Tabloul "Curtezane din Shimabara”, la mare preţ la Licitaţia Artmark

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pictura „Curtezane din Shimabara” este scoasă la licitaţie la Artmark
Pictura „Curtezane din Shimabara” este scoasă la licitaţie la Artmark

Cea mai importantă pictură de Samuel Mützner, „Curtezane din Shimabara”, va fi scoasă la licitaţie, la Radisson Blu Hotel Bucureşti, pe 20 iunie. Considerată una dintre cele mai importante picturi ale impresionismului românesc, pictura este estimată la un preţ între 150.000 şi 250.000 euro.

„Curtezane din Shimabara” nu a ieşit până în acest moment din colecţia privată din care a făcut parte, aproape un secol nu a putut fi vazuta de public. 

Renumit pentru numeroasele sale călătorii de studiu, pictorul Samuel Mützner ajunge în vara lui 1912 pe tărâmuri nipone, unde locuieşte şi pictează până la începutul anului 1915. Locuieşte cel mai mult în Kyoto, capitala imperială la acea vreme, locul unde îşi desfăşurau activitatea marii maeştri ai stampelor. 

„Curtezane din Shimabara” reprezintă o bornă în creaţia lui Mützner, fiind descrisă în carnetul-jurnal al artistului din acea perioadă. Pictorul scrie despre universul intim şi atractiv al curtezanelor. O apariţie exotică, venită din lumea artelor şi a gheişelor, Tayou-San pictată de Samuel Mützner este însoţită de alaiul tipic (ce avea şi rolul de a sprijini păşirea curtezanei), informeazău acelaşi comunicat. În ciuda dimensiunilor impresionante ale lucrării (228 × 176,5 cm), artistul se opreşte cu rigurozitate şi minuţiozitate asupra fiecare detaliu în parte, potrivit unui comunicat Artmark.

Opera „Curtezane din Shimabara” a participat la expoziţia personală a lui Samuel Mützner intitulată „Le Japon" din Bucureşti (17 ianuarie - 28 februarie 1916) şi din New York (28 ianuarie -11 martie 1916). Expoziţia avea să fie excepţional primită de critica vremii, fiind elogiată în „New York-Herald", „Evening World", „The Sun", „American Art News" şi alte publicaţii.


 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite