„Opera Nights“, de la Castel la Palat (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Traviata”, la Festivalul Opera Nights 2015
„Traviata”, la Festivalul Opera Nights 2015

În urmă cu câţiva ani, ansamblul Operei din Constanţa a fost invitat să susţină, la Hunedoara, spectacolele incluse în prima ediţie a Festivalului în aer liber „Opera Nights”, prezentând atunci doar Traviata, marcând însă începutul unei colaborări constante, care acum se concretizează, la cea de a V-a ediţie,

prin 5 seri de operă şi operetă, selectate din repertoriul curent a teatrului astfel încât să raspundă gustului şi aşteptărilor unui public dornic să se bucure de orice întâlnire cu muzica şi cu evenimente „mai altfel”.

O noutate este, anul acesta, şi includerea oraşului Deva în circuitul manifestărilor, aşa încât, între 15-20 iulie, producţiile s-au desfăşurat alternativ la Castelul Corvinilor şi la Palatul Magna Curia, pentru că, după cum sublinia şi Alexandru Gruian, directorul festivalului, s-a dorit să fie „exploatate” şi spaţiile din preajma cetăţii Deva, dar şi diversificarea „ofertei” estivale în ambele orase care, din păcate, nu beneficiază de o orchestra sau de un teatru liric permanent.

Poate pentru a păstra tradiţia, festivalul s-a deschis, în ambianţa monumentală a Castelului Corvinilor, cu Traviata de Verdi, în care rolurile centrale au fost interpretate de solişti oaspeţi – soprana Diana Tugui (de la Cluj), deosebit de apreciată pentru maniera în care a întrupat personajul Violeta Valery, baritonul timişorean Dan Patacă, dar şi tenorul sârb Dejan Maksimovic -, în compania artiştilor constănţeni sub bagheta experimentatului Gheorghe Stanciu.

A doua zi, la Deva, cei 500 de spectatori (maximum permis de spaţiul respectiv) au ascultat, probabil pentru prima oară “pe viu”, opereta O noapte la Veneţia de Strauss,  acelaşi dirijor colaborând cu distribuţia de la premieră, despre care soprana Daniela Vlădescu, în dubla sa calitate de manager al Operei şi director artistic al festivalului, a precizat că este alcătuită (aproape) integral din soliştii teatrului, singurul invitat fiind baritonul Stefan Popov (de la Opereta bucureşteană). Pe o scena mai mică decât cea de la sediu, decorul a fost adaptat, rezumându-se la pânza de fundal ce sugerează laguna veneţiană şi la câteva elemente de recuzită, dar costumele viu colorate, simpatice sau elegante, au asigurat imaginea atractivă, implinită prin verva şi plăcerea cu care interpreţii au cântat şi au dansat, conturând personaje pline de viaţa şi de farmec, dorind să se apropie cât mai mult de spiritul farsei “de carnaval”. Şi i-am regăsit cu plăcere pe Annina (Laura Eftimie), Ciboletta (Smaranda Drăghici), Papaccoda (Stefan Popov), Delaqua (Constantin Acsinte), dar şi pe Caramello (Răzvan Săraru) sau pe Ducele de Urbino (Doru Iftene), alături de toţi ceilalţi eroi, de cor şi de balet, care au ţesut acţiunea şi au oferit astfel melomanilor câteva ore de relaxare şi amuzament, dicţiunea clară şi jocul sugestiv făcând ca fiecare replică, fiecare „poantă” să aiba un impact imediat la publicul care, la final, a aplaudat îndelung şi s-a simţit cu adevarat bine, comentariile celor din jurul meu fiind edificatoare în acest sens. Ceea ce înseamnă că… scopul a fost atins, pentru că, în fond, succesul este determinat tocmai de reacţia celor din sală, adevarat barometru al reuşitei.

o noapte la viena opera nights

„O nopate la Veneţia”, la Opera Nights 2015

Atragând parcă, de la o zi la alta, tot mai mulţi spectatori, Festivalul a continuat, în ambianţa Castelului Corvinilor, cu Nabucco de Verdi, montarea beneficiind de un decor natural oferit chiar de spaţiul generos al curţii interioare, scena fiind amplasată în preajma culoarelor cu arcade şi coloane, integrate firesc în imaginea generala a producţiei, singurul element preluat din concepţia iniţială rămânând panoul pictat din laterala stângă, trimiţând cu gândul la epoca Babilonului. Desigur, costumele bogate, în culori ce sugerau fiecare tabără sau grup implicat în acţiune (verde pentru cei apropiaţi lui Nabucco, roşu pentru Abigaille şi oastea sa, albastrul Marelui Preot, alb-negrul sclavilor evrei, alături de care se aflau Zaccaria, Anna sau Ismaele), precum şi luminile diverse au completat atmosfera plină de dramatism, suferinţă, rugă sau resemnare. Iar zidurile impunătoare ale castelului gotic, cu turnuri şi ferestre misterioase, încadrând publicul, au contribuit la plasarea acţiunii în plină istorie… adevărată.

Un alt punct de interes a fost şi distribuţia… româno-japoneză, dirijorul Koichi Inoue (binecunoscut la noi prin colaborarea cu Operele din Iaşi, Timişoara, Constanţa sau chiar Bucureşti) conducând cu gesturi largi ansamblul constănţean în care oaspeţii s-au încadrat cu rigoare, poate şi pentru că soliştii de la Bucureşti sau din Japonia au cântat adesea în reprezentaţiile „de la malul mării”. În rolul titular, baritonul Ştefan Ignat (de la ONB), egal cu sine, a avut incisivitate şi duritate, conturând astfel un Nabucco trufaş, încercând să marcheze prin intensităţi mai rezervate momentele de rugă sau de afecţiune faţă de fiica sa, forţând mai puţin ca altădată (poate şi pentru că amplificarea ambientală determina perceperea glasurilor cu o amploare sporită, reducând deci efortul de a etala un volum impresionant), dar au persistat şi cântul “sub ton” şi improvizaţiile menite să escaladeze dificultăţi diverse. Parteneră i-a fost, în Abigaille, soprana Akiko Hayakawa, având un timbru calitativ, plin, rezolvând destul de unitar demersul vocal solicitant, cu un joc scenic adecvat, în care s-a implicat cu mult curaj. O surpriză a fost însă basul Orest Pâslariu (de la Opereta bucureşteană) care, obişnuit cu rolurile comice, a abordat de această dată personajul Zaccaria, avantajat de statura impozantă, vocea sunându-i neaşteptat de bine, robustă şi masivă, suportul amplificării fiind, şi în cazul său, esenţial şi foarte favorabil.

nabucco

„Nabucco” la Opera Nights 2015

De la ONB a sosit şi tenorul Andrei Lazăr care, în micul rol Abdallo, a reuşit să reliefeze datele unui glas liric şi metalic totodată, cu o frazare frumoasă şi accente expresive ce-l recomandă pentru partituri mai importante. Iar soliştii Operei din Constanţa şi-au reluat rolurile din stagiunea curentă, dar într-un efort aparte, pentru că, spre exemplu, tenorul Doru Iftene, care în seara precedentă fusese un Duce de operetă, a devenit războinicul Ismaele, ţesătura verdiană dovedindu-se mult mai convenabilă vocii şi manierei sale de cânt, mai ales că (aceeaşi) amplificare i-a asigurat o penetranţă aparte; iar basul Constantin Acsinte s-a transformat “peste noapte” (la propriu) din senator veneţian în Mare Preot al zeului Baal, în timp ce mezzosoprana Lucia Mihalache a fost o sensibilă Fenena, iar soprana Laura Eftimie a apărut în episodica Anna.

Corul a sunat omogen şi a jucat convingător, iar orchestra, amplasata la baza scenei, s-a străduit să susţină cu precizie paginile simfonice şi să acompanieze corect secvenţele solistice sau numeroasele ansambluri, sub conducerea dirijorului japonez care, la rândul său, a dorit o coordonare echilibrată în relaţia cu cei aflaţi pe scenă, astfel încât să rezulte o evoluţie muzicală coerentă. Zidurile castelului „centrau” sunetul cu o rezonanţă pregnantă, subliniată şi de acea amplificare “din butoane”, publicul având astfel convingerea că asistă la o întrecere de glasuri cu o anvergură ieşită din comun, ceea ce, cu siguranţă, a sporit entuziasmul celor care au urmărit spectacolul cu atenţie şi reală plăcere, “plonjând” poate, pentru câteva ore, în istoria frământată a vremurilor biblice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite