Arte

articolul anterior articolul urmator

Pe puntea Titanicului: cum facem să nu mai ardem gazul în cultură

1
24 May 2022 17:50:47
Iulia Popovici
Sustenabilitate, la Timişoara. FOTO: Bujor POPA/Forumul Cultural Austriac
Sustenabilitate, la Timişoara. FOTO: Bujor POPA/Forumul Cultural Austriac

Estimez că multă lume a primit în aceste zile informări de la furnizorii de gaze, cu vestea revoluţionară a noilor preţuri: de circa trei ori mai mari, dar momentan compensate de Guvern. Deci, la iarnă vom plăti de „doar” două ori mai mult.

Să multiplicăm aceste veşti la nivel de Azomureş şi Alro Slatina, la toţi producătorii de îngrăşăminte şi produse chimice. Şi că undeva, în subteranele dramelor pe care le putem anticipa şi ale schimbărilor care trebuie să vină, există un alt domeniu al activităţii umane cu un consum major de energie şi cu impact semnificativ asupra mediului, deşi invizibil: cultura.

N-ai nici cu ce trece strada (sau bea un pahar de apă), în materie de bani, în cultura din România, şi totuşi acum chiar e momentul să ne gîndim ce e de făcut.

Nu de alta, dar iarna trecută, teatrele de stat deja aveau probleme să acopere costul gazului pentru încălzire, cînd încă nu aveau spectacole suficient de des cît să simtă şi costul la electricitate – proiectoarele alea de scenă, care o ţin luminată ca ziua în timp ce noi, în sală, stăm în întuneric? ei bine, consumă impresionant de mult.

Şi nici măcar nu aduc în discuţie iluminatul de concert în aer liber, chestiunea generatoarelor pe combustibil diesel ori condiţiile de climă necesare pentru conservarea artefactelor în muzee. Însă aş aduce (în discuţie) alte lucruri: evenimente culturale organizate în aer liber la care, de foarte, foarte multe ori nu există o gîndire despre unde se duc miile de participanţi la toaletă, de unde-şi cumpără apă (în mii de sticluţe de plastic???), unde aruncă ambalajele şi ce se întîmplă cu ele după.

 

Am co-curatoriat (un cuvînt bizar pentru ceea ce e un fel de acompaniere de idei) o serie de discuţii despre cultura viitorului (în materie de sustenabilitate – adică un model de producţie respectuos cu resursele), într-un program al Forumului Cultural Austriac (susţinut de EUNIC, reţeaua institutelor culturale din Europa), ultimul astfel de atelier ţinîndu-se la Timişoara. Am ajuns la concluzia – evidentă de la distanţă – că există multe exemple de organizatori în cultură care se gîndesc la ce şi cum consumă, dar, cam la fel ca educaţia la noi, e chestie de demers individual. Şi că, dacă o producţie culturală mai atentă la mediu costă, la ce se petrece acum cu preţul la gaz, combustibil şi electricitate, în curînd o să coste mult mai mult conservarea actualelor noastre practici. Nu individuale, ci societale. Marca verde pe care o au austriecii pentru instituţii culturale – poţi să leşini de încîntare la modul de funcţionare al Muzeului de Arte Aplicate din Viena, de pildă – nu e o iniţiativă personală, e rodul unei gîndiri pentru care instituţia publică e în slujba oamenilor, deci şi a viitorului lor. Asta incluzînd accesibilizarea spaţiului – şi a curţii – pentru copii, persoane în vîrstă sau cu dizabilităţi.

 

Costul mare se va calcula, printre altele, exact ca în cazul Azomureş sau Alro, în vieţi şi profesii de oameni. La fel cum primele victime ale „eficientizării” post-1990 a producţiei de scenografie – externalizăm sau cumpărăm de la second/de la Ikea – în instituţiile publice au fost tîmplarii şi croitoresele din ateliere, banii (sau lipsa lor, mai exact) vor fi cei care vor aduce definitiv economia circulară, de pildă, în teatru, operă şi muzică. Şi s-ar putea să mai aflăm o dată că decorurile sînt mai importante decît oamenii...

 

Treaba asta cu 1. conştientizarea că avem modele de producţie care lasă urme în lume, 2. găsirea de soluţii care să nu crească în nici un fel costurile pentru operator are un teren foarte bun în viitoarea Capitală Culturală a Europei 2023. Nouă ne-a venit o singură idee, în cadrul atelierului – includerea unei secţiuni de informaţii despre sustenabilitatea evenimentului, în cererile de finanţare pentru proiecte culturale, şi accesul celor cu un grad mai ridicat de integrare de mediu la o finanţare crescută. Un morcov fără băţ, cum ar veni. Care ar putea introduce subiectul „să ne gîndim CUM facem ceea ce facem” fără să pară că tranziţia verde e o pedeapsă venită de la unii fără alte griji.

 

Nu, nu e vorba de tichia de mărgăritar a chelului. Şi omul de Neanderthal simţea nevoia de cultură, căci de-aia desena în peşteri – dar nu-şi consuma resursele vitale pentru asta, nu consuma focul doar pentru pictură...

 

PS: Pe 21 mai, dl Horia-Roman Patapievici şi dl Gabriel Liiceanu şi-au oferit, drept răsfăţ personal (a fost şi ziua dlui Liiceanu, dl Patapievici s-a regalat cu aplauzele furtunoase de la finalul cu „la fiecare conferinţă mă tem c-o s-o zbîrcesc, mă bucur că nu s-a întîmplat”), o conferinţă şi un dialog la Ateneul Român. Ocazie cu care am aflat că preşedintele Artmark, fost preşedinte ICR, şi proprietarul editurii, respectiv al lanţului de librării şi magazine de japonisme Humanitas, sînt victime ale inchiziţiei populare, dar şi ale inchiziţiei din subteranele fostului regim comunist” (ultima oprimare presupunînd, probabil, oferirea Editurii Politice spre privatizare). Adevărul e că nu ştiu, zău, cum au supravieţuit torturilor inchizitoriale cît să mai poată urca pe atît de prestigioasa scenă, în faţa publicului, la preţul modic de 60 lei/biletul, din beciurile în care au fost ţinuţi, cu interdicţie de semnătură.


Scăpat cale de trei ore din chingile inchizitorilor din subterane şi de deasupra lor, dl Patapievici şi-a expus ideile – extrem de marginalizate, nu-i aşa?, avînd în vedere că, după cum zicea dl Liiceanu, în România nu există o piaţă a ideilor pentru gînditori precum prietenul său –, nemaintîlnite niciodată, despre cum marxismul este ideologia Vestului, secularizarea e cam naşpa, iar teoria de gen nu există.


Morala ar fi că, dacă, apud dl Liiceanu, altădată „unii stăteau în arondismentul XVI, în saloane renascentiste, şi ne dădeau lecţii ce să facem, în timp ce noi, aici, gemeam”, acum alţii stau pe scena Ateneului, cu papioane şi sacouri de catifea, şi ne explică doct ce e egalitatea – în plin război european, criză alimentară mondială, criză climatică şi criză a energiei. Curat inchiziţie, coane Fănică!


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

BOU BALTII 2
31.05.2022, 19:40:20

SE POATE FARA CULTURA, NU-I STRES.

-1 (1 vot)
Modifică Setările