Semnătura unui vis, la ONB
0
În ciuda tuturor loviturilor pe care ONB le încasează (inclusiv compania de balet condusă de Johan Kobborg), instituţia pare hotărâtă să nu abdice de la standardele artistice pe care le-a adoptat în ultimii ani. Azi a fost o nouă ocazie să constat acest lucru.
Articol publicat pe blogul Despre Opera.
Spectacolele create de Sir Frederick Ashton fac parte din patrimoniul universal al baletului. Pentru că Ashton în lumea baletului este echivalentul lui Zeffirelli în lumea operei. The Dream a fost creat în 1964, pentru a celebra 400 de ani de la naşterea lui William Shakespeare şi transpune în coregrafie povestea din Visul unei nopţi de vară. Rezultatul este uimitor.
Am avut senzaţia, şi cred că nu sunt singurul, că de fapt nu sunt la Bucureşti, ci la Covent Garden, de unde este importată producţia. În ciuda unei jumătăţi de secol care s-a scurs de la premieră, din punct de vedere vizual impresia este extraordinară. Chiar dacă decorurile se bazează destul de mult pe butaforie pictată, aşa cum se făcea la vremea respectivă, toate sunt atât de bine realizate încât timpul pare să nu fi trecut peste ele. Culoarea verde a pădurii se continuă în cele ale costumelor, demonstrând o concepţie gândită până la cele mai mici detalii. Cât despre coregrafie, ea nu-şi propune să demonstreze virtuozitatea şi acrobaţia, ci să spună povestea, într-un mod cât se poate de convingător. De exemplu, momentele când cele două cupluri formate din Helena, Demetrius, Hermia, Lysander se ceartă sunt de un umor irezistibil, folosind mişcări subtile şi impresionante în acelaşi timp.
Alina Cojocaru (Titania) a fost ea însăşi, rapidă în mişcări, fluidă ca un voal de mătase, mereu cu zâmbetul pe buze, de parcă toată graţia ei ar fi fost cel mai simplu şi mai natural lucru din lume. Era singura căreia nu i se auzeau paşii pe scenă, pentru că dădea impresia, adeseori, că nici n-o atinge. Oberon, Dawid Trzensimiech, s-a ridicat la nvelul ei de multe ori, într-una dintre rarele coregrafii în care rolurile masculine sunt mai importante decât cele feminine, iar Shuhei Yoshida (Puck) a dat o probă de anduranţă extraordinară, după ce evoluase şi în dificilul DSCH. Andra Ionete (Helena), Liam Morris (Demetrius), Bianca Stoicheciu (Hermia), Henry Dowden (Lysander) au completat tabloul unei mari reuşite a baletului de la ONB.
Pasionaţii de balet care ar fi putut denunţa tradiţia au avut însă parte de un cuplaj inspirat cu baletul DSCH în coregrafia lui Alexei Ratmansky, care a fost creat în 2008 la New York şi care a deschis această seară de balet de la ONB. E un balet inovativ, numai dacă ne gândim că muzica este un concert de pian (interpretat live de Ştefan Doniga). Dacă Şostakovici nu ar fi trăit în vârtejul unor vremuri îngrozitoare, probabil că natura sa mozartiană ar fi fost mereu prezentă în ceea ce a compus. Concertul pentru pian Nr.2 nu este decât lucrarea de absolvire pe care a interpretat-o fiul său, Maxim. Lejeritatea se îmbină cu conformismul politic. Astfel, coregrafia lui Ratmansky este plasată în zona proletcultistă (prin costume sugerând uniforme sau salopete, căci nu au existat decoruri), căreia îi opune normalitatea iubirii, dar dificultatea mişcărilor este foarte mare. Membrii trupei de balet de la ONB s-au descurcat însă fără probleme, cu o notă specială pentru Sena Hidaka, de un firesc al mişcărilor de-a dreptul impresionant.
Dirijorul clujean Cristian Sandu a condus cu nerv o orchestră care a derapat sonor mai rar decât de obicei. Şi trebuie remarcată performanţa lui Cristian Sandu de a sincroniza foarte bine un concert de pian cu dansul de pe scenă.
Cu această premieră, ONB a mai făcut un pas către atingerea unei mase critice de producţii noi de operă şi de balet, ce ar putea să producă schimbarea de paradigmă de care are atâta nevoie arta spectacolului din România.
Duminică, o nouă distribuţie va recrea premiera de azi, n-o rataţi!
Galerie foto, la acest link.
Caseta tehnică:
Într-o sâmbătă specială, 5 decembrie 2015 , la Opera Naţională Bucureşti, premieră
DSCH/The Dream, Spectacol-coupé
DSCH
Muzica: Concertul nr. 2 în Fa major op. 102 de Dmitri Şostakovici
Sena Hidaka şi Henry Dowden (un cuplu), Bianca Fota, Takahiro Tamagawa, Shuhei Yoshida (un trio), Akane Ichii, Mihaela Soare, Bianca Stoicheciu, Liam Morris, Egoitz Segura, Barnaby Bishop (trei cupluri), Nastazia Philippou, Raquel Gil Bergstrom, Fiona Cameron Martin, Amy Lee Bale, Răzvan Cacoveanu, Alessandro Audisio, George Murray Nightingale, Miquel Duran Torrents (patru cupluri)
Coregrafia: Alexei Ratmansky, Costume: Holly Hynes, Asistent coregrafie şi maestru de repetiţii: Laura Contardi, Lighting design: Marc Stanley, Asistent lighting design: Perry Silvey
The Dream
Coregrafia şi libretul: Sir Frederick Ashton, după piesa Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare
Muzica: Visul unei nopţi de vară de Felix Mendelssohn Bartholdy (aranjament muzical şi orchestraţie de John Lanchbery)
The Dream este produsă în colaborare cu Royal Opera House Covent Garden din Londra
Alina Cojocaru (Titania), Dawid Trzensimiech (Oberon), Shuhei Yoshida (Puck), Alistair Beattie (Bottom), Alessandro Audisio, Răzvan Cacoveanu, Mircea Ioniţă, Shohya Oheda, Caspar Stadler (Cinci săteni), Andra Ionete (Helena), Liam Morris (Demetrius), Bianca Stoicheciu (Hermia), Henry Dowden (Lysander), Raquel Gil Bergstrom (Măzăriche), Akane Ichii (Fir-de-Păianjen), Francesca Velicu (Molia), Nastazia Philippou (Bob-de-Muştar), Sasha Davidescu (Copilul)
şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti
Scenografia: David Walker
Maestru de repetiţii şi notaţie coregrafică: Patricia Tierney
Lighting design original: John B. Read
Adaptare lighting design: Ionuţ Gabriel Pruteanu
Asistent scenografie: Alina Petrovschi
Cu participarea Corului de Copii şi Tineret Symbol, director: Jean Lupu, dirijor: Luminiţa Guţanu Stoian
Dirijor: Cristian Sandu (invitat)
Se încarcă comentariile...
