Premieră istorică la Ateneul Român

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maestrul Cristian Mandeal şi Orchestra de Tineret România-Moldova. Foto Virgil Oprina
Maestrul Cristian Mandeal şi Orchestra de Tineret România-Moldova. Foto Virgil Oprina

Într-adevăr istorică! Bine a caracterizat-o – în preambulul recentului concert de la Sala Mare a Ateneului - violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”.

Pentru prima oară s-au reunit pe podium, într-o singură formaţie, puterile Orchestrei Române de Tineret, pe care a fondat-o şi o conduce ca director artistic, cu cele ale Orchestrei de Tineret a Moldovei. Sub numele inspirator, cu nelimitate speranţe şi perspective de Orchestra de Tineret România – Moldova. Ce asociere minunată, ce pulsaţie de tinereţe, într-un simbol care poate deveni realitate durabilă, cu multiple extensii şi influenţe în vaste teritorii!

          Concertul, desfăşurat sub auspiciile Filarmonicii „George Enescu”, a fost organizat în colaborare cu Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Ambasadei Republicii Moldova. Sponsor principal, BRD Groupe Société Générale.

          La pupitru, dirijorul principal al Orchestrei Române de Tineret, Cristian Mandeal, a condus un ansamblu entuziast, fascinat de prestanţa şi prestigiul baghetei, dăruit, departe de acea rutină care mai atinge instrumentiştii vechi. Noua orchestră se află pe drumul desăvârşirii şi cartea de vizită pe care a ilustrat-o în concert a constituit o bună recomandare pentru viitor.

          Afişul, cu conţinut de largă adresabilitate, ce a pus în evidenţă multiple virtuţi ale orchestranţilor, a cuprins Uvertura operei „Răpirea din serai” de Mozart (a plăcut diafanul cordarilor şi a surprins forţa neaşteptat de... beethoveniană în „tutti”), Uvertura „Egmont” de Beethoven (într-o echilibrată construcţie, cu admirabile progresii către culminaţia finală), Uvertura operei „Wilhelm Tell” de Rossini (violoncele expresive şi derulări atât poetice cât şi tumultuoase), deja foarte cunoscutul Vals de Eugen Doga (îngrijită, partida de „Streich”), Două schiţe simfonice de Theodor Rogalski (la fel, bine concepute) şi „Preludiile” de Franz Liszt (în care alămurile au sunat aproape fără reproş iar întregul ansamblu a impresionat în finalul cu sonorităţi wagneriene).

          Orchestra de Tineret România-Moldova, în afara darurilor artistice şi a simbolului pe care îl reprezintă, duce gândul mai departe.

„El Sistema”

          De circa patru decenii se derulează în Venezuela proiectul „El Sistema”, fondat de José Antonio Abreu, având subtitlul de „Social Action for Music”. Un demers care a căpătat dimensiuni grandioase, ajungând la înfiinţarea multor orchestre de tineret şi de copii, a 270 de centre muzicale cu ore „after school” şi în weekend-uri, ce au dus la educarea în arta sunetelor a circa 250000 de tineri. Ramificaţiile internaţionale au cuprins Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Portugalia.

Dar marile produse ale „El Sistema” sunt Orchestra Simfonică de Tineret Simón Bolívar şi Gustavo Dudamel, dirijorul deja renumit care, în paralel, este şi directorul muzical al Filarmonicii din Los Angeles. Ansamblul venezuelean şi şeful său au căpătat notorietate mondială, sunt invitaţi peste tot în lume, la cele mai mari festivaluri, în cele mai faimoase spaţii de concerte, reprezentând o pildă demnă de urmat. „El Sistema” este un succes de necontestat.

Atunci, bunul început făcut de Orchestra Română de Tineret, de maeştrii Marin Cazacu şi Cristian Mandeal, ar trebui să constituie punctul de plecare pentru un concept similar la noi în ţară, care să cuprindă educaţional, formativ, generos, copiii şi tinerii întregii naţiuni. Cu curaj şi voinţă politică, guvernanţii de orice culoare, ministerele ce ar putea fi implicate, ar trebui să studieze serios proiectul şi să dezvolte un sistem analog. Spre binele culturii naţionale şi al muzicii. Primul pas a fost făcut. Cine îi face pe următorii?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite