Serile Filmului Românesc: de la est la vest

În vreme ce la Cluj începea TIFF, la Iaşi se ţinea cea de-a patra ediţie a unui festival studenţesc, Serile Filmului Românesc, pe care cu multă perseverenţă, de patru ani încoace, le organizează un tânăr fost student la Ziaristică, actualmente intrat în pâine (dintre ultimii discipoli ai regretatei Vanda Condurache, al cărei chip ocroteşte încă din fotografiile păstrate în ramă pe pereţi, televiziunea locală): Andrei Giurgia

(care imediat după, s-a ocupat şi de o Gală a Operei, un fel de UNITER pe muzică) secondat de frumoasa Corina şi indispensabilii entuziaşti voluntari. 

Vizionările s-au petrecut la Ateneul Tătăraşi, unde publicul, de toate vârstele, dar pasionat de cinema, a venit să vadă între altele filmele lui Adrian Sitaru: „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” şi „Domestic” şi să-l asculte povestind cum a fost la filmări şi cum e cu meseria asta. Preferatul cinefililor, în absolut, fiind „Concertul” lui Radu Mihăileanu. În goana celor nu foarte multe ore petrecute acolo, o bună prietenă, Laura Guţan, cândva câştigătoare a emisiunii „Serialul serialelor” de la TVR, ne-a dus pe amândoi la Muzeul păstorit de scriitorul Dan Lungu (autorul romanului deja ecranizat de Stere Gulea şi care va apărea în toamnă pe marile ecrane, pare-se chiar de celebrul 23 August, şi care o are ca protagonistă pe draga noastră Luminiţa Gheorghiu).

Este vorba despre Casa Pogor, care i-a aparţinut lui Vasile Pogor, unul dintre fondatorii Societăţii Literare Junimea. Ne-am strecurat printre picături, la propriu, într-o grădină splendidă şi am intrat într-un hol unde deja erau nişte sobe de ceramică de-o originalitate şi o frumuseţe, ieşite din comun. Aici am descoperit ceasul de aur cu trei capace al lui Eminescu, dăruit de tatăl său, dar şi un inel sigilar tot al poetului, un „Tatăl Nostru” înrămat şi recompus într-o formă arhaică.

Spre seară am ajuns la un restaurant mexican foarte rafinat, Buena Vista (şi asta mi-a amintit că l-am cunoscut pe bătrânul legendar din Social Club, venit la Bucureşti într-o emisiune a lui Andrei Gheorghe, unde a cântat împreună cu Johnny Răducanu) cu o friptură în sos de cafea şi o bere cu tequila. Pe drum, trecând pe lângă o maşină branduită pe care scria: „Partener oficial al Congresului Naţional de Durere” am aflat că e sub patronajul tatălui celui mai vestit regizor al nostru: Cristian Mungiu. Seara am ajuns la Underground. Nu în filmul lui Kusturica, ci la o discotecă i-am fi spus pe vremuri, club se cheamă acum, a cărei gazdă ştia atâtea poveşti din călătorii iniţiatice, încât timpul a zburat cât ai clipi.

A doua zi a început la „Folie”, o cafenea franţuzească, fireşte cu croaissante şi o Ana Pavlova, nu chiar balerina, care cu siguranţă dacă ar fi mâncat atâta bezea cu ciocolată n-ar mai fi dansat în „Lacul lebedelor”. La Universitatea de Arte din dulcele târg, era făcut Doctor Honoris Causa regizorul de teatru şi film: Alexa Visarion, al cărui nume era bătut în piatră alături de al lui Andrei Şerban şi David Esrig. Avea să ţină un  speech cuceritor, după un Gaudeamus tulburător, totul urmat de o cupă de şampanie cu pişcoturi, cu eleganţa de altădată.

Seara, am prins actul al doilea dintr-o nouă montare a muzicalului „Chicago” supraintitulat „Criminali pe bune” şi semnat de Octavian Jighirgiu, care şi-a pus în valoare studenţii. Pe ultima sută, înainte de un avion de 6 dimineaţa, la Cinema City, într-o sală arhiplină şi extrem de încântată, „Furios şi iute- 6” , care e deja un început al lui 7. Înainte de a străbate ţara spre celălalt capăt, spre Occident, a fost o scurtă haltă la Bucureşti cu două momente diferite, un nou tip de celular Samsung Galaxy S4, care deja apare a fi dintr-un SF, în care pozele vorbesc, nu te mai deprimă când n-ai Internet la calculator, că-ţi poţi accesa fişierele, direct din telefon, iar dacă ţi s-au terminat bateriile la telecomandă, Samsung Galaxy S4 e înlocuitor şi are şi ghid TV. Fireşte că nu putea fi lansat decât cu citate din filme, pentru că e ca la cinema. Nu-ţi vine a crede că nu-s efecte speciale. Iar cât am avut de spus câteva replici, mi-am amintit acum, de filmul pe care aveam să-l văd ceva mai încolo: „The Girl” despre Hitchcock şi Tippi Hedren. Chiar e din altă galaxie!

La Grand Digiplex Băneasa, Horaţiu Mălăele şi-a făcut avanpremiera la „Funeraliile fericite” ecranizarea romanului semnat de Adrian Lustig. Un film cu o atmosferă de Mircea Eliade, cu umor dulce-amar, cu mister şi putrefacţie, cum se spunea pe vremuri, cu scene de neuitat, cu o Moarte frumoasă şi stranie, dar a cărei vrajă se rupe când grăieşte, cu actori mulţi şi buni, un dicţionar în imagini, pe replici cu har.

Şi apoi, a început a doua jumătate din TIFF, ediţia a 12-a cu o peliculă strălucită „Exploratorul” despre Emil Racoviţă, care s-a născut într-o familie boierească a cărei casă e peste drum de Televiziunea din Iaşi, devenită între timp grădiniţă, ajungând abia după 1920 în Antarctica şi la Universitatea din Cluj, unde era nevoie de români de valoare. Documentarul demn de Canalul Discovery, însoţit de fotografii în 3D, făcute acum aproape un secol, e produs de Vivi Drăgan Vasile, secondat de Ana Boariu, semnat de Titus Muntean şi Xantus Gabor, care a avut ideea şi care e şi profesor la facultate, unul dintre scurtele pe care le-a îndrumat, văzându-l chiar a doua zi: „După fel şi chip” al Paulei Oneţ. În aceeaşi categorie de minute puţine, dar excelent folosite, intră şi două titluri pe care deja le-am selectat pentru „Anonimul”: „Waste” al lui Anton Groves şi „Claudiu şi crapii” de Andrei Tănase.

Marea revelaţie a fost însă la „Love Bulding”, care din păcate n-a luat premiul de debut, aşa cum ar fi meritat, deşi a avut o sală extrem de entuziastă şi fericită, dar e drept nu ea a votat. Regizoarea Iulia Rugină alături de coscenaristele Ana Agopian şi Oana Răsuceanu i-au cooptat pe Dorian Boguţă, Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol, plus o mulţime de tineri de absolvenţi ai unei şcoli de actorie de mare viitor şi au construit un scenariu, extrem de antrenant, amuzant şi profund deopotrivă despre 7 zile într-o tabără de reparat relaţii în cuplu.

Petrecerea de după s-a ţinut într-un cazinou de decor hollywoodian, unde s-au adunat mai toţi cineaştii, nemaicontând generaţiile şi nici graniţele, de la Pintilie (ale cărui filme pentru prima dată au apărut integral pe DVD, inclusiv datorită producătorului pasionat Constantin Popescu) la Menzel, de la Tudor Giurgiu la Tudor Jurgiu. Ce bine că există asemenea momente!