Să ne folosim de propria incompetenţă ca să stricăm ce-a mai rămas din cultură

Cum se cheamă cînd tu faci ceva prost şi pe urmă vii să spui că distrugi totul prin jur fiindcă ce-ai făcut, tot tu, trebuie reparat? Se cheamă pretext, manipulare sau incompetenţă?

Am scris ieri că Ministerul Culturii se pregăteşte să pună de-o mega-agenţie care să adune fondurile de finanţare pentru cultură. Pretextul acestei agenţii este o ordonanţă de anul trecut, OUG 76/2018, prin care se alocă 1 miliard de euro investiţiilor de infrastructură culturală şi pentru care se caută o formă de implementare. Şi pentru că nu vrem să lăsăm impresia că noi, cei care ne ocupăm de cultura contemporană, ne opunem investiţiilor de patrimoniu (deşi în OUG 76 nu e vorba doar de patrimoniu), să vedem un pic ce-i cu actul ăsta normativ şi banii din el.

OUG 76/2018 a fost adoptată în iulie 2018.

În iulie 2018, înfiinţarea unui Program naţional de investiţii în domeniul culturii, „un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării achiziţiilor de imobile monumente istorice şi de bunuri culturale mobile clasate, a construirii de obiective culturale, precum şi a realizării de lucrări de intervenţie, reabilitare şi/sau modernizare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice înscrise în Lista monumentelor istorice, dar şi a obiectivelor culturale cum ar fi biblioteci, muzee, centre culturale, instituţii de spectacole sau concerte, şi alte obiective cu destinaţie culturală“ (citat din Nota de fundamentare), era o urgenţă, printre altele, pentru salvargardarea patrimoniului din România. Din iulie 2018 pînă la 1 iunie 2019, nimic din acest Program naţional nu a fost implementat – din cauză că, s-a constatat ulterior, mecanismul de implementare, aşa cum e prevăzut în Ordonanţă, e disfuncţional.

În martie 2019, OUG 76/2018 a fost introdusă de urgenţă pe ordinea de zi a Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, la solicitarea unei deputate PSD, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Ordonanţa a trecut, astfel, prin comisie în fix 15 minute, fără posibilitatea unei dezbateri/discuţii (deputaţii PSD au respins cererea de amînare a discutării actului normativ), interval dedicat integral abrogării amendamentelor votate în Senat. Reprezentantul MCIN nu a cerut nici o modificare, nu a avertizat asupra disfuncţionalităţilor, din contră, se manifesta convins că de această adoptare cu maximă viteză depindea soarta investiţiilor în cultură.

Cu legea de adoptare promulgată de preşedinte, OUG 76 a continuat să se proptească în aceeaşi problemă care împiedicase punerea ei în aplicare din iulie 2018 pînă la final de martie 2019: Ministerul Culturii, care, teoretic, gestionează Programul naţional de investiţii, nu are resursele logistice să deruleze programul – în primul şi-n primul rînd, nu are oameni. După toate indiciile, Direcţia Patrimoniu Cultural din Minister nu are nici măcar atribuţii pentru aşa ceva, ea se ocupă de reglementări, consultanţă şi avize – iar competenţa de a se ocupa de construcţia de obiective culturale (care, desigur, nu-s monumente istorice) îi lipseşte cu desăvîrşire. Nici măcar Institutul Naţional al Patrimoniului – care se ocupă de Programul Naţional de Restaurare (PNR) şi căruia n-a vrut nimeni să-i dea administrarea Programului naţional de investiţii – nu are, în prezent, capacitatea de a gestiona ceva care seamănă mai curînd cu activitatea Companiei Naţionale de Investiţii, varianta parţial cu monumente istorice. (PNR e celebru, la modul tragic, pentru că, invariabil, în fiecare an, după ce reuşeşte să-şi treacă prin arcanele administrative normele metodologice, vine rectificarea bugetară şi i se taie fondurile, pe motiv că nu le-a cheltuit... înainte să le poată cheltui legal.) O altă problemă fiind că, monumentele restaurîndu-se şi clădirile construindu-se, la fel ca autostrăzile, în mai mult de un an bugetar, e nevoie de bugetare multianuală pe bani de la bugetul de stat, aspect pe care, în prezent, în Ministerul Culturii, doar Unitatea de Management al Proiectului ştie, vrea şi poate să-l gestioneze, şi nu pe bani de la buget (ci împrumuturi şi finanţări externe nerambursabile).

În rezumat: în iulie 2018, ministrul George Ivaşcu a trecut o ordonanţă de urgenţă ca să rezolve urgent problema investiţiilor, şi un an şi un ministru mai tîrziu, se descoperă că nu s-a făcut nimic din cauză că ordonanţa era prost făcută, în timp ce Ministerul n-a profitat de nici o ocazie (gen trecerea OUG prin Parlament) ca s-o repare. Iar „soluţia“ găsită e distrugerea altor mecanisme de finanţare, funcţionale, în mijlocul anului, sub pretextul că aşa şi numai aşa se poate implementa ordonanţa, implementare aşteptată de tot mediul cultural, degeaba, de un an de zile.

Un fel de „îţi fac cadou o maşină; a, dar ca să-ţi dau maşina, trebuie să-ţi iau casa şi tractorul; zici că nu-i bine??? tu n-auzi că-ţi dau maşină??? dacă n-o s-o mai primeşti, tu eşti de vină, că nu ţi-a convenit!“. Şi să nu uităm, e vorba de acelaşi guvern, Guvernul Viorica Dăncilă, chemat acum să dea o ordonanţă de urgenţă care să „repare“ ordonanţa de urgenţă pe care tot el a dat-o.

Soluţia asta, să ne-nţelegem, pare a presupune mutarea tuturor finanţărilor culturale, sub forma mega-agenţiei, sub umbrela Secretariatului General al Guvernului - SGG, nu a Ministerului Culturii – adică în ochiul politizării. Aveţi impresia că, de pildă, Comisia Naţională de Prognoză şi Strategie, aflată sub coordonarea SGG, care mai nou deţine controlul asupra alocării a 10 miliarde de euro, de la nou constituitul Fond de Dezvoltare şi Investiţii, către autorităţile locale şi universităţi, e independentă politic? ei bine, cum funcţionează Comisia de Prognoză, aşa funcţionează mega-agenţiile astea de finanţare aflate la Guvern. Iar şeful acestor agenţii nu ajunge acolo prin concurs transparent de competenţe, ci prin numire politică – în cazul de faţă, una care va face din ministrul Culturii exclusiv un administrator de salarii fără absolut nici o relevanţă sau putere.

Nu există nici o legătură logică între a da peste cap tot ce există deja şi funcţionează, pe motiv că altfel nu poţi implementa ce tu însuţi ai promis şi n-ai ştiut cum să faci. Dacă Ministerul Culturii nu ştie cum să facă funcţională OUG 76/2018 fără agenţii-mamut pe persoană fizică, să întrebe mediul cultural şi pe cei pe care i-a amăgit cu ordonanţa, ei ştiu, nu e chiar rocket science.