Arte

articolul anterior articolul urmator

Pe 2 octombrie, Broadway-ul se mută la Bucureşti într-o nouă reprezentaţie a musicalului „My Fair Lady“

0
11 Sep 2019 12:59:51
Autor: Redacţia Adevărul
Imagine din spectacolul „My Fair Lady“                                                                 FOTO: Oana Radu Turcu
Imagine din spectacolul „My Fair Lady“                                                                 FOTO: Oana Radu Turcu

În topul celor mai recomandate spectacole de la începutul toamnei se regăseşte „My Fair Lady“, unul dintre cele mai longevive şi de succes musicaluri din toate timpurile. Actuala versiune a celebrei poveşti de dragoste, plină de umor, va avea loc pe 2 octombrie, la Sala Palatului, de la ora 19:30.

Distribuţia spectacolului reuneşte artişti de calibru ai scenei româneşti, orchestră live, cor şi trupă de balet.

Irina Baianţ, Ernest Fazekas, Aura Călăraşu, Adrian Nour, Ecaterina Ladin, Ionuţ Burlan, Filip Ristovski, Irina Bucescu, Ovidiu Uşvat şi o echipă formată din peste 70 de profesionişti ai scenei vă invită să fiţi martorii unei experienţe inedite, păşind în lumea fascinantă a Covent Garden-ului Elizei Doolittle – florăreasa modestă care ajunge să evolueze atât de mult încât să fie percepută ca o doamnă din înalta societate.

Cu elemente de decor impresionante, sute de costume şi interpretări remarcabile, spectacolul redă cu măiestrie atmosfera pieţelor londoneze şi povestea de dragoste fascinantă şi sinuoasă dintre un profesor de fonetică şi o simplă florăreasă. Muzica excepţională, interpretată de orchestra live condusă de dirijorul Daniel Jinga, completată de cor şi de coregrafii spectaculoase ale balerinilor au câştigat aprecierea publicului, musicalul „My Fair Lady” fiind îndelung aplaudat la scenă deschisă.

Sala Palatului din Bucureşti este scena pe care poate fi urmărită la parametrii reali producţia musicalului „My Fair Lady”, semnată de regizorul Răzvan Ioan Dincă.

Cei care nu au reuşit vizioneze povestea plină de umor şi sensibilitate a musicalului „My Fair Lady” sunt invitaţi să trăiască această experienţă extraordinară pe 2 octombrie. Trailerul musicalului poate fi urmărit aici. 

Biletele pot fi achiziţionate din reţeaua Iabilet.ro, precum şi de la magazinele Flanco, Diverta, Cărtureşti, staţia de metrou Unirii 1, magazinul Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet, de la terminalele Selfpay, la preţuri variabile în funcţie de categoria de loc.

Spectatorii care doresc să participe la acest spectacol alături de cei dragi pot profita de pachetele „Friends and family”, pentru care se aplică un preţ special. La peste 8 bilete cumpărate, clientul va beneficia de o reducere de 20%, iar la mai mult de 4 bilete cumpărate se va aplica o reducere de 15%.

Musicalul „My Fair Lady” este bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion”, scris de George Bernard Shaw, având ca personaj principal o figură din mitologia greacă, Pygmalion, care s-a îndrăgostit de o sculptură creată de el, iar aceasta a prins viaţă. Shaw a scris piesa în 1912, iar premiera a avut loc la Hofburg Theatre din Viena, pe 16 octombrie 1913.

Considerat astăzi unul dintre cele mai longevive şi de succes musicaluri, My Fair Lady a avut premiera mondială pe Broadway (New York) pe 15 martie 1956 şi pe West End (Londra) doi ani mai târziu, devenind o legendă în lumea spectacolelor muzicale.

Spectacolul de pe Broadway are în portofoliu 7 Premii Tony (6 dintre ele pentru versiunea originală), printre care „Cel mai bun musical” şi „Cea mai bună regie”, un Theatre World Award, 5 Premii Olivier (pentru reluarea londoneză din 2001) şi peste 2.700 de reprezentaţii în total pentru producţia originală – un record absolut pentru acele vremuri.

În prezent, celebrul musical este inclus în repertoriul teatrelor din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii unde, în anul 2018, aproape toate reprezentaţiile de pe Broadway s-au jucat cu casa închisă, spectacolul poziţionându-se de mai multe ori ca lider al vânzărilor.

Spectatorii o vor putea admira pe soprana Irina Baianţ interpretând rolul Elizei Doolittle, o tânără florăreasă din Londra care ia lecţii de dicţie de la profesorul de lingvistică Henry Higgins. Profesorul, un personaj fascinant ce prinde viaţă în interpretarea magistrală a actorului Ernest Fazekas, pariază din amuzament că o poate transforma într-o adevărată doamnă. Sub incidenţa constantă a unor momente savuroase ale comicului de limbaj şi de situaţie, spectacolul va fi completat de artişti de notorietate, precum: Adrian Nour (Colonelul Pickering), Ecaterina Ladin (Mrs. Pearce), Ionuţ Burlan (Alfred Doolittle), Aura Călăraşu (Mrs. Higgins), Filip Ristovski (Freddy Eynsford Hill), Irina Bucescu (Ms. Eynsford Hill) şi Ovidiu Uşvat (Zoltan Karpathy).

Actuala montare a spectacolului a fost pusă prima dată în scenă în 2016, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la premiera mondială a musicalului, reprezentaţia bucurându-se de succes şi de aprecieri atât în rândul publicului, cât şi al criticilor de specialitate.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii