Sebastian Papaiani: „Suntem ca nişte prostituate cărora li se iau banii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi artişti, printre care Mircea Albulescu, Sebastian Papaiani şi Florin Zamfirescu, au reclamat, luni, într-o conferinţă organizată la Parlamentul României, modul în care le sunt repartizaţi banii cuveniţi din drepturile de autor.

Artiştii au declarat că sunt nemulţumiţi de felul în care li se acordă veniturile pentru drepturi de autor, ei cerând parlamentarilor anchetarea Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Artiştii Mircea Albulescu, Florin Zamfirescu, Sebastian Papaiani, Manuela Hărăbor, Dida Drăgan, Adrian Daminescu au fost doar câţiva dintre cei care au participat la conferinţa de la Parlament, organizată de grupul parlamentar PPDD. Aceştia din urmă au iniţiat două proiecte de lege, privind statutul artistului şi instituirea titlurilor naţionale.

Zamfirescu a precizat că mai mulţi artişti, între care se numără şi el, s-au desprins de CREDIDAM şi au înfiinţat, în 2012, Uniunea Naţională a Artiştilor din România (UNART), organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe a drepturilor de autor. Ştiam că aveam nişte bani de primit şi ştiam că nu-i primim. Acest CREDIDAM făcea în aşa fel încât banii se topeau nu se ştie unde (...) Părerea noastră este că acesta este un caz penal. Am făcut UNART în speranţa că vom face în aşa fel ca artiştii, actorii vor primi drepturile lor, a adăugat Florin Zamfirescu. Manuela Hărăbor a spus că, din punctul său de vedere, această problemă ar trebui adusă în faţa comisiilor de specialitate din Parlament. Ancheta trebuie deschisă cât se poate de repede“.

CREDIDAM este o formă administrativă mafiotă. Şi-a dat seama că noi nu ne pricepem şi că de la noi se poate fura. Sebastian Papaiani, actor

La rândul său, Sebastian Papaiani a declarat că artiştii au fost întotdeauna nevoiţi să îşi cedeze drepturile, reclamând că organizaţia CREDIDAM este „o formă administrativă mafiotă“. CREDIDAM şi-a dat seama că noi nu ne pricepem şi că de la noi se poate fura (...) Şi mie, şi lui Florin Zamfirescu şi domnului Albulescu mai trebuie să ne dea bani, a spus Papaiani.

O mineriadă de catifea

Papaiani a precizat că artiştii au ajuns ca nişte prostituate. Nu suntem bine-veniţi acolo (la CREDIDAM, n.r.). Noi suntem nişte prostituate - a zis cineva asemenea lucru - cărora li se iau banii. Noi aşteptăm să ne dea banii şi nu facem nimic. Ca milogii. (...) Nu din banii ăia trăiesc eu, dar de ce să mă fure?", a mai spus el.

„Dacă există lege în România, aşteptăm să-i vedem pe ei în lanţuri, a spus, la rândul său, Manuela Hărăbor. Pe de altă parte, regizoarea Luiza Ciolac a precizat că această primă ieşire publică a artiştilor este începutul unei mineriade de catifea“. În nomenclatorul de funcţii aceşti oameni, artiştii, nu există. Ei sunt prestatori de servicii, a semnalat Luiza Ciolac.

„Femeile de serviciu, artiştii circari sunt trecuţi (în nomenclatorul de meserii, n.r.), noi nu. Suntem singura ţară în care artistul este de doi bani. Suntem singura ţară în care artistul nu există ca statut. Noi nu avem nimic cu CREDIDAM, cu ORDA, ci cu conducerile lor“, a spus Adrian Daminescu.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite