Programul special Bărcile de salvare, la Astra Film Festival - invitaţie la documentar pe acordurile Fanfarei Zece Prăjini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
astra film

A început Programul Bărcile de Salvare la Astra Film Festival, în cadrul căruia spectatorii pot vedea, din bărci care plutesc pe lac, filme proiectate pe un ecran uriaş amplasat între mori de vânt.

 În această seară, cei care vor veni la film vor urca în bărci pe acordurile Fanfarei Zece Prăjini, iar după vizionare, începând cu ora 22:00, se vor bucura de un concert unic oferit de Corina Sîrghi şi Taraful Jean Americanu. Programul special Bărcile de Salvare a debutat aseară, cu proiecţia anchetei „Genocidul stejarilor seculari”, realizat de Alex Nedea, jurnalist Recorder. Astăzi, publicul poate viziona în premieră un reportaj realizat de Paul Angelescu, de la „România, te iubesc”, despre incendiile de păduri din Grecia. Iar mâine, un documentar realizat de Alex Dima (Pro TV, România, te iubesc!) despre modul în care se fură în pădurile din jurul Sibiului.

Programul complet al festivalului: https://www.astrafilm.ro/ro/program-orar?date=5

Bilete şi locaţii: https://www.astrafilm.ro/ro/bilete-si-locatii 

Primul eveniment din cadrul programului special Bărcile de Salvare a început marţi seară, când publicul s-a îmbarcat în bărci şi hidrobiciclete pe muzica celor de la Zece prăjini, instalaţi pe bacul plutitor. Atât cei din bărci, cât şi spectatorii care au luat loc pe băncile instalate pe uscat, la Casa Podarului, au avut prilejul să vadă documentarul-investigaţie „Genocidul stejarilor seculari”, realizat de Alex Nedea şi David Muntean. Jurnaliştii de la Recorder au luat la pas pădurile din mai multe judeţe administrate de Ocolul Silvic Muntenia, au adunat dovezi şi i-au confruntat pe toţi cei implicaţi în fenomenul tăierii stejarilor seculari sănătoşi, sub pretextul „igienizării pădurii”. După proiecţie, Alex Nedea a răspuns întrebărilor puse de spectatori, într-un dialog inedit care a avut loc chiar pe lac.

Programul special Bărcile de Salvare va continua astăzi cu proiecţia unei premiere absolute: filmul În zodia codului roşu, realizat de jurnalistul Paul Angelescu (Pro TV, emisiunea România, te iubesc!). Jurnalistul a filmat pentru acest documentar în Grecia, în timpul incendiilor devastatoare din această vară, care au mistuit zeci de mii de hectare de păduri.

Filmul va fi proiectat în premieră în această seară la #AFF2021 şi va fi urmat de o discuţie între public şi jurnalistul Paul Angelescu. Organizatorii atrag atenţia că este interzisă folosirea aparatelor de înregistrat pe parcursul vizionării reportajului „În zodia codului roşu”. 

astra film

Mâine, programul Bărcile de salvare va continua cu proiecţia unui alt film marca România, te iubesc: producţia Ca-n codru, realizată de jurnalistul Alex Dima, care a documentat modul în care se fură în pădurile din jurul Sibiului

Atât îmbarcarea cât şi întoarcerea pe mal vor fi acompaniate de formaţia Zece Prăjini, ceea ce  va contribui la o atmosferă cu totul aparte. Spectatorii care participă la proiecţiile din cadrul Programului Bărcile de salvare primesc la îmbarcare veste de salvare şi, dacă doresc, pot fi însoţiţi în această experienţă de celebrii urşi de pluş.

Pachetul special al serii de miercuri, 8 septembrie, va fi completat de un alt moment: concertul Corina Sîrghi şi Taraful Jean Americanu (Târgul de Ţară, 22:00), care va încălzi cu siguranţă atmosfera. Accesul la concert este gratuit, cu condiţia prezentării unor bilete cu valoare 0, care se pot achiziţiona online (pe Eventbook), sau de la Muzeul Astra.

astra film

 Festivalul Astra Film Sibiu continuă de asemenea cu evenimente cinematografice care au loc la Muzeul Astra (Târgul de Ţară, Amfiteatru şi sala Changes - Muzeul Astra) şi în centrul vechi al Sibiului (Piaţa Mică, Astra Film Studio şi Centrul Besoiu). În multe cazuri, proiecţiile sunt urmate de sesiuni Q&A, când spectatorii au ocazia să stea de vorbă cu realizatorii.

Festivalul Astra Film Sibiu, ajuns la cea de a 28-a ediţie, prezintă 200 de evenimente cinematografice care pot fi urmărite în aer liber, în săli de cinema şi online. AFF Online prezintă 43 de titluri din selecţia oficială, care vor putea fi vizionate online, de oriunde din România, începând cu a doua zi după ce acestea au fost proiectate şi până în data de 19 septembrie, ora 23:59.

Programul complet al festivalului: https://www.astrafilm.ro/ro/program-orar?date=5

Bilete şi locaţii: https://www.astrafilm.ro/ro/bilete-si-locatii

A 28-a ediţie Astra Film Festival - Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Sibiu celebrează viaţa, în toată diversitatea ei, prin cele peste 200 de evenimente cinematografice. Lansat în 1993 ca proiect inovator în Europa Centrală şi de Est, AFF Sibiu este un eveniment esenţial în comunitatea europeană de film documentar, dovedindu-se a fi cel mai important festival de acest gen din România, însumând o cultură şi o istorie a cinematografiei documentare de zeci de ani.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite