Arte

articolul anterior articolul urmator

Primul Bacalaureat. Istoria lui Iacov sau cum s-a instituit furtul ca binecuvîntare

9
30 May 2016 13:08:30
Vasile Ernu

Am văzut filmul lui Cristian Mungiu. Cîteva gînduri de după weekend. Atît timp cît avem corupţie, totul e ok. „Bacalaureat“ este cel mai optimist film românesc pe care l-am văzut.

Recunosc că povestea asta cu „corupţia“ în lectură locală mă depăşeşte. Teza mea este simplă: atît timp cît există corupţie, totul e suportabil. Poate fi mult mai rău. Este vorba unui faimos antropolog despre ceva regiune foarte săracă din Italia: acolo e atît de rău, încît nici măcar mafie nu există. Să nu se înţeleagă că sînt promotorul corupţiei, ci spun doar că ceea ce numim corupţie arată de fapt altfel decît lectura oficială şi nu are „specific românesc“ şi neapărat „cauze morale“.

Parcă am dat şi eu un soi de bacalaureat. În anii 70-80, daca-mi amintesc bine, copierea era ceva secundar şi accidental, nu regulă. Am trecut prin 4 şcoli, de la sat la orăşele şi oraşe mari şi nu cred că exagerez dar 95% din notele date copiilor erau pe merit. Puteai să furi o notă, dar nu puteai să furi o medie. De examenele de final de şcoală sau de admitere nici nu mai vorbesc. Oare de ce se întîmpla aşa? Eram noi alţii? Nu.

În filmul lui Mungiu eroii principali sînt atît de măcinaţi moral de acele aranjamente încît ai impresia că sînt sfinţi. Vorba lui Bender: „Şi dumneavoastră numiţi asta furt? Atunci opiniile noastre despre viaţă sînt diametral opuse”. Şi asta ne spune că totul e sub control. Totul e mult mai bine decît ne aşteptam. În realitate lucrurile, cred eu, sînt mult mai grave pentru că nu corupţia e marea problemă, ci cauzele care o generează, cauze care generează mult mai multe fenomene dezastruoase. Corupţia e doar un indiciu că nu e totul pierdut.

Cînd vorbim despre mită şi corupţie (am scris aici mai multe pe tema corupţiei) la noi imediat se duce discuţia spre „morală şi valori“. Din punctul meu de vedere  acest aspect este secundar. Mita şi corupţia sunt în primul rînd despre economie şi social. Mita şi corupţia sunt despre relaţii economice, ascensoare sociale, statut social, relaţii dintre grupuri, relaţie de putere, ierarhii sociale şi economice etc. Morala vine şi ea la final, care e un construct de justificare şi legitimare. Sînt culturi, de exemplu, în care furtul este un act de eroism.

Într-o societate în care relaţiile dintre păturile sociele şi stratificarea socială nu este ierarhizată în primul rînd după proceduri juridice, ci după cu totul alte mecanisme sociale, mita este mai degrabă un soi de taxă de recunoaştere a ierarhiei sociele, a relaţiilor de putrere, a oridinii sociale istaurate şi are funcţia de bază a unui liant social. E uleiul motorului. Îl scoţi, se gripează mecanismul. Ca să scapi de corupţie, e nevoie de schimbări mult mai complexe decît să bagi în puşcărie nişte corupţi. Ea se reproduce la infinit pentru că în lipsa ei nu funcţionează întreg corupul social, economic şi politic.

Filmul lui Mungiu care vrea cumva să disece problema corupţiei mie mi se pare că spune exact opusul faptului să sîntem „profund corupţi”. Avem probleme destul de mari cu fenomenul corupţiei? Da, zice povestea. Însă nu în sensul că e prea multă, ci că ea e confuză. E un soi de „a fost sau n-a fost?”. Problema mare, care reiese din film, e că avem probleme nu cu mita şi corupţia, ci cu legitimarea ei. Nu ştim dacă am furat sau nu am furat, dar conştiinţa ne rupe, nu şi nu. Asta cred că e şi cheia succesului acestui film dincolo de realizarea artistică. Pentru că e o cheie universală: acest amestec de bine şi rău, de moral şi imoral, de legal şi ilegal, care se regăsesc într-un singur gest, te rup, te frămîntă şi te macină permanent.

Unul singur nu are remuşcări în film: poliţistul. De ce? pentru că el este puterea. Puterea nu are astfel de frămîntări pentru că ea nu operează cu morala. Poliţia este „putera de lege“. Corupţia este pentru putere un soi de „stare de excepţie”, temporară. Pînă ce ea se instituie ca lege. Tot ea instituie ce este corupt şi ce nu. Puterea vrea în esenţă să monopolizeze corupţia şi să o controleze. Puterea însemnă în definitiv monopolul asupra corupţiei. Cu adevărat corupe cine deţine puterea.

Tînăra adolescentă se pare că e speranţa? O nouă generaţie care ne va salva? „Generaţia care-şi  ia ţara înapoi?” Da, dar alfel. Interesantă interpretarea prietenului Costi Rogozanu, dar la povestea copiilor eu o citesc diametral opus. „Noii justiţiari” vin de fapt cu instituirea unui alt nivel al relaţiilor şi „corupţiei”. Adolescenta nu intră în regulile jocului corupt instituit de „vechea gardă”, ci instituie un nou mecanism mai puţin raţional dar eficient. Ea plînge, speculează sentimental, poate şi involuntar, că de asta e iraţional şi sentimental, primeşte timp şi rezolvă tema. O escrocherie sentimentală bazată şi pe poziţia de putere pentru că ea ştie tema, e pregătită, îşi permite, a luat medidaţii, părinţii au plătit. Ea este în poziţia de putere în care-şi permite să „cumpre“ timp prin emoţii: e fiica eminentă a doctorului care are bursă afara, în lumea civilizată. Ea, de fapt, instituie un nivel superior al „corupţiei”. Este ceea ce eu numesc: de la corupţia democrată, accesibilă tuturor, la monopolul asupra corupţiei accesibile numai elitei. Asta e marea şmecherie, de fapt: celor care au li se va da, iar celor care nu au li se va lua şi ceea ce au. Amin.

Filmul lui Mungiu ne trimite vrem nu vrem la „Leviatanul” lui Zviaghinţev de acum cîţiva ani. E tot despre corupţie. Dar el interpetează povestea în grila lui Iov: „Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa sau să-i legi limba cu o funie?”. El chestionează mai degrabă Puterea şi limitele ei. Mungiu citeşte povestea în grila „şireteniei istoriei” specifică tradiţiei iudeo-creştine adaptată local. Cum?

Cînd eram copil, ai mei mă puneau să citesc cu regularitate Biblia. Nu doar să citesc, ci şi să povestesc şi interpetez. E un exerciţiu tare bun.

Şi,  în una din zile. am ajuns la povestea celor doi fii gemeni, Iacov si Esau, ai patriarhului Isaac, fiul lui Avraam. O poveste care m-a revoltat profund. Este un soi de legendă întemeietoare a culturii iudeo-creştine: primirea bincuvîntării. Cel care primea această binecuvîntare avea să devină, cum pretenţios spunem noi azi, puterea hegemonică. Ea sună aşa:

„Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, Şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, Şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.“(Facerea 27.27-29)

Tradiţional, fiul cel mare trebuia să primescă binecuvîntarea. Culmea, se spune că Isaac îl iubea mi mult pe Esau, primul născut (chiar dacă erau gemeni). Rebeca, soţia lui Isaac, îl iubea mai mult pe Iacov, mezinul. Şi cum bătrînul patriarh nu mai vedea şi auzea bine, în una dintre zile, le cere fiilor să-i gătească ceva. Cei doi se apucă de treabă. Rebeca, atunci, inventează un şiretlic pentru că vrea să fure binecuvîntarea lui Isaac pentru cel mic. Face o mîncare bună, dar ştie că patriarhul chiar dacă nu vede o să-i verifice. Cum? Pipăind braţele. Cel mare era păros, cel mic, mai puţin păros. Şi atunci Rebeca îi înveleşte braţele în piele de capră (sper că nu am uitat). Isaac mănîncă, verifică şi-i dă binecuvîntarea lui Iacov, fiului cel mic. Cînd vine Esau, cel care trebuiă să primească legitim această binecuvîntare, află că binecuvîntarea este deja dată. Adică furată. Dar nimic nu mai poate fi schimbat. Şi se instituie primul şi veşnicul „război civil“ care porneşte de la o nedreptate care instiuie o formă de putere.

Morala? De 3000 de ani şi mai bine ne tot chinuim, avem remuşcări, vrem să reparăm ceva, să facem „state de drept”, etici, morale, culturi şi civilizaţii, dar acest furt întemeietor ne macină. Totuşi nu putem spune că nu „ne-am descurcat“. Am îmblînzit furtul, l-am civilizat.

Toată cultura iudeo-creştină de care facem atîta caz este, conform scripturilor, bazată pe un furt, pe corupţie şi mai ales pe această frămîntare, luptă şi război.

„Bacalaureatul“ e în primul rînd un film, iar Cristian Mungiu ne ridică multe mingi la fileu. Sînt multe de discutat. Se discută. Şi asta e deja un merit foarte mare. Să ne temem de războiul din lăuntrul nostru sau de pace?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Iulian Dumitrescu
30.05.2016, 16:33:06

Faceti o asociere vicleana intre Iacov, care pe langa faptul ca era preferatul mamei sale mai avea si alte calitati si generatia Feisbuc cu Aifon 16 care vor doar sa copieze din lene. Primul, nu a fost intamplator binecuvantat, urmand ca mai apoi sa intemeieze un Neam demonstrand cu prisosinta aptitudini deosebite. Generatia Feisbuc, lipsita de identitate si de vointa de a face ceva, este fix rezultatul acestei abordari fara finalitate. Abordare tipica pentru cei ca Dvs dar si ca Mungiu and co. dle Ernu. Sa scoata din context doar partea critica fara a vedea ansamblul poate oricine, mai nou, pe Feisbuc..

+2 (2 voturi)
Trijin
30.05.2016, 17:34:02

Cred ca ceea ce incearca domnul Ernu sa intrebe este - Daca e pentru un scop bun, furtul devine OK?

0 (2 voturi)
Trijin
30.05.2016, 17:50:18

Domnule Ernu, intelg ce vreti sa spuneti, dar din nefericire, ati uitat multe dintre elementele parabolei citate. 1) Inselaciunea comisa de Rebeca este 'comandata' de Dumnezeu, unde Dumnezeu ii spune ca, in principiu 'cel din urma va fi cel dintai.', adica ii permite femeii sa insele.Am putea spune, un exemplu de coruptie institutionalizata :) 2) Mai tarziu, insa, ca adult responsabil, Esau isi vinde dreptul de mostenire contra unei strachini de tocana, dupa care refuza sa recunoasca tranzactia - un lucru care schimba situatia si face ca frauda femeii sa fie justificata din punct de vedere divin.

+2 (2 voturi)
Iulian Dumitrescu
30.05.2016, 18:28:50

Era vrednic, oare realiza Esau ce a realizat Iacov? Nu vom sti niciodata, pentru ca.. si-a vandut dreptul pe o oala de fiertura. Exact despre asta scriam - despre lipsa de finalitate la Dl. Ernu si la generatia feisbuc- sau aici asocierea Intelepciunii Divine cu...fiertura numita Bacalaureat.

+1 (1 vot)
Trijin
30.05.2016, 19:33:20

Cred, insa, ca dl. Ernu e justificat in a se intreba daca fiecare parinte care comite un act de nedreptate e la fel de atot-stiitor ca Dumnezeu, si daca parabola in sine nu e un fel de incurajare a nedreptatii. Eu sunt din generatia noua, FB, aia care si-a luat tara inapoi, dar si aceea care a citit Biblia cu spirit, si prefer litera legii. Intrebarea Domnului Ernu ramane corecta.

Vezi toate comentariile (9)