu, apreciată interpretă a personajelor pline farmec imaginate de Strauss sau Kalman sau Lehar chiar la Opereta cândva strălucitoare, a dorit, în calitatea sa de manager general al Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, să readucă în circuit acea partitură, programând premiera în plină vară poate cu gândul că şi turiştii aflaţi pe litoral se vor bucura de reîntâlnirea sau de descoperirea muzicii, a eroilor şi farselor ce abundă în plin carnaval veneţian. Pentru a monta lucrarea a fost invitat regizorul bulgar Mario Nikolov, cel care anul trecut a sosit la Constanţa cu câţiva solişti pentru a prezenta un concert agreabil, iar acum a lucrat cu ansamblul teatrului-gazdă, „ridicând” spectacolul într-un timp destul de scurt.

Concepţia sa implică multe momente de dans, aşa încât coregraful Mihai Mândruţiu a imaginat numeroase astfel de secvenţe, în care evoluează, firesc, balerini, dar şi solişti vocali care, în seara premierei, au dovedit un real talent şi disponibilităţi remarcabile (şi) ca actori, uneori solicitaţi să danseze, să alerge sau să stea în poziţii extrem de incomode în timp ce cântă. Cred că, din punctul de vedere al mişcării, acesta a fost argumentul definitoriu, cu impact imediat la public, pe lângă comedia de situaţii şi umorul personal al unor interpreţi de prim plan, conferind verva şi „ritmul” necesar oricărei reprezentaţii de gen. Iar totul se desfăşoară în scenografia schiţată de Adriana Urmuzescu (de la ONB), aducând decoruri ce sugerează celebra lagună, nelipsita gondolă, precum şi casele cochete, cu poduri-trepte, apoi interiorul somptuos al unui palat, ale cărui ziduri-panouri se ridică în final pentru a se reveni la ambianţa iniţială, invadată de măşti şi costume de carnaval; dacă în primul act, veşmintele simpatice şi sugestive pentru fiecare personaj stau alături de cele ale localnicilor, preponderent în nuanţe asemănătoare (crem, maro, ocru) ce uniformizează cumva ansamblul, în partea a doua rochiile în croieli „de epocă”, perucile albe sau chiar violet, pelerinele, robele sau hainele nobiliare crează o beţie de culori, susţinând astfel şi în plan vizual buna dispoziţie generală.

„O noapte la Veneţia”, la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa FOTO Adrian Mergiani

Avantajul unei distribuţii omogene, alcătuită în cea mai mare parte din soliştii teatrului, ştiind, în general, să spună proza şi să joace credibil şi mai ales „în echipă”, asemeni corului care reacţionează în funcţie de situaţiile amuzante ale intrigii, a asigurat spectacolului unitate şi destulă fluenţă, liantul rămânând scenele dansante, foarte bine realizate. Sub aspect muzical, pe lângă melodiile binecunoscute şi gustate de public, frapează sonorităţi ciudate, în armonii destul de puţin inspirate, atât în ansamburile vocale, cât şi în partitura orchestrală, departe de specificul straussian, regizorul optând pentru versiunea cântată în Bulgaria, adaptată uneori cam stângaci.

Trecând peste asemenea ciudăţenii, soprana Laura Eftimie a reuşit să fie o simpatică şi dezinvoltă Annina, glasul său limpede, condus cu siguranţă şi expresivitate, rămânând la fel de sigur şi în momentele ce solicită o mişcare alertă, intrând în jocul eroinei cu reală plăcere; la rândul său, soprana Smaranda Drăghici a fost cuceritoare Ciboletta, excelentă actriţă, într-o permanentă relaţie cu partenerii de scenă, desigur în primul rând cu Papaccoda, rol ce i-a permis baritonului Stefan Popov (de la Opereta bucureşteană) să-şi pună în valoare umorul şi vivacitatea expresiei, situaţiile „în cascadă” determinând poante de succes; o pondere importantă în acţiune are şi Caramello, în care tenorul Răzvan Săraru a încercat să se acomodeze cu atitudini care sunt totuşi destul de departe de structura sa, vocea surprinzând prin lipsa de penetranţă în registrul mediu, făcând însă risipă de acute. Un alt tenor - Doru Iftene - a fost un Duce de Urbino cu prestanţă, străduindu-se să fie suplu în mişcări, beneficiind de o prezenţă scenică adecvată şi de o voce plăcută, dar fără supleţe şi fără a lega sunetele ce rămân drepte şi mereu în forţă.

„O noapte la Veneţia”, la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa FOTO Adrian Mergiani

Există şi trei senatori, prilej pentru replici adaptate „la zi”, stârnind, evident, reacţii spontane, Delaqua având intervenţii consistente, basul Constantin Acsinte conturând un personaj cu tentă caricaturală, secondat de Laurenţiu Severin (Barbaruccio) şi Adrian Bădilă (Testaccio), încercând să câştige favoruri prin tertipuri uzitate (sau uzuale) şi în vremi de demult şi acum. La rândul său, Barbara Delaqua, soţia bătrânului senator, interpretată de Lucia Mihalache, pune la cale tot felul de combinaţii pentru a se întâlni cu frumosul Enrico, iar camerista îi ia locul, tradiţionala schimbare de pelerine sau apariţia, în jurul Ducelui, a celor... două Barbara generând alte şi alte secvenţe care, în final, se rezolvă într-o veselie molipsitoare pentru că... începe carnavalul!  Chiar şi personajele episodice Centurio (Robert Safta) sau Cristian Parmac (Un herald), precum şi balerinii care devin Arlechin şi Colombina sau nobili la balul ducal sau veseli tineri prinşi în vârtejul carnavalului au locul lor bine punctat în toată această farsă pe care regizorul a condus-o logic, un plus de fluenţă şi de densitate în succesiunea momentelor urmând să se regăsească, probabil, în viitoarele reprezentaţii.  

„O noapte la Veneţia”, la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa FOTO Adrian Mergiani

Corul (pregătit de Adrian Stanache) şi orchestra, sub bagheta lui Gheorghe Stanciu, au evoluat cu acurateţe şi precizie, contribuind, asemeni soliştilor, la omogenitatea şi echilibrul producţiei care, aşteptată de multă vreme, a fost răsplătită cu aplauze entuziaste, reacţia publicului la numeroasele întâmplări, replici şi gag-uri confirmând faptul că O noapte la Veneţia s-a bucurat de succes şi deci va fi „de cursă lungă” în repertoriul teatrului constănţean, unde se prea poate ca şi melomanii din Bucureşti să-şi dorească reîntâlnirea cu una dintre operetele preferate cândva, pe vremea când exista, cu adevărat, un teatru de gen, cu interpreţi de valoare şi spectacole ce încântau melomanii de orice vârstă.