S-a deschis Festivalul de la Veneţia. Regizorul Jerzy Skolimowski a lansat un apel prin care a cerut cineaştilor să realizeze filme despre imigranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul polonez Jerzy Skolimowski a lansat un apel public la Festivalul de film la Veneţia, miercuri, prin care a cerut cineaştilor să realizeze mai multe lungmetraje despre imigranţi, întrucât imigraţia a fost dintotdeauna una dintre cele mai mari probleme ale lumii, informează Reuters.

Prezent la Festivalul de film de la Veneţia, unde a fost recompensat miercuri seară cu Leul de Aur pentru întreaga carieră, Jerzy Skolimowski a spus că imigranţii merită să fie priviţi ”într-o manieră plină de compasiune”.

”Am fost eu însumi un imigrant timp de mulţi ani, aşadar ştiu cum se simte cineva care este obligat să îşi părăsească propria ţară şi încearcă apoi să îşi găsească un loc nou în lume”, a spus cineastul polonez, în vârstă de 78 de ani, într-o conferinţă de presă.

”Acesta este, poate, subiectul principal al filmelor pe care ar trebui să le facem în viitorul apropiat”, a adăugat regizorul polonez.

Jerzy Skolimowski s-a născut în oraşul Lodz din Polonia şi a regizat 17 lungmetraje într-o carieră de peste 50 de ani, pe parcursul căreia a locuit la Londra, Los Angeles şi, din nou, în Polonia. Este considerat unul dintre liderii Noului Val din cinematografia europeană, apărut în anii 1960.

A câştigat numeroase trofee importante, inclusiv la Berlin - Ursul de Aur, pentru filmul ”Le Départ” -, la Cannes - cel mai bun scenariu, pentru filmul ”Moonlightning”, şi Marele Premiu al Juriului, pentru filmul ”The Shout - şi Veneţia - Premiul Special al Juriului, pentru ”Essential Killing” şi ”The Lightship”.

Regizorul polonez, al cărui film ”11 Minutes” a fost proiectat la Veneţia în 2015, spune că personajele centrale din cele mai multe dintre filmele sale au fost persoane marginalizate.

”Îmi pasă de oamenii care, cumva, se află la marginile societăţii, de aceia cărora li se spune «rataţi» şi de aceia care nu pot să îşi găsească cu adevărat un loc în viaţă. Unii dintre ei sunt personaje tragice, alţii urmăresc scopuri ascunse. Indiferent de ceea ce sunt, ei rămân oameni... iar noi ar trebui să învăţăm anumite lucruri despre ei, să îi înţelegem”, a adăugat cineastul polonez.

Festivalul de la Veneţia a fost deschis miercuri de proiecţia filmului ”La La Land”, de Damien Chazelle, un musical-comedie în care Emma Stone şi Ryan Gosling spun povestea unui pianist de jazz care se îndrăgosteşte de o actriţă aspirantă de la Los Angeles.

Cea de-a 73-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia se desfăşoară în perioada 31 august - 10 septembrie.

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite