Pentru prima oară la pupitrul Filarmonicii bucureştene!
0
Surprinzător sau nu, abia în a doua parte a lunii aprilie, dirijorul Tiberiu Soare a apărut pentru prima oară în calitate de şef de orchestră, aici, pe scena Atheneului, în compania colectivului simfonic al Filarmonicii. Dispune de ani buni de o extinsă experienţă privind direcţionarea baghetei sub imperiul faptelor importante ale muzicii; atât pe scenele de concert cât şi în teatrele de operă.
Indiscutabil, momentul s-a petrecut cu un deplin temei! A fost primit cu căldură de toţi membrii colectivului simfonic, de marele public. Concertul a fost integral dedicat muzicii clasico-romantice de secol XIX.
Trebuie recunoscut, Soare este artistul unei impresionante eficienţe în ce priveşte conducerea discursului simfonic, în ce priveşte conducerea spectacolului muzical-dramatic, aşa cum este cunoscut prioritar de majoritatea melomanilor noştri, în calitate de dirijor al spectacolelor operei bucureştene.
Este energic, organizat, este mobilizator. Sunt aspecte esenţiale ce privesc realizarea celei de a 5-a simfonii, în mi minor, de Ceaikovski. Programatismul psihologic, aspect în baza căruia se defineştre această lucrare, trebuie pătruns, trebuie înţeles, trebuie structurat, trebuie comunicat; întregul opus se desfăşoară în zona tragismului rus de orientare romantică vest-europeană.
A făcut-o acest temeinic şef de orchestră care nu se află la prima tinereţe.
Experienţa importantă privind conducerea aparatului simfonic în genuri dintre cele mai diferite, s-a dovedit a fi fost de foarte bun augur. Mă refer în acest caz la echilibrul susţinerii discursului simfonic de la Allegro-ul initial, precedat de acel mare Andante, la partea secundă, Andante cantabile. Pe aceeaşi direcţie este de observat relaţia Valsului, mişcare impresionant simfonizată de Ceaikovski, cu ultima mişcare, Finale, a lucrării. Sunt aspecte pe care Soare le-a urmărit reuşind a realiza această impresionantă, unitară structură simfonic-romantică situată sub semnul acelui inconfundabil patetism ceaikovskian.
Pe de altă parte, aspectele privind maleabilitatea incantatorie, comunicativă, a sunetului, sunt de câştigat în continuare în cazul solistului serii de muzică, tânărul violonist Valentin Şerban; de această dată pe parcursul Concertului în re major datorat marelui compozitor rus.
În deschiderea serii de muzică am avut prilejul de a fi audiat o pagină deloc spectaculoasă - rar abordată la noi - a repertoriului coral-simfonic, anume Cântecul destinului, de Johannes Brahms, pe versuri de Hölderlin; lucrarea se dovedeşte a fi un veritabil poem ce defineşte complexul de nelinişti ale omului. Şi de această data, Corul Academic al instituţiei a fost atent pregătit de Iosif Ion Prunner.
Articolul a apărut anterior în publicaţia Actualitatea Muzicală.
Se încarcă comentariile...
