Seri mozaicate în festival

Dirijorul Gheorghe Stanciu s-a aflat la pupitru - dar pe scenă - şi pentru concertul prin care a aniversat, cu emoţie, 4 decenii de activitate, colaborând cu mai toţi  soliştii implicaţi în Festivalul de la Constanţa, abordând însă un repertoriu total diferit.

Astfel, după uvertura la opereta Cavaleria uşoară de Souppé, tenorul Răzvan Săraru a „atacat” aria şi stretta din Trubadurul, mizând mult pe acute, având, în final, şi susţinerea corului, revenind apoi pentru duetul dintr-o altă creaţie verdiană - Traviata -, alături de soprana Daniela Vlădescu, aceasta trăind dubla emoţie a managerului şi a solistei care relua, după multă vreme, un rol „de suflet”; mezzosoprana Lucia Mihalache a optat pentru Habanera din Carmen, cântată cu o linie frumoasă, atent controlată (nu şi în grav), soprana Laura Eftimie a preferat aria din Don Pasquale, rolul Norina potrivindu-se, în principiu, glasului şi temperamentului său, tenorul Doru Iftene s-a „aventurat” în aria din Gioconda, cu destule dificultăţi, soprana Smaranda Drăghici a ales aria din Bărbierul din Sevilla, rezolvată neaşteptat de „cuminte”, alte două soprane cu îndelungată experienţă în teatru fiind ascultate acum cu o anume nostalgie a... „zăpezilor de altădată” - Elena Rotari în Forţa destinului şi Stela Sârbu în Gioconda.

Seara a avut şi invitaţi de o calitate aparte, soprana Nicoleta Ardelean cucerind prin generozitatea vocală şi eleganţa interpretării în ariile din Adriana Lecouvreur şi La Wally, soprana Carmen Gurban revenind de la Cluj pentru a aborda pagini de referinţă din repertoriul său - arii din Aida (actul I) şi Tosca -, dar şi duetul din opera pucciniană, în compania unui oaspete mult aşteptat - tenorul bulgar Kamen Chanev, cei doi cântând frecvent în spectacole pe scene din ţară, ceea ce s-a simţit şi în modul de a relaţiona, glasurile lor ample, bine conduse, cu acut sigur, potrivindu-se şi timbral şi sub aspect expresiv. Baritonul Daniel Pop (de la Bucureşti) a convins, şi de această dată, că materialul său vocal are şi calitate şi consistenţă, căpătând un plus de anvergură reliefată în arii din Bărbierul din Sevilla şi Carmen, tânărul solist regăsindu-se şi în ansambluri cu mare impact la public - sextetul din Lucia din Lammermoor, împreună cu Smaranda Drăghici, Doru Iftene, Lucia Mihalache, Constantin Acsinte, Andrei Baican şi cvartetul din Rigoletto, în care parteneri i-au fost Laura Eftimie, Lucia Mihalache şi Răzvan Săraru. Dacă în „corul sclavilor” din Nabucco, ansamblul a sunat corect, încercând şi elemente de culoare interesante, în intervenţiile ce însoţeau ariile nu a mai avut unitate şi omogenitate, aşa cum s-a petrecut şi în mult aşteptata Nessun dorma din Turandot, tenorul bulgar excelând prin generozitatea vocală, prin siguranţa cântului, prin acutul strălucitor, stârnind entuziasmul melomanilor care l-au ovaţionat deopotrivă în arii din Paiaţe şi Manon Lescaut; orchestra s-a străduit să însoţească soliştii cu rigoare, desigur cu un plus de densitate şi aplomb în partituri rodate în timp, pe lângă cele învăţate probabil special pentru acel eveniment cu adevărat special, în aplauzele prelungi reluându-se finalul ariei, în compania ansamblurilor, sub bagheta lui Gheorghe Stanciu, elogiat de directorul teatrului, răsplătit cu flori şi mai ales cu admiraţia şi afecţiunea celor de pe scenă şi din sală, într-o seară deosebit de reuşită ce i-a fost dedicată.

O altă Gală a maeştrilor l-a avut în prim plan pe dirijorul Radu Ciorei, care de asemenea a marcat 40 de ani de activitate la pupitru, conducând de această dată un program simfonic, în care aceeaşi orchestră mult solicitată în festival a abordat  uvertura operei Maeştrii cântăreţi din Nurnberg de Wagner şi Rapsodia I de Enescu, l-a acompaniat pe violonistul Sebastian Tegzeşiu (sosit din Austria) în Concertul nr. 1 de Mozart, reluând apoi, după multă vreme, o lucrare de Capoianu - Pasărea Phoenix - la realizarea căreia şi-a dat concursul actriţa Cristina Oprean. O structură prin care Radu Ciorei a dorit să refacă „trasee” ce i-au definit activitatea dirijorală, alternând spectacolele de operă cu concertele atât în multele stagiuni constănţene, cât şi în numeroasele festivaluri pe care el însuşi le-a „construit” cândva.

Ca de obicei, manifestările au inclus repere mozaicate, serile de operă, operetă şi balet sau concertele simfonice alternând cu cele adresate iubitorilor de muzică „lejeră” dar deloc facilă, propusă, spre exemplu, sub genericul „Stairway to Heaven”, aducând şi prezenţa la pupitru a baritonului Ionuţ Pascu, absolvent (şi) al clasei de dirijat la UNMB, păstrând însă gestica stereotipă, agitându-se mult, vorbind cu publicul într-o manieră... colocvială, cântând deopotrivă, alături de soţia sa, soprana Madeleine Pascu, dar şi de solişti îndrăgiţi ai teatrului, regăsiţi în mai toate programele din festival; i-am ascultat astfel şi pe Smaranda Drăghici, Doru Iftene, Răzvan Săraru, dar şi pe Daniela Vlădescu, în piese de Morricone, Porter, Lloyd-Webber, Rota, Dalla, Rodgers sau Grigoriu, în pagini decupate din musical-uri celebre precum Fantoma de la Operă sau Cats, dar şi Frumoasa şi bestia sau West Side Story, în melodii din repertoriul lui Bocelli, al lui Presley sau al formaţiei Led Zeppellin, pe lângă cele de Rachmaninov, Massenet, Delibes sau canzonete îndrăgite, în aranjamente mai mult sau mai puţin inspirate; apelând excesiv la registrul vocal grav, ceea ce probabil a motivat utilizarea microfoanelor pentru solişti - deşi toţi aveau capacitatea să susţină partiturile cu glasurile neamplificate -, părând că, în majoritate, au învăţat foarte recent acele lucrări, urmărite cu concentrare pe note, ceea ce nu le-a mai permis (unora) să le şi interpreteze cu adevărat, au încercat să se coordoneze în ansambluri, cu o orchestraţie care a pus la grea încercare instrumentiştii; piesele au stârnit însă nostalgia spectatorilor, care s-au bucurat de farmecul muzicii şi, desigur, de reîntâlnirea cu artiştii preferaţi.

„Cântece de iubire” au propus şi oaspeţi de la Bucureşti, soprana Irina Iordăchescu, mezzosoprana Cristina Iordăchescu-Iordache, tenorul Mario Vasiliu evoluând... în familie, împreună cu chitaristul Bogdan Mihăilescu, într-o „colecţie cu cele mai frumoase şi emoţionante melodii de dragoste din toate timpurile” - o călătorie  romantică şi caldă, prin creaţii aflate sub semnul unor sentimente care întotdeauna au inspirat miniaturi fredonate de îndrăgostiţi... şi nu numai.

Poate ca o prelungire a atmosferei, dar într-o altă „dimensiune”, seara intitulată La Paris, monşer, a adus parfumul „oraşului luminilor” şi al „micului Paris” - Bucureştiul interbelic, în regia lui Alin Mânzat, colaborând cu Mădălina Constantin, Anfisa Fugaru, Ligia Necula, Florentina Pucis, Marius Nine, Adrian Strezea, dar şi cu Quartetto „Emozione” sau cu pianistul Alexandru Burcă, pentru ca apoi Ozana Barabancea să susţină un recital alături de Puiu Pascu (pian), Virgil Popescu (bass), Titi Herescu (percuţie), Dan Nicolau (trompetă) şi Andra Covalev în intervenţii vocale, adresându-se unui public amalgamat.

Ultima zi de festival a adus, într-o seară românească, pe lângă baletul Enesciana, şi un concert-conferinţă itinerant despre „Oedip pe înţelesul tuturor”, baritonul Ştefan Ignat vorbind despre opera de Enescu în care el însuşi abordează rolul titular (la ONB), invitată soprana craioveană Renata Vari, iar la pian Liana Mareş (de asemenea de la ONB).

Timp de o lună, la Opera din Constanţa a fost sărbătoare, cu săli pline la fiecare eveniment inclus în Festivalul care, şi la ediţia 42, a atras prin calitatea şi diversitatea „ofertei”, prin alăturarea unor invitaţi de cotă ansamblului şi soliştilor „casei” care, într-un efort deosebit, generat de pregătirea şi susţinerea reprezentaţiilor şi concertelor, de studierea unor partituri noi într-un timp scurt, s-au străduit - şi au reuşit - să asigure, seară de seară, un nivel meritoriu al evoluţiilor muzicale, mult apreciate de numeroşii spectatori fideli. Aplauze, flori şi emoţii au însoţit fiecare apariţie pe scenă, astfel încât, în 29 noiembrie, după lăsarea cortinei la finalul Festivalului, şi managerul Daniela Vlădescu şi toţi cei implicaţi în realizarea unui demers solicitant, de anvergură (nu doar cantitativ) pot spune că au răspuns aşteptărilor tuturor celor care s-au aflat în sală, dovadă fiind reacţia lor entuziastă, mulţumirile adresate cu sinceritate şi speranţa că anul viitor, o nouă ediţie va fi cel puţin la fel de atractivă şi bogată în evenimente... adevărate.