Arte

articolul anterior articolul urmator

Peste 5000 mii de spectatori s-au bucurat deprima ediţie TIFF Oradea

0
13 Sep 2018 12:19:18
Autor: Otilia Andrei
Dorel Vişan   FOTO: TIFF Oradea
Dorel Vişan   FOTO: TIFF Oradea

Prima ediţie TIFF Oradea s-a încheiat duminică, 9 septembrie, după ce a adus în faţa ecranelor de cinema, în doar trei zile de festival, peste 5000 de spectatori, numeroşi invitaţi şi evenimente speciale care au ţinut publicul în priză până noaptea târziu .

Deschiderea festivalului a strâns în Piaţa Unirii peste 1400 de orădeni, care s-au lăsat cuceriţi de frumuseţea misterioasă cu care au fost înzestrate meleagurile autohtone, la proiecţia România neîmblânzită (r. Tom Barton-Humphreys). Documentarul, care a stabilit noi recorduri de public în cinematografele din România, a fost şi cel mai popular film al primei ediţii TIFF Oradea.

Cele aproape 30 de titluri incluse în selecţia din acest an au umplut sălile în toate cele 6 spaţii partenere, aproape 2500 de bilete fiind achiziţionate pe durata evenimentului, un mare procent încă de dinaintea începerii festivalului. Terasa Lokal a fost seară de seară plină de cinefili curioşi să vadă selecţia celor mai bune scurtmetraje de la TIFF 2018, în timp ce premierele româneşti au atras cei mai mulţi spectatori. Proiecţiile cu cele mai multe bilete vândute au fost Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude) -  laureat cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary şi propunerea României pentru nominalizările la categoria „Cel mai bun film străin” la Premiile Oscar 2019 şi Nu mă atinge-mă! (r. Adina Pintilie) - marele câştigător al Ursului de Aur la Berlin, ambele proiectate la Teatrul Regina Maria. În topul vânzărilor de bilete s-a aflat şi Povestea unui pierde-vară, cel mai nou film al regizorului Paul Negoescu. Proiecţia de la Cetate a fost urmată de întâlnirea spectatorilor cu Alexandru Papadopol şi Crina Semciuc, într-una din cele mai vibrante sesiuni de Q&A a festivalului.

Ziua de sâmbătă le-a prilejuit orădenilor mult-aşteptata întâlnire cu actorul Dorel Vişan, invitat de onoare la TIFF Oradea, recitalul de poezie „Omul şi Taina lui” devenind un spectacol care a transpus publicul într-o atmosferă feerică timp de aproape două ore.

În cele 3 zile de festival, la Universitatea Partium au rulat 12 filme care au atras zilnic sute de spectatori, unul din momentele de vârf fiind întâlnirea publicului cu actorul şi regizorul Vlad Zamfirescu, imediat după premiera Secretul fericirii. Sinagoga Sion a fost gazda celor mai autentice evenimente şi întâlniri - producţia Exod de Suflete, filmată parţial în Oradea şi proiectată în prezenţa regizorului Csaba Bereczki a încântat zeci de orădeni în prima zi TIFF Oradea, în timp ce întâlnirea cu inconfundabila „voce a filmului românesc”, Irina Margareta Nistor, la cineconcertul Studentul din Praga, a umplut complet spaţiul locaşului.

După succesul primei ediţii şi interesul mare din partea publicului, TIFF Oradea va reveni în 2019 cu ediţia a 2-a, între 6 şi 8 septembrie.


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările