Arte

articolul anterior articolul urmator

Proiectul „The Deer“, de Bogdan George Apetri, selectat la Berlinale Co-Production Market 2017

0
12 Jan 2017 18:14:47
Autor: Doinel Tronaru
Regizorul Bogdan George Apetri a făcut treabă foarte bună, în 2010, cu „Periferic“
Regizorul Bogdan George Apetri a făcut treabă foarte bună, în 2010, cu „Periferic“

Proiectul ”The Deer”, de Bogdan George Apetri, a fost selectat la Berlinale Co-Production Market 2017, care va avea loc între 12 şi 15 februarie, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, informează News.ro.

La cea de-a 14-a ediţie a programului au fost selectate 36 de proiecte din 29 de ţări, potrivit berlinale.de.

Bogdan George Apetri, născut pe 2 februarie 1976, la Piatra Neamţ, este regizor, scenarist şi producător. A regizat mai multe scurtmetraje şi un lungmetraj - ”Periferic” (2010), cu Ana Ularu în rol princial. Proiectul ”The Deer” va fi produs de Fantascope Films.

În selecţia oficială au fost incluse 20 de proiecte de lungmetraj, din 323 de înscrieri, care necesită bugete de la 750.000 de euro până la 11 milioane de euro.

Între regizorii care şi-au înscris proiecte se numără Hans Petter Moland (”In Order of Disappearance”, ”A Somewhat Gentle Man”, ”The Beautiful Country”), Agnieszka Holland, al cărui cel mai recent film, ”Spoor”, va avea premiera la Berlinală, Lou Ye (”Blind Massage”), Celina Murga (”The Third Side of the River”), Anne Zohra Berrached (”24 Weeks”) şi Laura Bispuri (”Sworn Virgin”).

Selecţiei oficiale i se adaugă ”Berlinale Directors”, cu trei proiecte, “Rotterdam Berlinale Express”, unde au fost selectate tot trei proiecte, “Talent Project Market”, cu zece proiecte, şi Company Matching, cu patru proiecte.

La Berlinale Co-Production Market vor avea loc mai multe întâlniri, 550 de producători fiind aşteptaţi la eveniment.

Festivalul de Film de la Berlin a început să anunţe nominalizaţii şi invitaţii de la jumătatea lunii decembrie. Între aceştia se află lungmetrajul ”Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, care a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Berlinalei.

În acelaşi timp, Tudor Aaron Istodor este unul dintre cei zece tineri actori europeni selectaţi în programul Shooting Stars, organizat  între 10 şi 13 februarie, de European Film Promotion (EFP), şi ajuns la cea de-a 20-a ediţie.

Cineastul olandez Paul Verhoeven, regizorul unor filme celebre precum ”Basic Instinct”, ”Total Recall” şi ”Elle”, va prezida juriul ediţiei din 2017 a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care va avea loc între 9 şi 19 februarie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările