Arte

articolul anterior articolul urmator

Rădăcinele cresc în zona Darabaniului. Peste 4500 de spectatori au participat la concertele din Poiana Teioasa, în cadrul Festivalului Zilele Nordului

0
19 Aug 2019 22:17:40
Autor: Otilia Andrei
Festicalul Zilele Nordului s-a desfăşurat în perioada 16-18 august
Festicalul Zilele Nordului s-a desfăşurat în perioada 16-18 august

Peste 2.000 de turişti din Bucureşti, Cluj, Mureş, Iaşi, Suceava, Vrancea, Hunedoara, Galaţi, Alba, Galaţi, dar şi din Republica Moldova, Italia, Ucraina, Lituania, Mexic, Portugalia, au participat la ediţia a şasea a Festivalului Zilele Nordului, desfăşurat între 16 şi 18 august la Darabani şi în alte câteva câteva localităţi din judeţul Botoşani.

Acestora li s-au alăturat circa 7.000 de botoşăneni care au luat parte la cele 40 de concerte şi evenimente din programul din acest an al festivalului. Cei mai mulţi participanţi s-au înregistrat la concertele ON/OFF din Poiana Teioasa, când patru dintre cele mai iubite trupe din rockul alternativ românesc au acceptat să ia parte la un experiment muzical de excepţie, cântând în aceeaşi formulă în două seri consecutive, însă o dată electric şi o dată acustic.

„Experimentul ON/OFF a adus circa 4.500 de persoane în Poiana Teioasa, un record pentru două seri de festival. Pentru noi însă mare bucurie nu sunt recordurile, ci faptul că există un public numeros şi realmente viu pentru toate evenimentele pe care le propunem: Tururile Nordului la Botoşani, Dorohoi şi Darabani s-au desfăşurat cu autocarele pline, lumea vine la conferinţele, dezbaterile şi atelierele noastre, competiţiile noastre sportive adună sute de oameni din toată ţara. E entuziasmat pentru noi, organizatorii, să vedem că 250 de voluntari, elevi şi studenţi din zonă, vor să pună umărul alături de noi la un proiect care să facă bine comunităţilor lor”, declară Ştefan Teişanu, preşedintele Asociaţiei Nord.

Muzică, arte, sport şi călătorii

 Sub sloganul #RădăcinileCresc, festivalul din acest an a propus concerte la Conacul Balş şi în Poiana Teioasa din Darabani, competiţii sportive pentru ciclişti, tenismeni şi alergători în Pomârla şi Darabani, ateliere şi conferinţe pentru tineri, artă stradală, expoziţii şi dezbateri, precum şi tururi ghidate în Botoşani, Dorohoi, Darabani şi Pomârla.

Omul cu şobolani, Implant pentru Refuz, Partizan şi The Kryptonite Sparks au fost invitate cu show-uri speciale în ultimele două seri de festival, cântând electric sâmbătă şi acustic duminică. Conferinţa Întâlnirile Nordului i-a reunit la Darabani pe scriitorul Dan Lungu, jurnalista Florentina Toniţă, juristul Luca Ciubotaru şi anteprenorul Radu Bichir, împreună cu 120 de participanţi din toată ţara.

 Sorin Onişor a condus workshop-ul de fotografie Satele Nordului, HarceaPacea a realizat lucrări de artă stradală în şantierul abandonat din centrul oraşului, cercetătorul Alex Aioanei a conferinţiat pe tema „Frontiere: Cotidian şi imaginat la graniţa cu URSS”, iar arhitecul Eugen Pănescu şi istoricul de artă Irina Leca au susţinut un atelier pe teme de conservare a patrimoniului din Darabani.        

 Maratonul Nordului a adunat aproape 500 de participanţi - ciclişti, alergători, tenismeni - la startul competiţiilor sportive din acest an: MTB Pomârla, Teioasa Trail şi Nordul Joacă Tenis.

Tururile Nordului i-au dus pe pasionaţii de călătorii pe urmele personalităţilor clasice şi contemporane din cultura botoşăneană, precum şi pe cele ale avangardiştilor nativi din Dorohoi care au dat tonul în lumea literar-artistică interbelică. Alte călătorii de pe agenda festivalurilor au avut loc la Darabani şi Miorcani, la conacele, muzeele şi monumentele naturii din zonă.

Cifrele ediţiei a şasea

Circa 9.000 de persoane au participat la evenimentele ediţiei a şasea a festivalului. 4.500 de persoane au luat parte la cele două seri de concerte din Poiana Teioasa, peste 1.000 au venit la Conacul Balş pentru concertul de deschidere şi filmele proiectate la fiecare miez de noapte. La conferinţele şi atelierele festivalului au participat circa 400 de persoane, alţi 100 de participanţi au mers în Tururile Nordului, în campingurile oficiale s-au cazat 500 de festivalieri, iar numărul de invitaţi ai festivalului - artişti, traineri, vorbitori şi jurnalişti - a fost de 50 de persoane. Ediţia a şasea a Zilelor Nordului a fost realizată de o echipă formată din 25 de membri ai staff-ului tehnic, 25 de colaboratori şi 250 de voluntari.

Conlucrarea şi infrastructura, cele două extreme ale festivalului

Cele mai mari deficienţe scoase la iveală de această ediţie a festivalului - altfel cea mai bună de până acum - au fost cele de infrastructură. Posibilităţile de cazare în pensiunile din Darabani şi Dorohoi sunt cu mult insuficiente faţă de nevoile festivalului, iar locurile de campare  şi posibilităţile de transport în regiune sunt, de asemenea, limitate. „Cel mai important câştig al ediţiei a fost mobilizarea exemplară a comunităţilor locale în care lucrăm. Simpli cetăţeni, oameni de afaceri, reprezentanţi ai administraţiilor locale, cu toţii s-au implicat mai mult ca oricând - credem că acesta este semnalul care ne arată că discursul nostru încăpăţânat despre nevoia de a lucra împreună, dar mai ales despre posibilitatea de a face acest lucru, a fost câştigător. Ne străduim în fiecare an să lucrăm cu tot mai mulţi furnizori locali, voluntarii noştri de altădată iau roluri cu tot mai mare răspundere în festival, iar în acest an am simţit pentru prima oară că aici în Nord se formează o echipă adevărată, mare şi puternică”, spune Alex Teioşanu, directorul executiv al Asociaţiei Nord şi al festivalului.

Despre Zilele Nordului

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte, sport şi călătorii găzduit la Darabani, pe colţul celor trei frontiere: România, Ucraina şi Republica Moldova. Festival este organizat de către Asociaţia Nord, având ca parteneri principali Bergenbier, Consiliul Judeţean Botoşani şi Radio Guerrilla. Zilele Nordului beneficiază de sprijinul Argo, Fapte, al Primăriilor şi Consiliilor Locale din Darabani, Pomârla şi Păltiniş, precum şi al companiilor Arond, Activ Explore, Bee Swing, Betty Ice, Cadasplan, Ethic Sport, Pirania, Darex, Dorna, Koket, Miracom, Nicvitib, Sagrod şi Tipografia Arta.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii