Pagini celebre din opere, la Ateneul Român, cu  Orchestra simfonică italiană „Gioachino Rossini”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orchestra Simfonică “Gioachino Rossini”
Orchestra Simfonică “Gioachino Rossini”

Cu ocazia încheierii semestrului preşedinţiei Italiei la Consiliul Europei, Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Cultură din Bucureşti organizează sâmbătă, 14 mai, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, un concert extraordinar  susţinut de Orchestra Simfonică “Gioachino Rossini”, condusă de dirijorul Daniele Agiman. Solişti vor fi soprana Emanuela Torresi şi tenorul Francesco Anile

Programul este alcătuit din arii celebre din opere compuse de Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Vincenzo Bellini, Gaetano Donizetti, Ruggero Leoncavallo, Alfredo Catalani.

Orchestra, susţinută de Ministerul Culturii din Italia, de Regiunea Marche, de Primăria din Pesaro şi de Primăria din Fano, organizează “Sinfonica 3.0”, o stagiune concertistică de nivel naţional din Italia. 

Orchestra Simfonică “Gioachino Rossini”

O mare parte din concerte se desfăşoară în teatrele istorice din Regiunea Marche, Teatrul Rossini din Pesaro şi Teatro della Fortuna din Fano. În perioada estivală organizează Festivalul “Symphony Pop” la Fano, Concertele “Xanitalia” la Pesaro şi Festivalul “Il Belcanto ritrovato” în diferite localităţi din Regiunea Marche. A iniţiat proiecte precum “La Scuola va a Teatro”, Festivalul “Giovani per la Musica” şi Concursul “Giovani in Crescendo”, pentru care a obţinut diploma de excelenţă culturală din partea Ministerului Educaţiei, Universităţii şi Cercetării din Italia. De o mare valoare artistică este prezenţa Orchestrei la peste 20 de ediţii ale  Festivalului de Operă Rossini. Are rolul de orchestră principală la Teatro della Fortuna şi o prezenţă constantă în cadrul stagiunii de muzică lirică de la Teatro delle Muse din Ancona. Orchestra este condusă de Maestrul Saul Salucci, iar director artistic şi coordonator este Maestrul Daniele Agiman.

Dirijorul Daniele Agiman (foto) este unul dintre cei mai activi dirijori italieni la nivel internaţional. Este invitat,în mod constant, pe scene prestigioase din Coreea de Sud şi Japonia. A dirijat în Argentina, Africa de Sud, Franţa, Germania, România, Elveţia, Georgia şi Rusia. În decembrie 1992 a debutat la Konzerthaus din Viena şi la Brucknerhaus din Linz la invitaţia Orchestrei de Cameră din Viena. După afirmarea în cadrul primei ediţii a Concursului “Mario Gusella” (locul I, Pescara 1991), a fost invitat cu regularitate de către cele mai importante orchestre italiene, în teatre faimoase. S-a dedicat mai ales promovării şi valorificării producţiilor autorilor contemporani şi ale unor compozitori italieni. Din anul 1999 este şeful catedrei de dirijat a orchestrei de la Conservatorul “G. Verdi” din Milano. Din martie 2007 este profesor onorific de dirijat la Universitatea Kurashiki Sakuyo din Japonia. În prezent, este consultant muzical la Teatrul din Taegu (Coreea de Sud) şi consultant artistic pentru opera italiană la Opera Company din Kyushu (Japonia). Deţine şi funcţia de dirijor principal şi de director artistic al Orchestrei Simfonice “G. Rossini”.

Orchestra Simfonică “Gioachino Rossini”

Soprana Emanuela Torresi (foto) a studiat în Perugia (2006) şi Ravenna (2007). A urmat cursurile Conservatorului G.B. Pergolesi din Fermo şi Operastudio din cadrul Academiei Santa Cecilia de la Roma. În 2013 a debutat în opera “Suor Angelica” de Puccini la Tolentino Opera festival şi în rolul principal din “Il pianista disgraziato” de Giuseppe Lupis. Desfăşoară activitate concertistică cu orchestre şi ansambluri camerale. A fost aleasă de Francesco Micheli ca solistă pentru manifestările “Incontra l'Opera” 2017 din cadrul Macerata Opera Festival. A câştigat Concursul Internaţional “Anita Cerquetti” 2016 (premiul al II-lea, premiul publicului şi premiul Orchestra Simfonica din Sanremo), Concursul Internaţional “Benvenuto Franci” 2016 (premiul al III-lea), Concursul “Luciano Neroni” 2017 (premiul I), Concursul “Città di Montefano” 2018 (premiul I).

Francesco Anile a studiat la Conservatorul “Francesco Cilea” din Reggio Calabria. Ulterior, s-a perfecţionat sub îndrumarea baritonului Aldo Protti, la Cremona, iar în urma schimbării vocalităţii din bariton în tenor, sub îndrumarea tenorului Ottavio Taddei, la Florenţa. În 2001 a urmat, la Verdi Opera Festival din Parma, cursurile de perfecţionare ţinute de Renata Scotto şi Maja Sunara. A fost finalistul unor prestigioase concursuri naţionale şi internaţionale. În 1999 şi-a început cariera pe scenele celor mai importante teatre din Europa şi din lume: Tokio, Seul, Teatrul Naţional de Operă din Zagreb, Ljubljana, Malta, Cairo, Daegu, Otzu, Yerevan, Städtisches Theater Chemnitz (Germania). Se află prezent, în roluri principale, pe afişele celor mai importante teatre din Italia. În 2011 a debutat la Teatrul Scala din Milano în “Cavalleria Rusticana” şi la Maggio Musicale Fiorentino în “Manon Lescaut”.

ORCHESTRA SIMFONICĂ  “G. ROSSINI”

Orchestra Simfonică “Gioachino Rossini”

Sâmbătă, 14 mai, ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Dirijor
DANIELE AGIMAN

Solişti
EMANUELA TORRESI - soprană
FRANCESCO ANILE - tenor

Program

Gioachino Rossini
Uvertura Bianca e Falliero

Gaetano Donizetti
Aria "Quel guardo il cavaliere" din opera Don Pasquale

Umberto Giordano
Aria "Un dì all'azzurro spazio" din opera Andrea Chénier

Giuseppe Verdi
Duetul "Già nella notte densa" din opera Otello
Uvertura Vecerniile siciliene

Giacomo Puccini
Duetul “Mario, Mario!” din opera Tosca

Giuseppe Verdi
Uvertura Forţa destinului
Aria “O tu che in seno agli angeli” din opera Forţa destinului

Vincenzo Bellini
Aria "Col sorriso d'innocenza" din opera Piratul

Ruggero Leoncavallo
Intermezzo din opera Pagliacci
Aria "Vesti la giubba" din opera Pagliacci

Alfredo Catalani
"Ebben ne andrò lontana" din opera La Wally

Giacomo Puccini
Aria “O soave fanciulla” din opera Boema

Concert organizat în colaborare cu Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, cu ocazia încheierii semestrului preşedinţiei Italiei la Consiliul Europei.

Biletele se pot procura:
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român

- Online, accesand site-ul www.fge.org.ro - secţiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condiţiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

Orchestra Simfonică “Gioachino Rossini”
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite