Arte

articolul anterior articolul urmator

Poveştile „dilematicilor“. Adina Popescu: „Despre cum am chiulit de la ora de mate ca  să scriu la Dilema“

0
31 Jan 2013 13:17:53
Autor: Adina Popescu
Adina Popescu este redactor la „Dilema veche“
Adina Popescu este redactor la „Dilema veche“

Eram în clasa a XII-a cînd am ajuns în redacţia Dilemei care pe atunci se găsea pe Aleea Alexandru, la sediul Fundaţiei Culturale Române, cu un text scris de mînă cu pixul, pe două coli de hîrtie, despre generaţia mea (chiar aşa se numea articolul „Generaţia X”).

Chiar nu ştiu ce mă apucase, pe vremea aceea nu existau bloguri şi nici Facebook, probabil ca eram nevorbită şi nescrisă ca orice adolescent şi simţeam nevoia să mă exprim. Şi mai credeam cu tărie că ceea ce exprim eu trebuie să ajungă musai la cei din generaţia mea şi nu numai  (dacă ar fi existat pe atunci Interent, probabil că n-aş fi chiulit de la primele două ore – mate şi franceză, n-aş fi schimbat două autobuze  şi nu m-aş fi gîndit în fiecare staţie că ar trebui să renunţ, căci că cine ştie ce căpcăuni de oameni cu nasul pe sus voi întîlni acolo... şi aş fi trimis un mail timid şi neconcludent pe adresa redacţiei).

Nu cunoşteam pe nimeni la Dilema, însă pînă la urmă n-a fost rău deloc. Am spus repede poezia  învăţată de-acasă – „Aş vrea să public şi eu în revista dvs., dacă se poate!...” şi am pasat cele două coli unei doamne care mi-a zîmbit tot timpul şi nu m-a întrerupt nici un moment (Delia Verdeş, redactor la Dilema, pe atunci). 

Peste două săptămîni mi-am văzut numele publicat în revistă – şi credeţi-mă, nimic nu se compară la 18 ani cu a-ţi vedea numele imprimat pe acea hîrtie care foşneşte, chiar sub cuvintele pe care le-ai scris tu de mînă cu pixul (în pauza de dinainte de lucrarea la bio cînd ai fumat o ţigară Kent cu Alina, lîngă coşul de baschet, te-ai enervat că Adi de la B nu se uită la tine şi că lumea ta parcă nu corespunde cu ceea ce îţi doreşti tu să fie ) şi parcă în varianta lor tipărită au luat altă formă, parcă spuneau cu totul alte lucruri, esenţiale pentru evoluţia omenirii... şi astăzi cînd îmi citesc textele din Dilema veche, păstrez o urmă duioasă din acea senzaţie.

Nu cred că adolescenţii de astăzi atunci cînd se simt frustraţi şi nemulţumiţi şi mai ales atunci cînd simt nevoia să fie înţeleşi de ceilalţi vor da fuga la redacţia unei reviste, fluturînd articole şi cerînd să fie publicaţi.

Nimic nu se compară la 18 ani cu a-ţi vedea numele imprimat pe acea hîrtie care foşneşte, chiar sub cuvintele pe care le-ai scris tu de mînă cu pixul (în pauza de dinainte de lucrarea la bio cînd ai fumat o ţigară Kent cu Alina, lîngă coşul de baschet, te-ai enervat că Adi de la B nu se uită la tine şi că lumea ta parcă nu corespunde cu ceea ce îţi doreşti tu să fie ) şi parcă în varianta lor tipărită au luat altă formă, parcă spuneau cu totul alte lucruri, esenţiale pentru evoluţia omenirii... şi astăzi cînd îmi citesc textele din Dilema veche, păstrez o urmă duioasă din acea senzaţie.

Genul acesta de entuziasm s-a pierdut deja. În aceşti ultimi 17 de ani, „de tranziţie”, mi s-au întîmplat multe lucruri mai mult sau mai puţin interesante din punct de vedere profesional (am „călătorit” prin mai multe redacţii de reviste şi ziare, am publicat „burţi”, adică articole fanteziste despre diferiţi infractori imaginari, am scris „poveşti adevărate” şi „destine”, am coordonat un „manual de şpagă”, am scris scenarii de benzi desenate şi poveşti pentru copii, am lucrat ca reporter de televiziune, ca mai apoi să fac filme documentare etc.), însă Dilema a fost mereu acea prezenţă constantă, acea gură de aer proaspăt care m-a ajutat să „supravieţuiesc”.

Dincolo de revista în sine, a fost un loc unde am mers întotdeauna cu plăcere pentru a întîlni nişte oameni care se potriveau cu mine ca mod de a gîndi, căci pur şi simplu vorbeam aceeaşi limbă. Nici nu-mi imaginam (şi nu-mi imaginez nici acum) că aş putea să scriu atît de liber, de personal şi de firesc în altă parte, la o altă publicaţie. Recitind articolele mele, începînd cu cele de la 18 ani, cu stilul lor uşor naiv şi sfîrşind cu cele „mature” de acum, îmi dau seama că este aproape toată viaţa mea aici, în Dilema – prietenii şi vecinii mei cu poveştile lor, petrecerile şi examenele, studenţia, prima mea călătorie în străinătate, vacanţele la 2 Mai şi Vama veche, momentele de reflecţie şi de însingurare etc. E foarte straniu să-ţi vezi viaţa „din afară” într-o revistă.  

 

 

 

 

Foto

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările