Arte

articolul anterior articolul urmator

Radiografia iadului şi Fenomenul Piteşti. „Între chin şi amin“

11
21 Oct 2019 14:51:35
Mihail Neamtu
Imagine de la filmări Sursa Toma Enache
Imagine de la filmări Sursa Toma Enache

Iubire şi ură, istorie ori veşnicie, credinţă şi apostazie, sadism şi rezistenţă, paradis sau apocalipsă. Despre asta este vorba în filmul intitulat „Între chin şi amin” — o cutremurătoare ecranizare a „Fenomenului Piteşti” petrecut la începutul anilor 1950, înainte de moartea lui Stalin.

A fost un episod apoteotic al experimentelor de tortură şi dezumanizare pe care comuniştii le-au derulat în lagăre şi închisori pe tot parcursul veacului trecut.

Personal, am cunoscut trei supravieţuitori ai infernului: preotul Roman Braga (l-am întâlnit în Michigan), poetul Viorel Gheorghiţă şi preotul Calciu-Dumitreasa. După lectura cărţii lui Virgil Ierunca, m-am simţit obligat să merg la cinematograf. În sală, din păcate, abia am zărit douăzeci de curioşi. Ce păcat că preţuim mai mult divertismentul şi prea puţin memoria înaintaşilor...

Ajunşi victime şi călăi, deopotrivă, câţiva studenţi  din închisoarea Piteşti s-au înhămat la ritualuri satanice ale violenţei împotriva colegilor de celulă, sub privirea satisfăcută a coordonatorului Eugen Ţurcanu, a ofiţerilor Siguranţei şi a gardienilor temniţei.

Povestea e spusă într-un registru antifonic: un tânăr muzician şcolit la Viena se îndrăgosteşte de o superbă fată, ajunsă învăţătoare într-un sat din Bărăgan. Eroul e şcolit, aparţine unei familii de machidoni şi îşi trăieşte extatic dragostea printre lanuri de maci şi levănţică, undeva la marginea mării.  Până când teroarea istoriei descinde asupra familiei sale şi a unei întregi generaţii care, dincolo de ritual, lua în serios credinţa creştină.

Filmul insistă asupra brutalităţii gratuite a regimului carceral: bătăi kilometrice, umilinţe şi degradări, torturi psihice şi traumatisme craniene. Puternice imagini biblice (gelozia dintre Cain şi Abel sau răstignirea lui Iisus) aduc în prim plan tema sacrificiului şi a mărturisirii prin gesturi şi cuvinte.

Marx socotea religia „opium pentru popor”, deci scopul reeducării nu era atins până când puşcăriaşul nu se lepăda de credinţa în Dumnezeu. Protagonistul speră că-l poate îmbuna pe şeful torţionarilor, îndrăgostit în privat de muzica lui Porumbescu. Iadul închisorii este revelat în momentul dispariţiei oricăror sunete armonice — rămâne atunci doar cacofonia sadismului îndreptat împotriva confraţilor.

Scopul final? Zdorbirea liberului arbitru şi strangularea voinţei personale. Muzica lui Zefirelli transmite ca „leitmotif” imitaţia christică — fiecare deţinut caută să-şi ducă Crucea. Comunismul triumfă în procesul diabolic de inversare a Decalogului, care sfârşeşte în nihilismul politic. Nu există temei moral, nici fundament metafizic care să oprească desfrâul agresiunii. Viaţa însăşi e devalorizată. Morţii, întru final, sunt pură statistică.

Supravieţuitorii acestui moment de barbarie absolută a veacului trecut nu-s prea mulţi, însă privirea lor curată, intensă şi plină de lumină, ne interpelează fără încetare: unde malulum? Quo vadis, Domine?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Lucifer
21.10.2019, 15:11:35

Mda. Din toate punctele de vedere comunismul a fost mai odios decât fascism/ nazismul/ legionarismul, etc. Totuşi, Europa noastră detestă fascism/ nazismul şi acceptă tacit crimele comuniste. Ceea ce este o crimă, cel puţin din punctul meu de vedere. Vestul a inventat comunismul şi încă mai vrea să fie acceptat în Europa, prin noul curent "progresist", un nou fel de neo-marxism care sună plăcut vesticilor. Le doresc Vesticilor să aibă parte vreo sută de ani de un comunism pur şi dur, fie el numit şi "progresism"....

+5 (7 voturi)
protector
21.10.2019, 21:56:49

"Mda. Din toate punctele de vedere comunismul a fost mai odios decât fascism/ nazismul/ legionarismul, etc." Si atunci cum Comunismul e cel mai bun in China ? Nu comunismul a fost rau, ci comunismul romanesc. Si este condamnat de toata lumea : azi germanii care au fost nazisti conduc lumea alaturi de Rusia, China.

-6 (8 voturi)
Dan Dinu
22.10.2019, 10:14:40

găgăuzia, comunismul rusesc este cel mai mare criminal al istoriei lumii. Criminal din naştere. Lenin - mumia cu moaşte blestemate - spunea că comunismul (sic) sovietic va merge înainte cu 90% din populaţie. Stalin a mărit procentul.

0 (2 voturi)
Dan Dinu
22.10.2019, 10:50:28

Stalin a mărit procentul victimelor.

+3 (3 voturi)
Priviți Atent, Treziți-VĂ !
21.10.2019, 22:46:03

„..........a ofiţerilor Siguranţei şi a gardienilor temniţei.” „Siguranței” ???????????????????????????? A ... SECURITĂȚII COMUNISTE, NU a „Siguranței”, Tovarășe NEAMȚU ........................... !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (11)