Spectacole centenare la TVR

La o sută de ani de la premiera ieşeană a piesei Dezertorul de Mihail Sorbul şi, ce să vezi!, tocmai de centenarul Marii Uniri, TVR dă o lovitură de imagine producând un spectacol (teleplay) în chiar studiourile sale (pe ecran e menţionată şi colaborarea cu Studioul lui Cătălin Saizescu , dar nu ştim în ce sens).

Coincidenţa evenimentelor e de bun augur şi scoate de la naftalină o piesă scrisă în plină conflagraţie mondială (1917) şi obturată în postumitate de succesul unei alte melodrame sentimentale a autorului, Patima roşie. Dezertorul, spre deosebire de piesa citată, are însă, prin cadrul realist dictat de contextul istoric, însemnătatea ei, fiind ocolită de scenă probabil din cauza imaginii şifonate a nemţilor ocupanţi pe care o prezintă. Cum s-a produs premiera de la Iaşi la doar un an de la scrierea piesei, în condiţiile intrării României în război să lăsăm pe seama istoriei, fiindcă la urma urmelor povestea ei ţine mai mult de oameni, cum ne atrage atenţia şi spectacolul la care ne referim în pregeneric.

E o dramă de familie pe care Sorbul o trece prin filtrul psihologiei personajelor prinse în menghina războiului. Nu are patetisme gratuite privind patriotismul soldaţilor puşi să aleagă la un moment dat între onoare şi datorie şi strecoară discret alegaţii despre natura poporului român faţă-n faţă cu duşmanul. I se întâmplă eroului, un soldat pe nume Silvestru Trandafir, întors pe furiş acasă să-şi apere nevasta dar s-o şi surprindă, fiindcă înainte de a fi erou el e bărbat gelos. Sorbul nu-şi trădează, evident, vocaţia, lăsând pentru o clipă războiul la o parte pentru a se ocupa de spionul neamţ venit în casa lui în calitate de cuceritor şi pretendent la mâna nevestei sale. Confruntarea e dură şi se termină cu sânge fiindcă soldatul alege să se sacrifice, după ce-l omoară pe neamţ pentru a acoperi cu crima făptuită, salvarea celorlalţi. Regizorul Silviu Jicman nu eludează drama de familie dar nici nu o potenţează, reuşind prin exterioarele de atmosferă o echilibrare a planurilor şi plasarea povestii în context. Spectacolul începe cu un frumos cadru nocturn (imagine Ovidiu Guzu), evocând împrejurările dezertării, şi uzează pe parcurs de alte câteva cadre filmate în afara casei în care se petrece îndeobşte acţiunea.

Acestea sunt şi cele care fac diferenţa între o montare clasică urmând indicaţiile autorului şi încercarea de a lărgii cadrul pentru a-i înţelege mai bine pe eroi şi pentru a servi mai bine unei producţii de televiziune. Sigur, Silvestru e un bărbat gelos, cam mitocan cum îl caracterizează soacra, iute la mânie şi deloc afectuos faţă de soţie. Duritatea îi vine cu siguranţă şi din cauza războiului că nu degeaba a scris Sorbul piesa. Cert e că asta complică personajul având  în vedere şi generozitatea din final când îi salvează viaţa ordonanţei neamţului, şi i-o încredinţează pe Aretia prietenului Lică cel care oricum o iubea în taină. Andrei Ciopec îi conferă lui Silvestru însă o imagine preponderent negativă, mai degrabă antipatică, accentuându-i defectele, aşa că nu-l prea plângem în final când moare secerat de patrula germană. Fermitatea din jocul lui îi foloseşte însă în scena foarte reuşită cu ofiţerul neamţ căruia Liviu Pintileasa îi face prin interpretarea sa un portret impecabil. Rafinat, şiret, pervers, cum îl descrie însuşi autorul prin gura adversarului, Shwalbe e un personaj ce se reţine mai ales că Pintileasa se dovedeşte şi foarte telegenic. Îl acompaniază în alte momente bine decupate Ada Galeş, care în rolul Aretiei compune un portret feminin credibil, dincolo de datele schematice ale textului, jucând o femeie cu verticalitate morală şi simţ al realităţii, capabilă să se apare în faţa vicisitudinilor războiului. Tânăra actriţă debutează cu succes pe micul ecran. La fel şi George Constantinescu, în rolul unui greiere de cartier, ghitaristului Lică, a cărui fericită expresivitate în mimică îl ajută să  devină nu doar simpatic ci şi foarte empatic.

O adevărată surpriză e Daniela Nane în rolul soacrei soldatului dezertor, din categoria gaiţelor imortalizate prin literatura română de la Caragiale citire, postură potrivnică aparent datelor actriţei cunoscută pentru eleganţa şi glamour-ul ei de femeie din înalta societate. Cu experienţa ei bogată Daniela Nane face aici o compoziţie plină de culoare, fără a sări calul în vulgaritate , contribuind prin umor la schimbarea necesară de ton din această întunecată poveste de război. Distribuit automat când e vorba de personaje care vorbesc nemţeşte, Axel Mustache ne arată ca în alte dăţi că e un actor gata să intre în pielea personajului cu tot arsenalul din dotare. Ordonanţa devine astfel model exemplar pentru ideea că în spatele uniformei se află un om care nu merită să moară. Cu observaţia că în scenele de interior se uzează poate prea mult de gros-planuri (la Ada Galeş mai ales), apreciind cadrele studiate care exploatează evident oglinda din decorul altminteri adecvat al Ralucăi Chelaru (interior de casă cu pretenţii, la periferia societăţii şi a oraşului) să conchidem că adaptarea şi regia lui Silviu Jicman dau viaţă acestei pagini pe nedrept uitate a dramaturgiei noastre clasice. Ideea scenariului de a încadra povestea între coperţile unei reconstituiri cinematografice (spectacolul începe şi se termină cu filmarea unui documentar cu acest subiect) e folositoare prin misterul creat şi poate pentru accentuarea valorii istorice a scrierii şi a evenimentului legat de reprezentarea piesei în anul 1918. Regizorul acestui film în film e Cristian Jicman, un tânăr actor de perspectivă. Mai ales pentru film.

Cu filmul Apostol Bologa după Pădurea spânzuraţilor, producţie recent lansată, şi Dezertorul după Mihail Sorbul, premieră semnalată acum (la TV va avea loc în decembrie), Casa de producţie a TVR şi-a făcut pe deplin datoria faţă de centenarul celebrat la 1 decembrie 2018, mai ales că a ales să vorbească prin aceste opere despre respectivul moment istoric şi nu să ataşeze sub sigla 100 orice, oricum.

Fiindcă da, în acest final de an unii se înfruptă din fondurile destinate evenimentului, şi cu rost şi fără rost, producând nu doar confuzie, ci şi un act de nedreaptă deturnare a... atenţiei.

Din fericire, TVR a procedat în acest caz corect şi profesionist.