Regizorul Cosmin Zaharia: „Succesul unui film nu înseamnă că misiunea ta ca artist a luat sfârşit”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
cosmin zaharia the music island

A decis să regizeze şi să investească tot ce avea în primul lui lungmetraj numit „The Music Island”. O discuţie cu regizorul Cosmin Zaharia s-a întâmplat să fie un soi de  meditaţie pe tema crizei culturale actuale, dar şi un avertisment asupra faptului că din ce în ce mai puţin contează aspiraţia către un ideal, că artistul nu mai este un slujitor al unei idei măreţe.

Cosmin Zaharia s-a născut la Târnăveni şi a urmat cursurile Liceului Teoretic Andrei Bârseanu. A absolvit Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Facultatea de Film şi Teatru a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti în timp ce cocheta cu pictura, urmând cursurile artistului Iuliu Moldovan. A luat decizia de a-şi continua studiile cu un Master în Teatru şi Film, MA ACTING INTERNATIONAL al EAST 15 Acting School din Londra.

După câteva scurtmetraje interesante şi gustate de public, Cosmin şi-a început activitatea ca actor în perioada studiilor sale la Bucureşti. A colaborat cu Teatrul Masca pentru spectacolul „Îndrăgostiţii” (Comedia de’ll Arte), regizat de Michelle Modesto Casarin, şi „Actorii” si „Măturătoarele” (teatru stradal), regizate de Mihai Mălaimare. A mai jucat şi în „12 oameni furioşi” la Teatrul Metropolis şi Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, Teatrul Naţional din Târgu-Mureş şi Teatrul de Nord din Satu Mare, precum şi în show-ul „Păi, până când?!” la Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca. În ceea ce priveşte lumea filmului, actorul şi-a făcut debutul cu un mic rol în blockbuster-ul hollywoodian „Rush”, în regia lui Ron Howard. Stabilit la Londra, a ales să investească majoritatea banilor pe care i-a câştigat în filmul „The Music Island”, care va apărea în curând pe piaţă. A renunţat la multe pentru a-şi vedea împlinit acest proiect de suflet.

În lumea filmului nu a fost niciodată uşor de unul singur. Tu ai ales să-ţi croieşti drum în această junglă cu maceta, tăind liană după liană. Cum ai reuşit să aduci la viaţă acest vis?

A fost un proces lung. După ce am terminat a doua facultate, cea de Actorie, la Bucureşti, am decis să plec la Londra pentru a-mi aprofunda studiile cu un master. Londra, din punctul de vedere al posibilităţilor, în lumea cinematografică, este mai mult decât ofertantă. Nu înseamnă că acestea sunt uşor accesibile. Poţi petrece multe ore aplicând la castinguri, aşteptând cu sufletul la gură şansa de a fi chemat la unul. Recunosc, nu mi-a făcut plăcere să trec prin aşa ceva. De asemenea, întotdeauna am dorit să-mi expun propriile idei, dar nu mă simţeam complet pregătit. Aşa că am început să scriu, să studiez de unul singur şi apoi mi-am investit banii în producţii mici, în scurtmetraje. La început, aceste scurtmetraje au fost regizate de alţii, dar simţeam nevoia să regizez la rându-mi. Ulterior am prins curaj şi am îndrăznit. A fost un drum anevoios, dar bine gândit. Am ştiut clar ce vreau şi întotdeauna am investit bani în educaţia mea, încercând să fiu la curent cu noile trenduri. A avea o evoluţie continuă este  unul dintre principiile de bază ale dezvoltării mele personale. Nu ştiu dacă a fost în avantajul meu, dar mereu mi-am ascultat inima şi am simţit că trebuie să fac ceea ce-mi place.

Ce a însemnat pentru tine rolul din ˮThe Music Islandˮ şi întâlnirea cu actorii pe care tu însuţi i-ai adunat într-o echipă?

Mi-am asumat rolul protagonistului, care din copilărie nu a ştiut ce înseamnă iubirea. Şi-a pierdut mama de mic, a fost neglijat de tată şi crescut de bunică. Spirit coleric, el se transformă într-un luptător, dar fără niciun set de valori. El luptă pe cont propriu, refuzând să se supună normelor societăţii în care trăieşte. Faptul că devine victimă este rezultatul răzvrătirii faţă de un sistem care încearcă să-l uniformizeze, în timp ce el vrea să-si păstreze identitatea, nerealizând că acea identitate era chiar cea de care fugea. Toţi actorii care au făcut parte din acest proiect au avut un lucru esenţial în comun: au crezut în film şi în modul meu de lucru. Nu am alergat după actori faimoşi sau cunoştinţe. Pentru mine, cel mai important a fost ca oamenii pe care i-am selectat să se potrivească perfect pe rol, să iubească ideea filmului şi personajul pe care îl interpretează. Pasiunea a fost elementul care ne-a unit pe toţi. Ca regizor nu am făcut compromisuri atunci când am ales distribuţia. Mi-am pus prietenii să dea casting. Din nefericire, niciunul nu l-a luat, dar nu pentru că nu au fost buni, ci pentru simplul fapt că nu s-au potrivit în rolurile respective. Au fost cazuri în care, deşi au luat castingul, nu s-au ridicat la înălţimea interpretării pe care o aşteptam şi am fost nevoit să-i înlocuiesc.

Ce te-a atras la personajul tău? Dar la subiectul filmului?

Personajul meu este unul negativ la prima vedere, dar, pe măsură ce acţiunea se desfăşoară, înţelegem mai bine cum a ajuns în această situaţie şi începem să empatizăm cu el. Alex este un personaj complex. Este un idealist care pierde controlul asupra vieţii lui, asumându-şi riscuri pe care oamenii mai temperaţi le-ar fi evitat. De admirat la el este dorinţa de a fi liber şi modul de a gândi dincolo de orice limite, un mesaj indirect către oamenii din lumea întreagă. Fiecare faptă are consecinţe imediate asupra lui, dar şi a celor din jur. În ciuda faptului că viaţa i se transformă într-un haos de nedescris, el poate fi admirat pentru că-şi asumă hotărârile care l-au adus în acest punct. Am vrut să surprind în acest film modul în care unii oameni înţeleg libertatea (reprezentată în totalitate de Alex şi parţial de Carla) şi cum acest concept se modifică în funcţie de mediul de trai. În acelaşi timp filmul este presărat şi cu alte mesaje importante cum ar fi faptul că banii scot tot ce-i mai rău din tine sau că, în timp, devii una cu mediul în care trăieşti. Nu mai vorbesc de droguri, corupţie, violenţă şi alte teme actuale.

Imagine indisponibilă

De ce Ibiza? Ce are această insulă atât de extraordinar încât te-a motivat să faci un film?

În 2017 am plecat în vacanţă în Ibiza. M-am îndrăgostit de sentimentul pe care mi l-a dat această insulă şi locuitorii ei. Ca şi cum tot ceea ce se petrecea acolo, pe insulă, se afla într-o bulă de săpun, într-un alt timp si spaţiu, departe de lumea dezlănţuită, neafectată de griji. Energia pozitivă a oamenilor, farmecul şi frumuseţea acestei insule, magia euforiei continue care alimentează Ibiza m-au determinat să deschid laptopul direct pe plajă şi să mă apuc de scenariu.

Filmările s-au derulat în Ibiza, Londra, Cluj, Bucureşti şi Kavarna (Bulgaria). În care dintre aceste oraşe ai simţit că totul a mers ca uns? Unde ai sesizat că nu ai întâmpinat obstacole?

Nu cred că a existat loc în care să nu mă ciocnesc de câte ceva. Au fost obstacole, dar minore. Le-am depăşit rapid printr-o bună organizare şi gestionarea întregii operaţiuni. Cred că una dintre reţetele succesului, care a funcţionat în ceea ce mă priveşte, a fost planificarea fiecărui eveniment în amănunt şi luarea în calcul a cât mai multor situaţii imprevizibile care ar fi putut sabota procesul producţiei. Nu poţi niciodată controla totul. Procesul de filmare va rămâne mereu imprevizibil.

Faptul că oamenii cu care ai colaborat au avut încredere în tine, ca regizor, a contat mult. Spuneai la un moment dat că este un film cu buget redus, dar nu cu un buget redus din punct de vedere intelectual. De ce ai făcut această afirmaţie?

“It’s a low budget movie, but it’s not a low budget mind” este expresia pe care am inventat-o si pe care am menţionat-o tuturor ulterior. De ce? Simplu. În ciuda faptului că bugetul meu era unul restrâns, iar sacrificiile mele enorme, nu am făcut niciodată compromisuri în ceea ce priveşte produsul final. Nu am gândit filmul ca având low budget atunci când am scris scenariul. Am dat frâu liber ideilor creative, iar apoi le-am transformat în realitate, De asemenea, nu am vrut ca execuţia filmului să pară una ieftină, chiar dacă bugetul nu a fost ideal. Am filmat cu o cameră în loc de trei, dar acea cameră a fost una excepţională, utilizată în marile producţii cinematografice, am repetat scenele foarte bine pentru a economisi timpul acolo unde am filmat, am fost atent la detalii. Sunt un perfecţionist incurabil atât în procesul de producţie, cât şi în cel de postproducţie. Poate devin obositor sau prea insistent la un moment dat faţă de oamenii cu care lucrez, dar vreau să obţin cel mai bun rezultat, mai ales când este vorba despre munca mea şi a celor implicaţi. Filmul este un efort colectiv. În consecinţă, chiar dacă bugetul nu a fost unul similar cu al unui blockbuster, l-am gândit la aceleaşi standarde şi sunt sigur că varianta finală este ceea ce am reuşit să obţin mai bun din acest produs în condiţiile date şi considerând bugetul pe care care l-am avut.

Timpul costă bani. Cunoaştem cu toţii această expresie. Este folosită des de ceea ce numim în mod oficial lideri, oameni de afaceri. Şi totuşi, lucrurile se schimbă, paradigmele la fel... Pandemia a dăruit timp tuturor. Am avut timp să stăm acasă, am înţeles ce contează cu adevărat în vieţile noastre. În toată această perioadă ai descoperit ceva fără de care ai simţit că nu poţi face vreun pas?

Da. Mi s-a confirmat ceea ce ştiam deja, cât de importantă este libertatea în viaţa noastră. În această perioadă a pandemiei a fost mai evident ca oricând. De asemenea, am realizat că fără cei de lângă tine, cei dragi sufletului, nu poţi păstra un echilibru moral. Niciodată nu am ţinut cont de bani. Şi asta nu pentru că i-am avut. Nu am avut niciodată mulţi sau dacă am câştigat o sumă importantă nu am depus-o la bancă şi nu am achiziţionat nimic material. Dimpotrivă. Am investit în mine, în educaţia mea, evoluţia mea şi în proiectele mele. Am mizat tot ce-am avut pe un singur film, care chiar dacă nu va avea succes, voi considera că este o reuşită chiar şi numai pentru faptul că mi-am împlinit un vis.

Care sunt acele lucruri care te motivează să spui zilnic că viaţa este frumoasă?

Sunt cel mai fericit om fiindcă mi-am descoperit menirea. Mi-am descoperit talentul. Viaţa mea a căpătat un sens, energia mea a devenit inepuizabilă pentru că investesc tot ceea ce am în proiectele mele ca regizor, actor şi producător de film. Fiecare persoană este responsabilă de autodescoperirea si autoevaluarea ei. Este misiunea noastră în această viaţă şi trebuie să ne-o asumăm. Este esenţial să ştim ce vrem de la noi. Altfel vom trăi într-o nebuloasă, timpul trecând pe lângă noi, fără sens sau motivaţie.

cosmin zaharia the music island

Crezi că viaţa va continua în acelaşi ritm amețitor după pandemie sau vom fi învățat ceva din această mare lecţie?

Din nefericire, de-a lungul istoriei s-a dovedit că umanitatea învaţă din greşeli sau experienţe, dar uită foarte repede. După un timp facem aceleasi greşeli. Din păcate, este un proces ciclic. Ca să răspund punctual acestei întrebări, cred că aceste evenimente severe vor întări relaţiile interumane şi vom deveni receptivi la nevoile şi suferinţele celuilalt. Cred că vom deveni mai altruişti şi nu vom mai fi la fel de egoişti, realizând că lumea materială este egală cu zero atât timp cât nu suntem sănătoşi sau suferim din cauza altora. Suntem toţi egali şi ar trebui să înţelegem asta.

Ce înseamnă, pentru tine, o zi pierdută?

Eu, Cosmin, nu ştiu ce înseamnă o zi pierdută. Cred că dacă există ceva ce nu vom putea accesa din nou şi vom regreta enorm, acel ceva este ziua de azi. Prezentul nu iartă pe nimeni. A crede că avem vreme să facem şi mâine lucruri, irosind timpul, este cea mai mare greşeală, sau cel puţin aşa văd eu lucrurile. Mai aud în jurul meu oameni care spun că se plictisesc. Eu nu pot să înţeleg această noţiune. Întotdeauna este ceva de făcut. Ca să înţelegem asta nu trebuie decât să ne uităm la noi şi să ne întrebăm dacă suntem perfecţi, dacă ştim totul, dacă nu mai avem nimic de învăţat. Ne vom da seama instantaneu că este tot timpul ceva de făcut.

Emoţia este cea care ne defineşte până la urmă ca fiinţe umane. Spuneai într-un interviu că pe oameni îi va emoţiona filmul tău. De ce crezi ca fug oamenii de emoţie? De ce preferă să braveze, să fugă din calea ei?

Cel mai dificil pentru o fiinţă umană este să-şi asume faptele. Viaţa noastră actuală este o consecinţă a deciziilor şi acţiunilor noastre din trecut. Noi suntem ceea ce suntem datorită drumului pe care l-am parcurs până la momentul actual. Întotdeauna este dificil să ne asumăm greşelile. De cele mai multe ori se dovedeşte a fi şi dureros. Lumea fuge de suferinţă, fuge de autoanaliză, de critică şi autocritică chiar dacă acestea stau la baza procesului de evoluţie umană. Tot ceea ce relevă o anumită slăbiciune ne face vulnerabili. Iar oamenii nu vor sa arate acest lucru. Ceea ce ar trebui să luăm în considerare este faptul că viaţa este un lanţ de experienţe plăcute şi neplăcute care acţionează asupra noastră şi a personalităţii noastre ca şi etape ale unui proces de iniţiere şi dezvoltare. Nu ar trebui să ne fie ruşine că eşuăm, nu ar trebui să ne fie frică să arătăm că suferim, nu ar trebui să ne gândim numai la noi, fiindcă nu existăm de unii singuri pe această planetă, iar acţiunile noastre îi vor afecta direct sau indirect pe cei din jur. Să ai sentimente este cel mai frumos lucru. A trăi înseamnă emoţie.

Uitându-te la viaţa ta de până acum, pentru ce te feliciţi, pentru ce te cerţi?

M-aş certa pentru lipsa de răbdare. Nu am înţeles de la bun început că fiecare lucru are timpul lui. Pentru a-ţi îndeplini un vis trebuie să ai răbdare. Vrei să faci anumite lucruri, dar uneori nu e momentul potrivit. Mai întâi trebuie să te cunoşti, să-ţi cunoşti calităţile şi defectele, să afli cum poţi să ajungi acolo. De multe ori nu eşti pregătit pentru a trece la o nouă etapă şi tot ce trebuie să faci este să înveţi şi să experimentezi cât mai mult cu putinţă fără frica de a da greş. Exact acest lucru e şi cel pentru care m-aş felicita. Nu mi-e frică să pierd! Niciodată nu mi-a fost. Întotdeauna mi-am asumat riscuri, chiar dacă am eşuat. M-am ridicat din nou, am învăţat din experienţă şi am păşit mai departe fiind şi mai determinat decât înainte.

Dacă ar fi să te mai naşti o dată, ce greşeli n-ai mai face?

Dacă ar fi să mă mai nasc o dată aş începe invers. Întâi cu cinematografia. N-am apucat să vă spun, însă am absolvit şi Biologia. Cu ea am început. Am iubit şi acea facultate. Urmând-o, am învăţat foarte multe lucruri care mi-au îmbogăţit viaţa, dar aş fi preferat ca acei ani să-i fi adăugat la cei petrecuţi ca actor şi regizor.

Cum se numeşte „motorul” care te face să mergi înainte, oricât ar fi de greu?

„Dragostea pentru ceea ce fac” este acest motor. Simt o energie fără limite de fiecare data când fac un pas spre îndeplinirea visului meu. Sunt mereu întrebat: „De unde ai atâta energie?” Fiecare dintre noi are energie când luptă pentru un vis care îl va face fericit. Lupta, chiar dacă dificilă, va conduce întotdeauna către împlinirea sufletească pe care nu ţi-o ia nimeni. Şi cred că nimic nu e mai frumos în viaţă decât să zâmbeşti ştiind că ai trecut prin momente dificile, alimentat continuu de un foc interior pe care ai reuşit să-l aprinzi.

Un eveniment pe care l-ai tot aşteptat şi n-a venit…

Întotdeauna am vrut să trăiesc exclusiv din cariera actoricească şi cea cinematografică. tiu că-mi va lua timp, datorită circumstanţelor şi strategiei pe care am abordat-o, dar nu mă voi opri până nu se va întâmpla asta. Sunt actor şi regizor şi vreau să trăiesc din aceste profesii chiar dacă unii consideră că este imposibil. Pentru mine ˮNot” întotdeauna a însemnat ˮNow”.

Mărturiseai într-un interviu că-ţi doreşti să atragi audienţa cu filmul tău, că ai vrea ca pur şi simplu subiectul să absoarbă publicul dincolo de ecran. Aceste cuvinte ale tale m-au dus cu gândul la filmele vechi, cele în alb şi negru, dar care rezistă datorită faptului că încă spun ceva, încă au ceva magic care te atrage dincolo de ecran. Cât din filmul tău e magie?

Eu sper ca tot filmul meu să fie magie. În ciuda bugetului restrâns, cred că am reuşit să creez magie în jurul lui. Sper să surprind audienţa şi să o pun pe gânduri. Am vrut ca filmul meu să transmită mesaje dincolo de ideea acţiunii. Nu am lăsat nimic la voia întâmplării. Am gândit fiecare detaliu. Mesajele acestui film sunt directe, prin replicile personajelor, dar şi indirecte, prin crearea de analogii şi plasarea de simboluri vizuale acţionând subliminal.  

Se vorbește des despre libertate în această perioadă de izolare. Cum ai defini tu libertatea şi cât din această definiţie se regăseşte în filmul tău?

Eu cred şi sper că am reuşit să redau acel sentiment de libertate despre care tot vorbesc. Libertatea noastră este reprezentată de ceea ce gândim şi nu de ceea ce ni se impune să facem. Atât timp cât ne tot stabilim bariere mentale nu vom fi niciodată capabili să trăim şi să simţim liber. Un om care nu gândeşte liber nu va putea fi niciodată fericit, nu va avea niciodată şansa de a spune ceea ce gândeşte, nu se va putea face înţeles pe deplin niciodată. Ne stabilim singuri limitele, iar acestea sunt în directă legătură cu valorile noastre morale. Fără puterea de a gândi liber va lipsi şi iniţiativa. Vom deveni o turmă care va urma nişte reguli, fără măcar să se întrebe de ce.

Nu o dată s-a spus despre scriitori, dar şi despre actori că trăiesc într-un turn de fildeș în care au tendința de a se închide singuri. Se întâmplă același lucru cu regizorii?

Mă aflu la începutul carierei de regizor, dar am învăţat un lucru important. Creativitatea cere să-ţi creezi un univers numai al tău, unde nu există limite. De multe ori stimulii externi nu ne permit acest lucru şi de aici necesitatea artiştilor de a se izola pentru a putea da frâu liber imaginaţiei. Fiecare stimul extern are impact asupra noastră, fie că vrem, fie că nu. Sunt nenumărate cazurile în care actorii, regizorii, muzicienii, scriitorii nu se simt inspiraţi. Este consecinţa directă sau indirectă a stimulilor din mediul interior sau exterior asupra lor.

Imagine indisponibilă

Ce înseamnă talentul, din punctul tău de vedere?

Talentul este foarte important, dar nici pe departe de ajuns. Oameni „talentati”, să-i numim aşa, sunt peste tot. Fiecare om este talentat la ceva. Eu nu cred că există vreo persoană care nu are talent. Dar e de datoria fiecăruia dintre noi să-l descoperim. Eu cred că în talent este inclusă puterea de sacrificiu şi puterea de a rezista. Talentul fără muncă nu valorează nimic. În primul rând, talentul are nevoie de cel puţin aceeaşi „cantitate” de inteligenţă. Ea este imperativ necesară, fiindcă altfel nu ai cum să înţelegi ce se întâmpla cu tine, care sunt modalităţile care te ajută să-ţi scoţi talentul la suprafaţă.

Cât de mult contează povestea atunci când alegi să faci un film si de ce?

Povestea unui film este esenţială. În primul rând, ea determină tipul de public căruia te adresezi. De asemenea, povestea contează pentru transmiterea mesajului filmului. Scenariul reprezintă temelia pe care apoi vei clădi întreaga acţiune. Dacă acesta nu are o structură solidă, există posibilitatea ca audienţa să-şi pună semne de întrebare şi povestea să nu fie înţeleasă. Este posibil ca fără poveste mesajul filmului să fie înţeles total greşit sau să nu fie înţeles deloc.

Să considerăm că filmul tău va avea parte de o recunoaştere internaţională. Cum ai reacţiona în faţa unui astfel de succes?

Exact la fel ca şi acum. Succesul unui film nu înseamnă că activitatea ta s-a terminat, că misiunea ta ca artist a luat sfârşit. Îmi va face o nespusă plăcere să ştiu că filmul a fost plăcut, dar în aceeaşi măsură mă va motiva să fac altul şi mai bun. Şi dacă va avea, si dacă nu va avea succes, drumul meu, modul meu de a gândi vor fi exact aceleaşi. Am ales drumul de actor/regizor şi voi rămâne la fel de conştient de faptul că mereu am ceva nou de învăţat.

Ce e mai rău: să eşuezi sau nici măcar să nu încerci?

Eu critic foarte aspru oamenii care nu încearcă. Viaţa este o experienţă continuă şi singura modalitate prin care putem să ne autodescoperim este aceea de a încerca. Niciodată nu trebuie să ne fie frică să pierdem. Eu întotdeauna am preferat să sufăr că nu am reuşit, decât să regret că nu am încercat. Întotdeauna mi-am asumat riscuri, uneori chiar prea mari, dar pot să spun că până în momentul acesta, chiar dacă a fost dureros că nu am reuşit, niciodată nu am regretat. Dacă nu aveam o astfel de mentalitate nu aş fi reuşit niciodată să fac un film din fonduri proprii. Am riscat totul, şi pot pierde totul, dar asta nu mă va opri să încerc mereu şi mereu.

În această lume nebună mai este ceva care te determină să zâmbeşti?

Da. Faptul că sunt în viaţă, faptul că mă pot bucura de lumina acestei lumi, fie ea bună sau rea, grea sau uşoară, plină de ură sau iubire. Suntem creatorii propriei noastre fericiri. Zâmbetul stă în puterea noastră. E datoria noastră să identificăm acel ceva care nu ne lasă să facem acest lucru des şi să-l eliminăm din viaţa noastră. În momentul în care vom înceta să visăm, vom muri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite