Arte

articolul anterior articolul urmator

Recurs la Brâncuşi – un omagiu marelui sculptor la sărbătorirea lui de azi

0
5 Mar 2021 08:26:47
Dinu Săraru

De ziua Naţională Brâncuşi, la 145 de ani de la naşterea marelui sculptor, manifestărilor aniversare târgujiene şi bucureştene li s-a adăugat, cu darul de a rămâne în memoria noastră, o carte de suflet, tipărită de editura Hoffman, în Colecţia Cărţilor esenţiale, carte cu titlul semnificativ ”Recurs la Brâncuşi”.

Autorul septuagenar, viguros şi dinamic, şi cu poftă de viaţă contagioasă, Vasile Vasiescu, jurnalistul cultural aplecat cu deosebire asupra fenomenului artistic plastic, deci şi operei lui Brâncuşi, s-a consacrat, se poate spune, o viaţă, universului spiritual gorjenesc printr-o publicistică bogată şi inspirată, comentarii şi interviuri (cu personalităţi ca Barbu Brezianu, Doina Lemny, Sanda Stolojan, Marielle Tabart, Paul Vasilescu, Sanda Tătărescu-Negropontes, Iliescu-Călineşti şi părintele Nica Ilioniu)  şi numere întregi de reviste susţinute numai de el şi un viu şi activ şi profesionist capitol dedicat ansamblului brâncuşian şi avatarurilor lui de-a lungul vremii, ansamblu cuprinzând, cum se ştie, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului. Acest capitol al jurnalisticii lui culturale dă şi titlul ”Recurs la Brâncuşi” cărţii pe care o salutăm azi cu convingerea, cum am am spus, că omagiul acesta va rămâne ca o mărturie plină de culoare, poate cel mai însemnat, repet, omagiu, al actualei aniversări, altfel, după  părerea mea, destul de modestă.

”Recursul la Brâncuşi” se constituie astfel ca o nouă şi binevenită provocare într-un context cultural anemiat şi de rigorile pandemiei şi se adaugă unui an cultural de rezonanţă nu numai gorjană şi târgujiană, consacrarea de către autorul nostru Vasile Vasiescu a casei părinteşti, model de artă arhitecturală şi sculpturală gorjană, îmbogăţită cu o galerie de artă plastică modernă, unui muzeu bogat şi semnificativ, purtând numele de FilipArt, care, inaugurat acum doi ani, vine să slujească o nobilă şi frumoasă tradiţie şi tezaurul cultural al zonei.

Muzeul acesta a fost înzestrat de Vasile Vasiescu şi cu o bibliotecă cuprinzând 4000 de volume de literatură şi artă. Iată de ce susţin, cu această cronică de întâmpinare, cartea publicată de editura Hoffman.

În încheiere, citez opinia esteticianului Grigore Smeu: ”Vasile Vasiescu nu este un brâncuşolog profesionist în sensul consacrat al cuvântului. Dar un brâncuşian foarte avizat şi riguros este. Unul eficient, care trudeşte neostenit în interiorul procesualităţilor de instaurare a unei autentice atmosfere spirituale, despărţite de derizoria gargară festivistă, în jurul operei genialului sculptor român.”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările