Arte

articolul anterior articolul urmator

Orchestrelor Naţionale de Tineret – o dedicaţie

0
29 May 2019 18:05:35
Costin Popa

A venit din partea criticului şi muzicologului Oltea Şerban-Pârâu cu prilejul apariţiei noului şi elegantului volum publicat recent de Editura Nemira sub titlul „Poveste din România de azi. Orchestrele Naţionale de Tineret. Primii 10 ani”, 270 de pagini, bogat ilustrate cu fotografii de Virgil Oprina, coperta fiind semnată de Cristian Florescu.

În principal, o carte de interviuri cu maeştrii Marin Cazacu, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Cristian Măcelaru, Liviu Prunaru, cărora autoarea le asociază extrase din presa românească şi străină, precum şi un important documentar asupra celor patru ansambluri ce se înscriu în tematica volumului (Orchestra Română de Tineret, Orchestra Romanian Sinfonietta, Orchestra Junior, Orchestra Naţională Simfonică a României), cu istoricul lor şi proiectele anului aniversar 2018.

         Se ştie, se simte, există senzaţii pe care le emană orice grup instrumental tânăr, sentimente de prospeţime, curăţenie, de plăcere şi bucurie a cântărilor, dezbărate de plictis, spleen, rutină. Surprind şi atrag chipurile destinse ale celor din spatele pupitrelor, pasiunea de a reda sonuri, dăruirea, look-ul deschis, zâmbetele, ochii luminoşi, vestimentaţia colorată, chiar, purtată entuziast. Pornind de la asemenea observaţii, dar şi de la analizarea profundă a fenomenului educaţional, violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu a purces la înfiinţarea primei orchestre june, în 2008.

În interviul ce deschide volumul, semnalarea discrepanţelor între modul de pregătire al instrumentiştilor de orchestră din universităţile de muzică româneşti şi cel occidental a fost subliniată, generând premisele pentru fondarea de ansambluri de tineri, în care cultura creativităţii colective să fie primordială. În paralel, a fost nevoie şi de o schimbare esenţială de mentalitate. Cred că acestea au fost marile câştiguri ale demersului, un proiect de care România avea nevoie întru racordarea la practicile europene.

Oltea Şerban-Pârâu, Marin Cazacu, Cristian Mandeal        

Pornită cu eforturi, cu sprijin material privat, cu însufleţitorul ajutor din partea unor instrumentişti deja afirmaţi în orchestrele lumii, Orchestra Română de Tineret a ajuns, graţie muncii lui Marin Cazacu, să fie înscrisă în 2011 în Federaţia Europeană de profil, veche de 70 de ani. Pilduitoare este afirmaţia făcută de preşedinta în exerciţiu la un recent congres ţinut la Bruxelles: „Ceea ce alţii au făcut în şapte decenii, voi aţi făcut într-unul”. Cinste promotorilor!

         Evident că subiectul imediat subsecvent era pregătirea profesională şi sarcina a revenit unui excepţional formator de orchestre, experimentatul dirijor şi profesor Cristian Mandeal, care s-a simţit întotdeauna încărcat de energie la lucrul cu tinerii. Afirma  maestrul la lansarea cărţii: „Oare cine datorează mai mult, ei mie sau eu lor?” O comuniune, o simbioză generatoare de performanţă.

În interviul acordat Oltei Şerban-Pârâu, Cristian Mandeal a rememorat momente-reper ale activităţii de a făuri muzicieni de orchestră, „o nobilă meserie”, de a schimba mentalităţi (sintagma se repetă) pentru a depăşi nivelul din păcate inferior, din acest punct de vedere, care mai caracterizează educaţia românească pentru cântul colectiv, în contrapondere cu cea vestică. La întrebările scormonitoare, profesioniste ale autoarei, Cristian Mandeal a adus precizări privind abordarea şi construcţia repertorială. S-au prezentat parcursuri, perspective.

         Orchestra Română de Tineret nu a rămas un fenomen singular. În 2010 a apărut Romanian Sinfonietta despre care, în capitolul al III-lea al cărţii, istoriseşte Horia Andreescu, sub tirul chestionarului autoarei. O orchestră mai tânără, cu instrumentişti de la 14 la 17-18 ani. Începuturile au fost dificile, conceptul „cântatului împreună” fiind un deziderat greu de atins, chiar la profesioniştii cu vechi ştate de servicii. Munca, selecţia repertorială au fost din nou evocate, ca şi momentele definitorii de prezentări de programe în ţară şi străinătate.

         Şi lucrurile nu s-au oprit.  A fost înfiinţat un ansamblu cu titlu pretenţios, care nu face loc concesiilor, Orchestra Naţională Simfonică a României, folosind drept pepinieră tineri formaţi în celelalte orchestre, ajunşi la maturitate artistică. Dirijorul Cristian Măcelaru remarcă în secţiunea a IV-a a volumului importanţa turneului american din 2019, în care compania celebrului trompetist Wynton Marsalis a adus plusvaloare concertelor newyorkeze. Declara Marsalis: „Aceşti muzicieni reprezintă România cu o demnitate extraordinară, cu stil, eleganţă şi suflet.”, iar Cristian Măcelaru completa: „... pentru ei totul este făcut cu dragoste, cu plăcere, cu un zâmbet pe faţă. Sunt şi tineri, ceea ce este un avantaj...”

         Ambiţiile lui Marin Cazacu de fondator de ansambluri tinere s-au împlinit în 2013 prin înfiinţarea Orchestrei Junior, destinată copiilor cu vârste de 12-15 ani, pregătită de dirijorul Gabriel Bebeşelea.

         Amintea Marin Cazacu de sprijinul primit în 2008 din partea unor instrumentişti deja afirmaţi în orchestrele lumii, violonistul Liviu Prunaru, violistul Marius Nichiteanu, contrabasistul Dorin Marc ş. a. În capitolul al V-lea, Oltea Şerban-Pârâu îl intervievează pe Liviu Prunaru, concertmaestru al Orchestrei Royal Concertgebouw din Amsterdam despre lucrul cu compnenţii ansamblurilor româneşti tinere. Modest, considerându-se încă „învăţăcel într-ale muzicii”, a durat sfaturi trainice, exemplificări despre cum se cântă la Concertgebouw, despre studiul indispensabil. şi, din nou, ca un laitmotiv, faptul că „în România se promovează mai mult acest cântat individualist şi mai puţin dezvoltarea aptitudinilor pentru orchestră.” Observă Liviu Prunaru că vede „în ultimii ani, o schimbare în bine.” Poate că aceasta este cheia de boltă a cărţii, pe lângă faptele în sine.

         „Poveste din România de azi. Orchestrele Naţionale de Tineret. Primii 10 ani” de Oltea Şerban-Pârâu sunt file de istorie recentă, cu uriaşe perspective, menite să asigure continuitatea valorii în arta interpretativă românească privită prin unghiul ansamblurilor instrumentale. Ceea ce s-a construit până acum este o minune, un fenomen, în sens educativ, formativ, de amploare (să nu uităm că vorbim de nu mai puţin de patru orchestre create într-un singur deceniu), totul menit să consolideze performanţa în muzică la nivelul spiritului creativităţii colective. Viitorul este asigurat, dacă ne gândim că, până la urmă, este practic imposibil ca o întreagă orchestră să... emigreze!

         Lansarea de la Librăria Humanitas Cişmigiu s-a făcut în prezenţa autoarei, a directoarei Editurii Nemira, Ana Nicolau, a maeştrilor Cristian Mandeal şi Marin Cazacu. Doi componenţi ai Orchestrei Române de Tineret, violonceliştii virtuozi Ştefan Cazacu şi Horaţiu Luduşan au interpretat „Prestissimo” de Jean-Baptiste Barrière şi „Zborul cărăbuşului” de Rimski-Korsakov.

La Mulţi Ani, Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României de azi şi de mâine!

Horaţiu Luduşan, Ştefan Cazacu

                                                                                                                         (Foto Virgil Oprina)

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările