Arte

articolul anterior articolul urmator

Restaurarea sculpturii „Pieta” a lui Michelangelo de la Florenţa a dezvăluit defecte în marmură | FOTO

1
24 Jan 2022 11:06:53
Autor: Mălina Gîndu
FOTO: AFP
FOTO: AFP

Restaurarea faimoasei sculpturi „Pieta” a lui Michelangelo, care se află la Museo dell' Opera del Duomo din Florenţa, a dezvăluit că singurul bloc de marmură în care a fost sculptată capodopera avea defecte, acesta fiind posibilul motiv pentru care a fost abandonată de artist înainte de a fi terminată, potrivit Reuters.

Statuia, cunoscută mai bine ca „Bandini Pieta”, le reprezinte pe Fecioara Maria şi Maria Magdalena ţinând trupul lui Iisus după ce a fost coborât de pe cruce de Nicodemus, al cărui chip este un autoportret al artistului italian renascentist. 
 
„Este o Pieta care a suferit şi este o lucrare foarte intimă... este cu adevărat o statuie personală”, a spus Beatrice Agostini, director al proiectuluid e restaurare. 
 
Lucrarea de restaurare a confirmat că bucata de 2.700 de kilograme de marmură are „vene” şi crăpături, în special la bază, motivul posibil pentru decizia lui Michelangelo de a se opri din a o termina. 
 
FOTO: AFP
 
Artistul a plănuit iniţial să aşeze sculptura lângă mormântul său, dar la numai câţiva ani după ce a început să o sculpteze, la mijlocul secolului XVI, pe când avea 75 de ani, Michelangelo a decis să abandoneze capodopera, oferind-o unui servitor, care a vândut-o unui bancher, Francesco Bandini. 
 
Restauratorii nu au găsit niciun semn de lovituri de ciocan, făcând improbabilă ipoteza răspândită că Michelangelo, nefericit atunci, a încercat să distrugă sculptura într-un moment de frustrare, se arată în comunicat. 
 
Restaurarea non-invazivă a început în 2019, dar a fost întreruptă de mai multe ori din cauza pandemiei. Au fost îndepărtate depuneri de pe suprafaţa sculpturii, care era necurăţată atunci, fiind adusă la nuanţa iniţială. 
 
Proiectul a fost comandat şi condus de Opera di Santa Maria del Fiore şi finanţat de organizaţia non-profit americană Friends of Florence. 
 
Vizitatorii au putut fi martori la toate etapele procesului de restaurare pentru că statuia a fost expusă, într-un laborator deschis, în spatele unui ecran de sticlă. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Camelian Propinatiu
25.01.2022, 13:26:44

E posibil ca Michelangelo să fi socotit că s-a exprimat deja prin cât sculptase în acel bloc de marmură ales de culoare sumbră. Încă mai exisă pe net clipul Philippe Daverio - Michelangelo Buonarroti il Nicodemo, la poetica del non finito.

Modifică Setările