O nouă aventură „Canne(s)ză”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De fiecare dată optul îl văd ca pe un infinit dacă îl răstorn puţin! Şi, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, la Cannes a fost vorba despre o iubire infinită, a Sophiei Loren pentru familia ei biologică, dar şi pentru cea adoptivă, cinematografică! Master Class-ul ei a fost un model de umor, de spontaneitate, de tandreţe, de dulceaţă, de sinceritate şi de eleganţă şi la propriu, şi la figurat!

Îmbrăcată într-un costum alb, cu o haină cu paiete fine cât să-i dea şi mai multă strălucire, a povestit de la începuturile carierei, cu imagini de la o primă probă. Pe atunci era muritoare de foame alături de mama ei care câştigase un concurs de sosie a lui Garbo şi bunica n-o lăsase să se ducă în America pentru că acolo era frig şi n-avea haină de blană, dar aş zice norocul cinefilior că n-ar mai fi venit pe lume nici ea, nici sora ei ajunsă mai târziu nora lui Mussolini, dar despre asta nu s-a pomenit!

Sophia recunoscut că nu-i plăcea să se uite în oglindă, că avea impresia că are nasul prea lung şi o gură cât o şură, dar că nu s-a lăsat operată, spulberând din start speculaţiile intervenţiilor estetice. „N-am să vă spun câţi ani am, deşi ştiţi cu toţii”, a declarat diva cu un zâmbet şăgalnic. În septembrie împlineşte 80 de ani, pe care-i poartă foarte bine, deşi nu-i vine a crede, tot aşa cum nu s-a obişnuit cu gândul că a jucat alături de staruri chiar de invidiat, deşi n-a făcut multă şcoală: de la Cary Grant, care a anunţat-o la telefon că a luat Oscarul - nu s-a dus la L.A. că nu credea că ea va fi aleasa şi chiar şi aşa n-a vrut să leşine de emoţie pe scenă (am descoperit şi noi cât de timidă e, de fapt, dar şi asta poate deveni un atu simpatic), dar şi cu Gregory Peck, Burton, Brando, care l-a exasperat pe Chaplin, ori Charlton Heston şi, mai ales, Mastroianni şi De Sica (14 filme împreună în 20 de ani de colaborare).

Am mai aflat că Anna Magniani ar fi trebuit să joace în „Ciociara” şi a sugerat-o pe ea (care şi-a dublat cu vocea ei rolul în franţuzeşte şi am avut privilegiul unui fragment chiar cu Belmondo, la cadru). Filmul i-a adus zeci de premii şi altceva decât comediile, pe care cu toţii le adorăm şi mai tare acum, când comparativ, dar şi în sine, sunt atât de rafinate. Napolitana noastră dragă ne-a făcut să ne reîndrăgostim de o epocă pe care o retrăieşte cu atâta har, într-o lecţie de cinema la care n-ai mai vrea să sune niciodată clopoţelul!

Şi când te gândeşti că era să ratez această întălnire căci am ajuns în ultimul moment din alt Paradis, Cap Eden Roc, de la fragii sălbatici (comestibili şi estetici) cu iz de Ingmar Bergman! Noroc cu Delia, un as al volanului pe serpentine, cu Christine, Împărăteasa presei de la Cannes, care m-a strecurat într-o sală Bunuel, arhiplină, unde Madi, care a scris cândva, acum 4 decenii, o carte despre Sophia, şi mi-a păstrat un loc!   

Ziua începuse cutrmurător cu filmul „Artistului” Hazanavicius (despre care am aflat de la Larisa că se trage din ţările Baltice, chiar dacă născut la Paris şi de asta ştie mai bine câtă sălbăticie inexplicabilă şi de ce orori sunt în stare oamnii de la Răsărit, de unde ne venea odinioară metaforic lumina şi acum la propriu gazul) despre Cecenia şi un copil rătăcit, care joacă Dumnezeieşte şi ar trebui să fie obiect de studiu pentru „Micile vedete” care au reajuns pe Croazeră, cu Ariana Pendiuc. În schimb, mult lăudata Berenice Bejo şi celebra Annette Bening sunt total neconvingătoare ca occidentale,interesate de soarta celor într-un conflict de coşmar şi ucigător. Se vede indiferenţa!

Seara, pelicula lui Xavier Dolan, „Mommy”, care nu e nici pe departe la fel de bună ca „Tom la fermă”, dar are ingredientele de ciudăţenie şi handicap (era un belgian, pe un subiect şi mai grav, care chiar se chema „A 8-a zi”!), care stârnesc aplauze şi interesul juriilor pentru anormal. O scenă însă este memorabilă, cea a puştiului cu un sindrom rar şi un fel de două mame. Copilul teribil al Quebec-ului (abia 25 de ani şi deja 5 filme!) a decis ca ecranul să fie caşetat, adică o imagine redusă pe care personajul, ca printr-un truc de magie, îl lărgeşte pentru scurtă vreme, făcându-l normal. O aluzie racord la subiect? Se prea poate!

Seara s-a încheiat cu chinezescul lui Zhang Yimou, „Întoarcerea acasă” , titlu similar cu unul cu Jane Fonda şi Jon Voight (pe când Agelina avea 3 anişori) şi revenirea din Vietnam, ultra-cenzurat la TV pentru partea cu amorul fizic. Cel de acum este cu Revoluţia culturală, cea distrugătoare de vieţi, cariere şi iubiri, victimă directă fiind un profesor care are un moment de fals acordor de piane de o subtilitate şi o sensibilitate tulburătoare. Un pic din „O absenţă îndelungată” (cu Georges Wilson, tatăl Maestrului de Ceremonii, din deschidere, Lambert), dar şi din unul dintre preferatele Maestrului D.I.Suchianu: „Recoltă la întămplare”, cu Greer Garson, doar că acolo amnezia e a bărbatului , nu a femeii, care în cazul de faţă e formidabilă (pe ecran) Gong Li, mai expresivă ca niciodată, şi mai frumoasă ca oricând pe covorul roşu, unde părea zămislită din cel mai fin porţelan.  

Merită aşteptarea la intrarea în sală pe un vânt care nu-i mistralul, dar pare mai ceva ca tornada din „Vrăjitorul din Oz”!

Corespondeţă de la Cannes 2014

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite