Arte

articolul anterior articolul urmator

O nouă sală de concerte. Pentru ce?

7
10 Dec 2015 08:47:26
Alexandru Pătraşcu
Publicul român merită o nouă sală de concerte!
Publicul român merită o nouă sală de concerte!

„O nouă sală de concerte în Bucureşti, în sfârşit o prioritate pentru Guvern” – a anunţat dl ministru Vlad Alexandrescu în debutul unei conferinţe de presă. Ocazia de a vorbi înainte de a face i s-a oferit odată cu numirea lui Vladimir Jurowski la conducerea artistică onorifică a Festivalului Enescu, ediţia 2017.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Desigur, oricine urmăreşte actualitatea muzicală europeană, inclusiv prin intermediul revistei franceze „Diapason”, nu poate să nu fi fost impresionat de noua sală de concerte din Paris, Philharmonie. Şi-atunci, de ce nu ar avea şi Micul Paris una asemănătoare? Declaraţia dlui Alexandrescu a fost imediat reluată de presă, devenind titlul unor articole care pretindeau, pe bună dreptate, prima pagină.

Alte detalii n-au fost oferite, poate că nici nu era cazul, privind amplasarea acestei noi săli de concert, nici măcar câteva indicaţii despre capacitatea ei, fără să mai amintesc de obsesiile jurnalistice: cost, dată de finalizare, studiu de fezabilitate ş.a.m.d.

De fapt, nici nu era momentul să se promită aşa ceva. Deloc.

Domnul ministru nu şi-a pus problema cea mai importantă: cu ce umplem acea sală de concert? Răspunsul pare evident: cum adică? Păi, cu spectatorii Festivalului, care nu mai pot suporta acustica Sălii Palatului!

E doar o iluzie, bienala Enescu are o durată de trei săptămâni, o dată la doi ani. Ce se va întâmpla în celelalte 98 de săptămâni care rămân? Ateneul Român e plin în timpul stagiunii? Nu. Şi are aproape 900 de locuri. Sala Radio e plină mereu? Vai, nu! Şi are tot vreo 900 de locuri. Opera Naţională geme de public? Nici vorbă, din păcate. Nici cele 950 de locuri de acolo nu se ocupă toate, în afară de premiere sau de Bărbierul din Sevilla.

Dar Ateneul Român nu este ocupat în proporţie de 50% nici la Festivalul Enescu, seria de „Concerte de la miezul nopţii“ a arătat o deplorabilă participare. Atunci, de unde să vină puhoaiele de spectatori care să amortizeze costul unei asemenea investiţii? Îmi imaginez, ca orice meloman de altfel, că o sală nouă ar trebui să înlocuiască Sala Palatului şi să fie altceva decât spaţiile de concert actuale. Asta înseamnă că ar trebui să aibă măcar 2.500 de locuri, dacă nu chiar 3.000 sau 4.000. Sau, depinzând de mândria patriotică ministerială, poate va avea 7.000 de locuri! Cum va arăta acea sală cu vreo 400 de spectatori în ea?

„Dacă publicul nu vrea să cumpere bilete, nu-i poţi opri s-o facă”

Un mare impresar american, Sol Hurok, avea o butadă formidabilă: „Dacă publicul nu vrea să cumpere bilete, nu-i poţi opri s-o facă”. Dacă ne uităm pe programele anunţate de principalele instituţii muzicale din Bucureşti, e greu de crezut că numele unor artişti de mâna a doua pot aduna mii şi mii de spectatori.

Cu totul alta era situaţia în perioada interbelică, atunci când la Ateneu erau invitaţi numeroşi artişti faimoşi. Nu erau apariţii accidentale, cu bugete obţinute eroic de la Ministerul Culturii. Claudio Arrau, Wilhelm Kempff, Artur Rubinstein sau Alfred Cortot veneau în România aproape an de an. Iar conducerea Ateneului din acea vreme nu s-a chinuit 18 ani să-i aducă pe Berliner Philharmoniker la Bucureşti. Pur şi simplu i-a adus, în 1937. Tot aşa cum i-a adus pe Igor Stravinski, pe Serghei Prokofiev sau pe Richard Strauss să-şi dirijeze propriile compoziţii. Invitaţii de valoare deveniseră o banalitate, ceea ce-l făcea pe Mihail Sebastian să noteze în jurnal: „Repertoriul Filarmonicii – unde continui să mă duc regulat – îl cunosc acum în întregime. După trei ani de frecvenţă nici nu e de mirare. Doar Variaţiile Goldberg cântate acum două săptămâni de Kempff au fost pentru mine un eveniment. Diseară îl voi asculta pe Backhaus, Concertul italian de Bach, două sonate de Beethoven.” Azi ascultăm plictisiţi nişte aspiranţi în Concertul pentru pian de Grieg, Variaţiunile Goldberg nu le mai poate cânta nimeni decent la Ateneu sau la Sala Radio. Şi oricum n-ar veni nimeni să le asculte.

„Repertoriul Filarmonicii – unde continui să mă duc regulat – îl cunosc acum în întregime. După trei ani de frecvenţă nici nu e de mirare. Doar Variaţiile Goldberg cântate acum două săptămâni de Kempff au fost pentru mine un eveniment. Diseară îl voi asculta pe Backhaus, Concertul italian de Bach, două sonate de Beethoven.”

Apoi, publicul care „merită o nouă sală de concerte”, vechiul clişeu reluat şi acum, chiar de către Vladimir Jurowski. Avem idee cine este acest public? Mai degrabă nu. Presupunem că ar trebui să fie educat, relativ matur şi cu venituri cel puţin medii. Dar publicul de la Ateneul Român diferă în bună măsură de publicul care frecventează Sala Radio. Şi aproape că este complet diferit de cel de la ONB. Dar şi la ONB, publicul de la spectacolele de operă nu prea seamănă cu acela de la serile de balet. Cât despre vârstă, cei mai tineri merg la balet, cei maturi – la operă, iar cei bătrâni bine – la concertele simfonice. Pe site-ul Ministerului Culturii sunt postate câteva rapoarte ale managementului instituţiilor muzicale, dar practic nu există în ele nici o analiză serioasă asupra publicului. Or, în ţările avansate din punct de vedere cultural (ştiaţi că aproape jumătate dintre producţiile noi de operă din toată lumea se întâmplă în Germania?), studiile privind componenţa publicului sunt piatra de temelie a informatizării instituţiilor muzicale. De aceea, vânzările online de bilete se fac prin site-urile şi aplicaţiile filarmonicilor şi ale operelor şi mai puţin prin agenţi. Mai mult, am putea să ne întrebăm unde dispar 75% dintre spectatorii prezenţi în Sala Palatului la concertul de deschidere al Festivalului Enescu, atâta vreme cât celelalte săli de concert sunt absolut confortabile pentru audienţe de mai puţin de 1000 de persoane? Dacă tot facem sondaje de opinie care măsoară gradul de convingere a oamenilor într-o abstracţiune nu prea adevărată (imaginea României, brandul de ţară etc.), de ce nu interesează pe nimeni pe unde mai ascultă muzică acest public în cei doi ani de pauză dintre ediţiile bienalei Enescu?

Nu-i nimic, facem o sală de concert şi mai vedem. Or să vină ei. Şi dacă nu vor veni?

De fapt, care este problema? Festivalul Enescu este o stagiune în sine. O stagiune gigantică, dar comprimată în numai trei săptămâni, care are două efecte secundare îngrozitoare. Primul este canibalizarea bugetului, care nu mai ajunge pentru susţinerea unor sezoane de calitate la instituţiile muzicale. Iar România nu dispune la ora actuală nici de un Dinu Lipatti, nici de un George Enescu sau Clara Haskil, personalităţi capabile să umple golul lăsat, eventual cântând pe onorarii penibile. Al doilea efect este reculul pe care Festivalul îl provoacă muzicii româneşti, strivită de mărimea afişului bienalei şi de invitaţi cu care nu poate concura.

Şi-atunci e uşor de imaginat unde duce această stare de fapt. Confruntat cu cerinţa unei minime rentabilităţi a noii săli de concerte, sub presiunea presei, sau pur şi simplu a opiniei publice, Guvernul va ceda tuturor samsarilor de concerte de muzică pseudofolclorică, sau (în cel mai bun caz) de rock şi, în plus, va închiria spaţii comerciale „productive” unor cazinouri sau cârciumi. Şi astfel, mafioţii care administrează acum Sala Palatului vor mai obţine încă un spaţiu, unul nou, scump, elegant, la modă şi (important!) construit după cele mai exigente norme de siguranţă, pentru ca accidente precum cel de la clubul Colectiv să nu se repete. Un accident de care domnul ministru ar trebui să-şi aducă aminte în fiecare zi, pentru că în urma acestei teribile tragedii domnia sa a ajuns în această funcţie. Sunt sigur că, în aceste condiţii, toată lumea, dar absolut toată lumea, de la agenţii de impresariat şi firme de  PR, până la regii autonome şi sindicate sau cazinouri, toţi vor susţine cu înflăcărare noua „prioritate” a Guvernului.

Nimeni nu se îndoieşte de bunele intenţii ale noului ministru al culturii. Şi nici de intelectualitatea domniei sale. Dar n-ar fi oare un moment foarte potrivit pentru gândirea unei strategii culturale, una care să facă relevant proiectul unei săli noi de concerte?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Marcel Panciu
10.12.2015, 11:43:17

Un punct de vedere pertinent, nici eu nu cred ca numarul spectatorilor din Bucuresti si calitatea lor justifica o noua sala de concerte. Pe de alta parte, ramine de vazut in ce masura o noua sala polivalenta ar putea gazdui SI concerte. Solutia asta ar fi mai viabila din punct de vedere al recuperarii investitiei.

+2 (2 voturi)
etc etc
10.12.2015, 21:46:46

- care'i bugetul Enescu/editie? 10M eur or so(era vreo 8M de la MC, cat o mai fi de la sponsori, plus bilete). Cat ar costa sala? Poftim... 30M. - cate spatii inchise de peste 1k oameni avem in Bucuresti? SP, Polivalenta, hai cortu' de la Arene, casa scanteii... cam atat. Nu spatii doar pt. concerte de clasica. Spatii pt. orice concerte sau manifestari, oricare ar fi ele. SP e inchiriata pe luni inainte... Nu poti sa ai un oras de 3M oameni cu 3-4 locuri de peste 1000 de persoane. Si dup'aia sa te intrebi de ce concertele sunt "in spatii improprii" si'n fabrici sau subsoluri. Unde naiba sa fie? In strada? "Guvernul va ceda tuturor samsarilor de concerte de muzică pseudofolclorică" - asa, si? Concertul rock strica acustica? Vine ala si da cu barosul in ziduri? - la ateneu, sunt destule concerte de joi/vineri la care nu gasesti bilet. La Radio n'o fi plin ochi, dar e relativ plin. Opera... sa ma ierte bunu' Dzeu, dar e vai de ea. Sau era, n'am mai fost dispus sa incerc. - "educat, relativ matur şi cu venituri cel puţin medii" - matale poate oi fi mai snob asa. Ce are muzica clasica cu venitul omului? Cred c'ai gresit secolul. Si asta si afirmatia cu "samsarii de concerte" e dintr'un film pe care doar matale il vezi. Ala in care daca'i facut o facultate si'ai citit nitel despre muzica nu'ti ajunge nimeni cu prajina la nas. Decat sa scrii doar ca sa fii original si gica contra, mai bine...

-1 (3 voturi)
Vintila Dascalita
15.12.2015, 22:41:23

Dati un leu pentru Ateneu

Vintila Dascalita
15.12.2015, 23:52:12

Dati un leu pentru Ateneu! Asta era sloganul de la sfarsitul secolului XIX pentru adunarea de fonduri necesare construirii. Si s-a construit, iar azi este un simbol al Bucurestiului. Sigur ca si atunci vor fi fost niscaiva carcotasi care tipau ca "ce ne trebuie o ditamai sala, ca doar avem Teatrul de la Cismeaua Rosie la care se duc doar cativa boiernasi si se joaca oricum doar piese in limba franceza pe care onor targovetul bucurestean nu prea le intelege". Au existaat carcotasi si cand s-a construit Palatul Postelor sau Palatull CEC, dar incet, incet asa s-a construit Bucurestiul in care traim astazi. Si cred ca inca e prea putin. Autorului care scrie articole despre demnitate as dori sa ii spun ca parerea mea este ca acest articol este scris fara demnitate. Sa incepem cu fotografia. Sigur ca exista si oamani in varsta, sigur ca vin si nesimtiti in maieuri, dar asta nu este tipic pentru Ateneu. Mai tipic este publicul din spatele celor doi, care, adusi tendentios in prim plan subiniaza infierarea cu manie proletara a publicului care nu merita inca o sala. Ce ne trebuie o sala de concerte? Asa au gandit si comunistii care au demolat Teatrul National dupa bombardament in loc sa il reconstruiasca. Sala este pe jumatate goalla la Ateneu sau la Sala Radio? Ia sa ne povesteasca autorul, daca are demnitate, cate bilete mai raman nevandute cand vin artisti renumiti. Sigur ca la ora actuala nici publlicul si nici statul nu au destui bani doar pentru artisiti renumiti dar cred cu tarie ca nu suntem noi romanii cei mai tampiti din Europa si ca in permanenta in viitorul previzibil ne vom apropia de nivelul european. Desi suntem nemultumiti, multe s-au realizat in ultimii 25 de ani si cred ca evolutia pozitiva va continua. Tot in mod tendentios, autorul induce ideea ca o assemenea sala ar putea fi folosita doar pentru concerte simfonice si nu pentru o gama larga de spectacole, demonstrand in felul acasta inutillitatea salii, construita din banul public pentru un public decrepit si incult. Felul in care este scris articolul imi aminteste de vreun responsabil cu cultura socialista din fostul CC. Pacat! Ma asteptam la mai mult de la un iubitor de muzica! Sunt de acord insa ca nu poate fi o prioritate a unui guvern cu viata de maxim un an sa stabileasca un calendar al construirii unei sali de concerte, dar lucrurile trebuie sa inceapa de undeva.

-1 (3 voturi)
Alexandru Pătraşcu
17.12.2015, 20:14:13

Îmi pare rău, nu ați înțeles sensul articolului. Mai mult, faceți comentarii inutile despre mine, ca autor al articolului. Observația e valabilă și pentru cel/cea care a comentat înaintea dvs. ("etc etc"). Este vorba despre o formă fără fond. O sală de concerte este pur și simplu un nou proiect imobiliar. O sală nouă cu "artiști renumiți" e un proiect cultural. Sigur că Sala Palatului nu este adecvată pentru concertele Festivalului Enescu și bineînțeles că ar trebui una nouă. Dar de ce să cheltuim 30-50-100 milioane de euro, când bugetele instutuțiilor muzicale destinate invitaților nu depășesc într-un an întreg onorariul plătit lui Berliner Philharmoniker? De ce să cheltuim zeci de milioane de euro fără saă avem nici o garanție că activitatea de la Sala Palatului (șușe, congrese și cazinouri) nu se va muta în noua locație? De ce să sărim în sus chiuind de bucurie, când, deocamdată nu e decât o nouă promisiune, ca atâtea altele? De ce să nu dezbatem această problemă? Nu trebuie să-mi răpundeți, de altfel nu veți avea satisfacția să vă mai dau replica. Încercați să gândiți puțin și să căutați răspunsurile la întrebările de mai sus.

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările