Opera şi Criza (4): Alternanţe şi paradoxuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opera Naţională Bucureşti
Opera Naţională Bucureşti

Într-adevăr, când vine vorba de paradoxuri, probabil că ONB seamănă cel mai bine cu Opera din Paris. Un prim exemplu este tocmai această tranziţie prin care trece orchestra, lipsită încă de un director muzical. Dar rolul acestui director muzical nu se limitează doar la fosă ci şi la selecţia artiştilor de pe scenă, unde ar trebui să aibe măcar un cuvânt greu de spus.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

La Bucureşti, această poziţie nu este încă ocupată şi efectele se văd: recenta reluare a lui Œdipe din timpul Festivalului Enescu a fost un moment în care tensiunile dintre dirijor şi instrumentişti au fost atât de mari, încât Leo Hussain nici nu a urcat pe scenă pentru a saluta publicul, evitând să-şi asume prestaţia muzicală. Şi nu putem vorbi, în acest caz, de o orchestră de nivelul unei Wiener Philharmoniker, ci dimpotrivă, neputinţele acestei falange sunt încă importante.

Mandatul unui director de operă din România este mult mai scurt în comparaţie cu Parisul, doar patru ani, faţă de şapte. Patru ani sunt mai mult decât suficienţi pentru a menţine o stare de conservare, dar pentru reformă e nevoie de mai mult timp. Pentru că problemele ONB ţin atât de un repertoriu de bază destul de limitat, în care opera contemporană sau barocă nu există, cât şi de o listă lungă de producţii atât de vechi, încât au devenit nefrecventabile.

Pe de altă parte, bugetul este prea mic pentru a popula scena de la Bucureşti cu super-staruri. Rămân atunci speranţele. Dar oare câţi dintre cei care au făcut impresie bună la concursul Grand Prix de l'Opéra vor fi invitaţi să cânte la noi? Opera Naţională a lăsat să-i scape printre degete prea multe voci care ar fi putut străluci la noi înainte de a se lansa în lumea largă: Anita Hartig, George Petean sunt numai două nume mari care au apărut rar, aici. Căutarea de talente ar trebui să capete mai multă consistenţă. Au fost, sigur, un Bogdan Mihai şi, până de curând, un Ioan Hotea. Dar alţii? Pe prima scenă ar merita să apară şi nume din provincie, precum Florin Guzgă sau Andrei Fermeşanu, tenorii de la Iaşi pe care publicul bucureştean nu-i cunoaşte.

Cât despre vitalitatea economică, aceasta are nevoie în primul rând de atractivitatea unei stagiuni bine gândite. Este cazul?

Episodul cu numărul 4 din revista Diapason este despre: Opéra National de Paris...

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera

https://despreopera.wordpress.com/2015/10/14/opera-si-criza-4-opera-national-de-paris-alternante-si-paradoxuri/

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite